sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Castelul Wartburg şi fortăreaţa Festburg: avantaje şi dezavantaje.

    
        În unul dintre ultimele sale editoriale, profesorul adventist Floin Lăiu încearcă să mă convingă că o atitudine de contemplare de la distanţă a evenimentelor escatologice( de genul lui Iona la Ninive) nu este de bun augur. Este mai bine să stai (şi eventual şi să suferi) în Festburgul laodiceean, spune dânsul, decât să te aventurezi singur în turnuri singuratice gen Wartburg, unde terenul devine extrem de alunecos din punct de vedere teologic.
    Nu este el singurul adventist care gândeşte astfel. Prieteni buni pe care i-am lăsat în urmă în Spania, prieteni buni din România, ba chiar părinţii mei, mă avertizează în acelaşi sens: cum vei putea să rezişti singur într-o izolare cumplită, atât emoţională ( aici nu am practic decât foarte puţini prieteni, printre care culmea, se găseşte şi pastorul adventist) dar mai ales teologică? Cum vei putea să faci faţă atacurilor celui rău dacă eşti dincolo de zidurile groase ale Laodiceei? Cu o simplă călimară aruncând după năluci moderne, fie ea şi „resetată”?  Ce-i de făcut?...este întrebarea sinceră a multora care sunt din ce în ce mai scârbiţi sau îngrijoraţi de criza adventismului contemporan...Să ne retragem cu toţii  în turnurile noastre de fildeş şi să ne apucăm toţi de criticat Laodiceea? Să ne separăm de fraţi, să ne separăm de biserică, să coborâm cu toţii din trenul groazei visat de EGW şi în care diavolul strânsese toate bisericile?
   Mai întâi, mă simt nevoit să recunosc faţa dură a lucrurilor. Da, este frig şi pustiu în castelul Wartburg pe care mi l-am ales. E clar că nu oricine ar fi capabil să trăiască ce am trăit eu sau să îndure ce îndur eu. În castelul Wartburg, nu ai căldură, uneori nu ai lumină, iar timpul trece atât de greu când te îndeletniceşti cu „tradusul” bibliei pe înţelesul contemporanilor tăi. Nu ai nici cea mai mică garanţie că munca îţi va fi răsplătită sau cel puţin apreciată într-o zi. Ispite grele te încearcă adesea, în lupta ta cu graniţele necunoscutului. Uneori îţi vine să laşi baltă totul, ca şi Ilie sub ienupăr. Parcă totul este o iluzie absurdă şi chinuitoare, iar viaţa o povară pusă în spate de dragostea ta pentru adevăr. Aceasta este realitatea, şi nu aş sfătui pe nimeni să-şi făurească propriul castel Wartburg, dacă nu e pregătit să sufere până la sânge pentru supremaţia adevărului.
   Dar la fel de reală este şi cealaltă parte a monedei. Fiind singur, la adăpost de „fraţii” mei care odinioară m-au vânat ca pe un porc sălbatic pentru „tezele” mele de la şcoala de sabat, de exemplu, am toată libertatea din lume. Libertate să gândesc, să explorez, să scriu, să mă dezvolt intelectual şi spiritual. Nimeni nu mai îmi impune acum să depind de vreun program anume, „divin” sau uman. Nimeni nu îmi mai impune ce trebuie să zic, sau să fac, când să mă scol şi cât timp să stau la repetiţii de cor. Fac ce doresc cu timpul meu liber, fie că este vorba de sabat sau altă zi. Şi trebuie să vă mărturisesc că sentimentul de libertate totală este copleşitor de minunat.
   Această libertate totală îmi dă timp mai mult pentru studiu, fie el din biblie sau nu. Timpul care odinioară în sabat se mărginea la 2 ore să zicem de studiu( şi numai ale bibliei sau spiritului profetic) s-a lărgit acum enorm, până la 10 ore pe zi, din orice ambit posibil: spiritual, ştiinţific sau de altă natură. Nu am citit niciodată pe vremea când eram în Festburg cât am citit în aceşti doi ani( sau chiar mai mulţi, dacă mă gândesc bine) de când sunt izolat în Wartburg.
