duminică, 28 noiembrie 2010

Adventiştii şi trenul mântuirii. Un răspuns adresat nu numai domnului Florin Lăiu.

      .  
      Deoarece controversa mea( şi nu numai a mea) cu Florin Lăiu sau orice alt exponent al bisericii se ascute tot mai mult pe zi ce trece, şi deoarece am considerat că era insuficient spaţiul la replică de pe situl domniei sale pentru a-i răspunde unei interpelări personale, m-am hotărât să răspund astăzi (şi) aici temei despre Laodiceea şi adventişti, fără să pretind, desigur, că acesta este cuvântul ultimei instanţe. M-am hotărât astfel să fac public un aspect din viaţa mea cunoscut până acum numai prietenilor extrem de apropiaţi, deoarece ceea ce s-a întâmplat acum 12 ani continuă să-mi marcheze viaţa şi astăzi şi are enormă legătură cu mesajul către Laodiceea.  Recunosc din start subiectivitatea răspunsului, deoarece e vorba de o experienţă personală, dar v-aş recomanda de asemenea să păstraţi concluziile pentru mai târziu, chiar după ce veţi fi terminat articolul.

luni, 22 noiembrie 2010

Nevoia după Pârvuleşti

       Ascultaţi ce spune fragmentul următor, unul de altfel destul de cunoscut printre adventişti:

duminică, 21 noiembrie 2010

De vorbă cu Stephen Hawking despre univers (II): Expansiunea universului şi „mâna nevăzută care le ţine pe toate”

       Descoperirea că universul se dilată a fost una dintre cele mai mari revoluţii intelectuale ale secolului XX. Privind înapoi se poate lesne întreba de ce nimeni nu s-a gândit la asta mai înainte. 

joi, 18 noiembrie 2010

Dumnezeu nu este o carte (III)

     Dar revin la frământările mele despre ştiinţă în legătura cu divinitatea. Nu este ştiinţa oare tot o carte, poate la fel de "sacră" ca şi biblia despre Dumnezeu? Astăzi ştiinţa este atacată cu ignoranţă copilărească de către creştinul „atotcunoscător”. Dar puţin ştie el că ştiinţa modernă este de fapt un produs al creştinismului. Da, nu islamismul, nici budismul, nici vreo altă religie nu au adus omenirii progresele şi avantajele incontestabile datorate ştiinţei. Ci creştinismul, ceea ce nu mă miră deloc, având în vedere extraordinara deschidere a lui Hristos către nou. Dar să mă explic.

Dumnezeu nu este o carte (II)

     Dacă Dumnezeu avea de gând să interzică omului cunoaşterea, atunci trebuia ca în drumul ei spre pomul cunoştinţei binelui şi răului, Eva să fie întoarsă cu forţa înapoi de vreun înger. Era mult mai profitabil şi pentru El şi pentru noi. Dar n-a făcut-o. Dacă Isus avea de gând să-şi ţină ucenicii cu forţa lângă el, l-ar fi pus pe Petru să stea cu ochii non-stop pe Iuda atunci când acesta s-a dus să negocieze cu fariseii preţul trădării.Şi nu s-a dus pentru că îl interesau banii în ultimă instanţă. Dacă era aşa, i-ar fi păstrat cu siguranţă. Iuda doar vroia să ştie ce e cu acest Mesia prin propria-i metodă de investigaţie. Putea Isus să-l stopeze pe Iuda? Putea. Dar Isus n-a făcut-o. Şi n-a făcut-o dintr-un simplu motiv: a lăsat omului posibilitatea alegerii unei alternative la calea recomandată de El. Ştia clar că prin acest lucru îşi creează probleme cumplite, dar libertatea fiinţelor sale îi era  mai scumpă ca orice. 

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

De vorbă cu Stephen Hawking despre univers

        -Domnule Hawking, ce este  o teorie ştiinţifică?

Dumnezeu nu este o carte (I)

     Mulţi dintre adepţii religiei, poate prea mulţi dintre ei din păcate, consideră, potrivit educaţiei primite în biserică şi în familie că Dumnezeu este descifrabil, inteligibil, un Dumnezeu al ultimei instanţe care se descoperă pe sine în totalitate printr-o carte, fie ea biblie, coran sau alte scrieri sfinte(cum ar fi de exemplu culegerile Tripitaka la budişti). Prea puţini dintre ei sunt gata să accepte faptul evident că scriitorii acestor cărţi s-au folosit doar de o infimă parte din cunoştinţa despre Dumnezeu, valabilă la acea dată, şi ca atare sunt la ani-lumină depărtare de adevărul autentic despre Dumnezeu.
     Cum este şi cine este în realitate Dumnezeu? Este el un Dumnezeu care se revelează pe deplin fiinţelor omeneşti limitate? Este conceptul despre dumnezeire un concept care poate încăpea în totalitate în mintea omului, astfel încât acesta să poată spune sigur pe sine că Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi voia Sa? Cine este exponenta adevărului absolut despre Dumnezeu şi cine este exponenta gândirii raţionale, metodologice, plină de răbdare şi sens despre acelaşi Dumnezeu? 

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Unde l-aţi pus pe Domnul meu?

     Asist de o bună bucată de vreme la conflictul tot mai exacerbat dintre stânga liberală  şi dreapta conservatoare din biserica în care m-am născut , dintre fundamentalismul religios de tip Caiafa(„ori dispar ei din biserică, ori dispare biserica”) şi postmodernismul cu nuanţe din ce în ce mai agnostice, uneori chiar ateiste, pe care îl îmbrăţişează cealaltă extremă. Bineînţeles, cele două segmente de enoriaşi se anatemizează reciproc,  stânga fiind acuzată de dreapta că vine cu o nouă evanghelie care tulbură biserica şi-l dezonorează pe Dumnezeu, dreapta fiind acuzată că retrocedează înapoi în evul mediu, unde orice om trebuie să se supună gândirii oficiale fără să se întrebe prea multe şi prea des.  Liberalii sunt acuzaţi că renunţă până şi la biblia sacră în căutările lor după un  Dumnezeu tot mai ipotetic, fundamentaliştii sunt acuzaţi că îl antropomorfizează pe Dumnezeu după chipul şi asemănarea lor. Cine are dreptate în această luptă ideologică pe viaţă şi pe moarte?