  În afară de libertatea totală şi multul timp liber de care dispun, sejurul de altfel nedorit de la Wartburg m-a învăţat ceva ce Festburgul nu m-a învăţat niciodată, timp de 30 de ani din viaţă: să depind întru totul numai de Dumnezeu, şi să uit ajutorul oricărei mâini omeneşti. Când în buzunar mai ai doar 100 de euro, şi nu ai nici muncă, nici dreptul de a munci în Deutschland,nici-un prieten, şi nici-o soluţie omenească la problemele tale, doar Dumnezeu îţi rămâne singura soluţie, una vecină complet cu nebunia... Dar nu ştiu cum se face că Dumnezeu răspunde în modul cel mai minunat atunci când ai încetat să mai crezi până şi în El. În Festburg însă, ai cu tine familia, prietenii, rudele, ce să mai...eşti membru al cetăţii(Burg= cetate, oraş) şi ai mai multe şanse să nu te cufunzi în depresie.  E nevoie uneori de un singur telefon, de o singură întrevedere, de o singură relaţie...şi problema a dispărut. Cel puţin măcar în parte.
   În Wartburg însă nu te ajută decât Dumnezeu, iar experienţele pe care le faci cu El aici sunt cu mult mai copleşitoare decât în Festburg. Credinţa nu mai devine o simplă teorie de lemn, ci un stil de viaţă. Rugăciunea nu mai este o formalitate copilăroasă de cinci minute, seara, lângă pat, sau de 32 de secunde interminabile, la amvon...ci devine messengerul zilnic, o formă de-a fi, de-a comunica continuu cu cel prea Înalt. E foarte posibil să nu te mai pleci nici măcar pe genunchi, dar gândul de recunoştinţă îţi zboară mereu la Singurul care te ajută cu adevărat. Exemplul meu este demonstraţia live  că AT Jones a avut perfectă dreptate în cartea „Aceasta este biserica”...Povestea vieţii mele este o palmă serioasă şi dureroasă pe obrazul acelora care afirmă că...fără o biserică sau comunitate „unde să dai mâna cu fraţii”, rişti să cazi de la credinţă în groapa ateismului sau agnosticismului. Da, desigur că e vorba de un risc, recunosc. Dar oare nu e la fel de mare sau poate chiar mult mai mare riscul de a „depinde” de om, în toate sensurile posibile, aşa cum se întâmplă în Festburg? Nu e la fel de riscant ca să te raportezi schizofrenic la ce zice un „ părinte” fie el natural sau religios, ca să ştii cum să-ţi conduci viaţa? Nu este riscant să rămâi un handicapat intelectual şi spiritual, privind mereu la dogme, rituri şi simboluri ...şi pierzând din vedere frumuseţea Aceluia care se află dincolo de toate acestea? Nu este şi mai periculos să trăieşti ca şi Ghedeon numai din poveştile părinţilor tăi, fără ca să testezi cu curaj tu însuţi existenţa acelui Dumnezeu care pretinde că este minunat?
   Ba da, eu cred  că în Festburgul laodiceean e enorm de mult mai riscant să trăieşti decât în Wartburgul prinţului Frederic. De fapt, aia nici nu poate fi numită viaţă. „Fest” înseamnă în germană fix, stabil, bătut în cuie, asigurat şi printr-un joc de traducere Festburg înseamnă fortăreaţă inexpugnabilă, adăpost sigur. Să continui la nesfârşit să trăieşti, generaţie după generaţie, în fortăreaţa laodiceeană ar fi un act de înţelepciune dacă Martorul credincios însuşi  nu ar fi eliberat locuitorii acesteia de vrăjmaşul crunt care o duşmăneşte. Depinde ce atitudine ai faţă de traiul în Festburg. A te baricada la adăpostul confortabil al unor dogme când de fapt războiul a fost câştigat de mult de Comandantul tău sună mai degrabă a episodul Samariei din timpul ocupaţiei asiriene sau a Coreei de nord din zilele noastre, unde „afară” este iadul şi pieirea, iar „la noi” este raiul, siguranţa şi adevărul.”
   Eu înţeleg perfect poziţia şi circumstanţele care vă fac să scrieţi în felul în care scrieţi, domnule Lăiu. Nici eu nu pun prea mare accent pe visul fostului meu socru( apropo, e visul lui şi nu al meu, lucru care nu s-a mai repetat de atunci) ca şi când ar fi adevărul absolut despre viitorul AZS. Dar în acelaşi timp, şi dvs trebuie să înţelegeţi că s-ar putea să fie mult mai mult decât un simplu vis, deoarece mi-a fost sprijin în momentele cele mai grele din viaţă, văzând cum elementele de ordin personal se împlineau uluitor, la literă...Dumnezeu ştia că voi îmbrăţişa cu bucurie mesajul 1888 şi că inevitabilele consecinţe ale acestui fapt mă vor duce departe de toţi cei dragi( deşi motivele divorţului meu nu au absolut nimic de-a face cu problema 1888). A fost o alegorie în stilul Său caracteristic care avea să se împlinească peste 10 ani în cel mai mic detaliu. Să înţeleg că numai partea personală să se fi împlinit la literă, iar neratarea mântuirii de câtre biserică să fie încă posibilă? Tare m-aş bucura, dar de asemeni, mă îndoiesc profund.
    În schimb, ce vă face pe dvs să afirmaţi că cei care sunt pe dinafara Festburgului, au pierdut orice tren? În viziunea asta şi asta(offf, iarăşi vise şi viziuni, ce să-i faci) EGW a văzut oameni risipiţi, izolaţi, trişti, singuratici...mergând în destul de mare dezordine( probabil asta înseamnă că la rândul lor nu este unanimitate de vederi la toate capitolele) în drumul spre cer...dar nicidecum o armată de membri victorioasă, plină de certitudini, siguri pe ei înşişi şi pe Festburgul lor. Dimpotrivă, abătuţi, adeseori îndoielnici, cu credinţa tulburată şi chiar cu feţele panicate şi obosite. Nu arată deloc a marş triumfal, nu-i aşa?
   Nu ştiu cum de nu reuşiţi să observaţi diferenţele de paradigme dintre o poziţie şi alta. Cecitatea dvs este pur laodiceeană când afirmaţi de exemplu, că Luther era în mijlocul poporului său când a zis ce a zis în faţa dietei din Worms. Care popor??? Sper că nu vă referiţi la cel german...noi vorbim de biserici aici...ori Luther respingea categoric învăţăturile bisericii lui. Nu ştiu cum de nu reuşiţi să observaţi că întotdeauna, dar întotdeauna, spiritele însetate după un adevăr au nutrit în taină la reformarea Festburgului lor, ca să constate într-un final că acest frumos deziderat este imposibil de realizat... refugiindu-se astfel, da...aşa e...în turnuri de fildeş, fie că acestea se numeau Galileea, grădina Ghetsimani, castelul Wartburg, sanatoriul Battle Creek, Anglia sau Australia. Majoritatea dintre ei nu s-au dus în izolare că au vrut, aveţi dreptate...ci că au fost obligaţi de împrejurările nefavorabile din Festburg după ce încercaseră să arate fraţilor lor că se îndreaptă spre un destin suicidar. Eu am păţit fără să vreau exact acelaşi lucru şi înţeleg de minune alianţa lui AT Jones cu Kellog, „apostazia” lui Waggoner sau criticile vehemente ale lui Gili. Toate pornesc din aceeaşi frustrare determinată de faptul că „ai tăi  nu te-au primit” în timp ce alţi păgâni sunt entuziasmaţi de ceea ce ai de spus.
      Şi aici nu e vorba de orgoliul de a-ţi fi acceptate opiniile. După cum puteţi lesne constata chiar din numele blogului meu, nu pun doi bani pe opiniile mele. Sunt oricând gata să mă updatez în favoarea altora noi, mai corecte şi mai aproape de adevărul absolut. În castelul meu Wartburg, aşteptarea( warten= a aştepta, dacă e să ne jucăm un pic cu abrevierile) şi vegherea se traduc prin cercetarea minuţioasă a adevărului pe care sunt convins că nu-l posedă în toată complexitatea lui nici-o fiinţă umană, nici-o biserică, nici-o religie, nici-un Festburg. Asta în timp ce partizanii Festburgului sunt complet convinşi de autoritatea pe care le-o conferă zidurile lor dogmatice.
    Crucea lui Hristos ne înfrăţeşte, aşa este, fie că eşti singur între zidurile friguroase ale Wartburgului fie că eşti înconjurat de familie şi prieteni în băncile îmbrăcate în pluş ale Festburgului. Dar în acelaşi timp crucea provoacă la decizii de viaţă şi de moarte. Dacă eşti un Nicodim în primul secol, adică apartenent la Festburgul mozaic, ai de făcut o alegere extrem de dificilă: pe cine să crezi mai degrabă? Pe colegii tăi eminenţi cărturari cu filacteriile atârnându-le pe piept sau pe nişte „frăţiori” din popor fără carte, adepţi ai unui tâmplar ciudat, şi care strigă toată ziua în gura mare numai vin şi oţet la adresa Sinedriului? Dacă eşti un catolic în sec 16, cui să dai dreptate? Unui călugăraş obraznic care scuipă numai venin la adresa papei arzându-i sfidător în public bula papală? Sau trimisului papal, împăratului german şi dietei din Augsburg care îi oferă „civilizat” mâna dreaptă a bisericii?  Şi dacă eşti un adventist confuz din secolul 21, ce-i de făcut în faţa amploarei pe care o iau certurile şi ereziile din biserică? Să asculţi orbeşte de status-quo, de reguli, de părinţi, de tradiţie, de varianta oficială a bisericii referitoare la evenimentele 1888? Sau să dai mai degrabă crezare unor pisălogi anonimi care din turnul lor de fildeş nu iartă nici-o ocazie să „înţepe” Festburgul adventist?
   Nu pot încheia în ceea ce vă priveşte decât în aceeaşi notă ca şi dvs. Sper din toată inima ca „trenul mântuirii” să nu fi plecat ireversibil din halta în care vă aflaţi. Sau ce ştiu eu...să fiţi scos ca un tăciune din foc la vremea potrivită. Dumnezeul infinit( deci infinit, care va să zică) în iubire pe care îl predicăm noi are metodele Sale neştiute de a întoarce pe Saulii moderni din hotărârile lor nestrămutate...

13 comentarii:

  1. Imi ridic palaria !
    Vezi, d'aci aversiunea mea fata de TOATE denominatiunile. Pt modul mizerabil in care au luat de la sanul realitatii copii, si i'au hranit cu minciuni, atat de mult, incat le trebuie o viata ca sa inceapa sa vada ceea ce ar fi fost absolut firesc din prima secunda. Si multi sunt pierduti pe drum. Putini reusesc. Pana la urma, e o proba de credinta, dar pretul e mare. OMUL.
    Un articol de exceptie ! Spune tare multe despre tine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucur dacă ţi-a plăcut ce-am scris. Indignarea mea contra oricărei biserici şi sistem organizat este la fel de mare. Şi o spune unul care a iubit foarte mult biserica reformistă, apoi biserica adventistă. Well, şi acum la fel de mult le iubesc, numai că sub o altă formă, puţin înţeleasă de majoritatea -:)
    Ce e interesant e că din această manipulare cruntă, frică de Dumnezeu, frică de judecată, frică că-mi pierd cumva mântuirea, etc, etc m-au scos tocmai cărţile lui AT Jones şi Waggoner, care încercau să spună încă de acum 120 de ani altceva bisericii despre Dumnezeu. Şi dacă Ellen White are vreun merit major, acela este în opinia mea tocmai faptul că a stat SINGURĂ de partea celor doi atunci când toată lumea îi critica şi dispreţuia. Ştiu că nu-ţi convine că am amintit-o, dar aceasta este istoria AZS. nu avem cum să sărim peste ea.
    Atât timp cît adventiştii şi oricine de fapt nu ajung să descopere genialitatea mesajului lui Jones în cartea "Aceasta este biserica", de ex, manipularea va continua nestingherită, iar creştinii se vor închina unui Baal sculptat de mintea lor crezând că aduc sigur o jertfă lui Dumnezeu. Cruntă amăgire, aşa e.

    RăspundețiȘtergere
  3. Fata de Ellen White, am un dispret viu, dar nu inseamna ca cred ca a facut numai rau. Ti'am zis: pt mine e un impostor. Si pana la urma, nu conteaza ce'mi convine mie. S'ar putea sa ai dreptate afirmand aportul ei la destelenirea spiritelor incremenite in dogmele ASZ. Sunt deschis oricand la argumente. Dar stii ce ? Ceea ce ma scoate cel mai tare din sarite, este faptul ca adventii ii acorda uneori mai multa autoritate decat Bibliei. Da ! Am cunoscut oameni, care citisera TOT ce se stia despre EGW, dar n'aveau habar ce scrie in Biblie ! No, discuta cu aia daca poti !
    Jones am citit in limita in care se incadreaza in bunul simt. "Aceasta este biserica" suna destul de bine. Mi'a placut tonul, subiectul dar mai ales curajul de a se desprinde de spiritul epocii.
    Despre Waggoner ii spusesem lu' Vlad, dupa ce i'am citit mizgalitura despre epistola catre Romani, ca iti lasa impresia ca te uraste. In plus, nu i'am prea gustat limbajul de lemn advent.
    Pe frica de pedeapsa sunt fundamentate toate bisericile. Iar eu nu vad nici o veste buna in asta. Vestea buna e cea care vine sa panseze un suflet zbrobit. Sa spuna mintii adormite in autosuficienta trezirea.
    Iar Baal consider orice FORMA care eclipseaza substanta. Religie, sistem politic, social, adica orice sta in calea libertatii absolute.
    Pt ca practicand forme, reducem Dumnezeul infinit, care si'a pus imaginea pe retina sufletelor noastre, transformandu'l in ... chip cioplit.
    Orice reforma omeneasca, in orice ev, s'a terminat in uitare, in cadere.
    D'aia, calea pe care am ales'o eu, si vaz ca si tu, este de a urma singur calea. Si e al naibii de greu, uneori.

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumos zis-ai: "Iar Baal consider orice FORMA care eclipseaza substanta. Religie, sistem politic, social, adica orice sta in calea libertatii absolute." Ai pus punctul pe I. Una dintre genialele replici ale Maestrului în acest sens este discuţia cu samariteanca din Ioan 5.
    Când ea îl întreabă:" Şi unde să mă duc Doamne, la avantişti sau la paptişti?" el îi răspunde: " Nicăieri femeie...Stai locului acasă. Tot nu înţelegi că Dumnezeu e mai mult decât ceea ce se vede, aude şi miroase? Închinarea adevărată presupune cunoaştere adevărată, ori deocamdată, se vede treaba că nimeni, nici măcar adventiştii "mei", nu mă cunosc şi acceptă."
    Şi totuşi, nu trebuie să lăsăm deoparte altă replică la fel de esenţială:" voi ortodocşii vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi. Uite, tocmai aţi schimbat calendarul de curând, redând duminicii primul loc din zilele săptămânii. Adventiştii ştiau asta de când lumea. Aşa că mântuirea vine de la avantişti"...
    Despre Egw mă inspiri să scriu un articol special. Am câteva idei în cap. Şi o să dezbatem acolo.

    RăspundețiȘtergere
  5. :)
    Nu sunt ortodox. Nu sunt nimic. Mi'am renegat religia. Am fost botezat la reformati, de catre bunicul meu care era preot, atat si nimic mai mult.
    Pe la 14 ani, in ritualul idiot al religiei, trebuia sa'mi " confirm " botezul. Numai ca la 14 ani n'aveam minte. Deci, n'am avut la ce sa'mi dau acordul.
    La 22 de ani, inainte de'a ma casatori, trebuia sa ma duc sa ma catehizeze. Un fel de spalatura de creier. La o discutie lunga, intinsa pe vreo 3-4 zile cu actualul episcop, i'am invocat unele mici inconveniente ( asta in ochii bisericii reformate ),( in ochii mei mizerii ), pe care preasfintia sa a zis ca ar trebui sa le accept, ca ASA TREBUIE.
    Nu's genul pe care sa pui saua, asa ca gandeste'te: copilul meu are 8 ani, si inca n'a calcat in viata lui intr'o biserica. Pt unii ar fi deosebit de socant. Mie mi se pare normal.
    Cat despre glimitzele astea cu sabate si duminici, pe mine ma cam lasa rece, asta dupa ce m'au iritat bine.
    Vorbim de principii. Alea UNIVERSAL VALABILE, alea care stau la fundamentul tuturor lucrurilor ( piatra din capul unghiului ), din si prin care au fost facute, necesare, prin care incepe si se termina totul. Alfa si Omega. Traim pe un amarat de fir de nisip, care se invarte in jurul lui si al Soarelui. Socotim TIMPUL conform miscarii lui. Din asta nu pot face obiect de adoratie... Destul au facut egiptenii, mayasii si........ adventistii.
    Nu mai sunt nici in antichitate, nici in evul mediu. Incerc sa traiesc doar intr'o lume fara...timp.

    RăspundețiȘtergere
  6. Prietene,în problema cu religia îţi dau dreptate în totalitate. Nu cred că e nevoie să aduc dovezi ptr asta. Numele blogului meu e destul de clar în acest sens. bine, eu nu aş spune neapărat renegat, ci resetat, dar în fine...mă înţelegi tu sper.
    În ceea ce priveşte problema cu timpul, nu îţi dau dreptate în totalitate. Să mă explic de ce. Tu însuţi spui că "Traim pe un amarat de fir de nisip, care se invarte in jurul lui si al Soarelui. Socotim TIMPUL conform miscarii lui". Deci care va să zică, încă trăim aici, nu putem face abstracţie de timp, nu? Ca să nu mai zic că nu putem face abstracţie de porunca a patra, care e la fel de importantă cu a 6-a. Stiu ce vrei să zici, şi anume că nu trebuie să faci din sabat un obiect de adoraţie. Perfect adevărat. Ce să zic, nici măcar adventiştii nu au înţeles bine de ce a fost dată porunca asta ciudată. Ei încă mai cred în adâncul fiinţei lor că prin păzirea sabatului au merite în faţa lui D-zeu. Nu înţeleg că sâmbăta este o zi la fel ca oricare alta, şi că nu impresionează pe nimeni în cer prin ţinerea strictă a acestei zile.
    Dar acum să-i lăsăm pe adventişti. Să discutăm biblic: de ce totuşi sâmbăta e importantă? De ce există o poruncă care se referă la timp? te-ai întrebat sincer vreodata?
    Eu cred că treaba asta nu e deloc o glumiţă.

    RăspundețiȘtergere
  7. Merite ? Merite in fata lui Dumnezeu pt ca nu aprind focul de vineri seara pana sambata seara ? Sunt convins ca diavolul moare de ciuda ca Dumnezeu are astfel de inchinatori.
    Pretine, existenta umana implica multa pierdere de timp. Adica fuga dupa nevoile zilnice. O stie si fecioru'mio. Problema e ca unii oameni raman prinsi in fuga asta atat de mult incat uita pe ce lume traiesc. Uita cine sunt, la ce se raporteaza, incotro se indreapta, si mai ales, ce devin. Pt un astfel de om, e nevoie, ca la oaie, sa'i zici sa'si aduca aminte sa se mai si opreasca. Omul e o fiinta mai mult decat unidimensionala. Si musai tre' sa STIE asta !
    Dar mai sunt si altii, care au inteles bine de tot treaba asta. Pt ei, in mod cu totul ciudat, timpul si spatiul sunt privite ...altfel.
    Ei nu mai au nevoie de aceste FORME de "aducere aminte ". Ei s'au trezit deja. P'astia, SLOVA ii omoara. Au avut nevoie de un ghid, pana au INTELES. Un indrumator. D'aci incolo, au vesnicia in fata. D'aia ceea ce ti'am spus despre timp.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cred că eşti mult mai departe decât foarte mulţi adventişti păzitori ai sabatului. Şi totuşi, la fel de bine cred că undeva te blochezi. E şi cam greu de explicat într-un comment.
    Eu mă abţin de la muncă în sabat nu pentru că mi-e frică că-mi pierd mântuirea, aşa cum fac toţi azs-eii. EU respect porunca doar ca să-i arăt că Îl iubesc şi cred într-un Creator iubitor. Recunosc că e o poruncă ciudată pentru secolul 21, chiar foarte ciudată. Dar sunt sigur că ştie El de ce a dat-o.
    Uite, numai dpdv medical, psihic, social, ai nenumărate avantaje dacă o observi. Ştiu că există şi foarte multe dezavantaje profesionale. Dar primele le întrec în amploare şi importanţă pe ultimele. Cel puţin asta e my experience. Şi de fapt, sabatul şi dieta vegetariană sunt cam dintre puţinele lucruri prin care iudeii sunt superiori samaritenilor, fenicienilor sau sirienilor.
    Eu fac diferenţă totală între slova şi spiritul sabatului. Dacă cineva mă chiamă de exemplu să-l ajut în sabat la cărat de mobilă că nu are pe nimeni să-l ajute,atunci mă duc cu plăcere. Dar dacă trebuie să-mi zugrăvesc eu în casă sau să-mi mut mobila sâmbăta, o să aştept până duminică.
    De ce? Hmmm....doar ca sa-i demonstrez că-l iubesc si că sunt recunoscator ptr TOT. Deci ca un mod concret de a-i spune "multumesc"...

    RăspundețiȘtergere
  9. :)
    Posibil
    Crezi ca poti accepta nenumaratele exemple de ipocrizie nascute din pazirea sabatului, pe care le'am trait ? Ale omului care stie ca i se ineaca boul, dar fiind inerti de dragul lui Dumnezeu ?
    Despre tine, analizand cuvintele tale, cred ca vin din suflet. Cuvintele unui om care vrea sa'l iubeasca pe Dumnezeu cum a fost invatat. Nu te judec. Ba chiar, te respect pt felul in care ai formulat.
    Iudeii erau superiori burtologic samaritenilor sau fenicienilor.
    De inteles, au inteles la fel de putin.
    Dumnezeu se releva prin contorsionarea stomacului. Nu prin varza calita. Ilie manca carne in pustie. Ioan Botezatorul manca lacuste. Avraam a servit pe Domnul cu vitel la protap. Isus a dat multimilor pesti, si nu din inconstienta. Deschide ochii.
    Daca crezi ca Sabatul e bun, pazeste'l. Fii incerdintat in cugetul tau.

    RăspundețiȘtergere
  10. Dumnezeu *NU se releva prin contorsionarea stomacului - AM VRUT SA ZIC

    RăspundețiȘtergere
  11. "Nu te judec. Ba chiar, te respect pt felul in care ai formulat."

    Dacă ţi-am câştigat respectul şi prietenia, consider că e chiar mai important decât dacă ţi-aş fi câştigat consimţământul să păzeşti şi tu sabatul. Da, ai dreptate, în viaţa de dincolo nu va mai exista nici-un sabat, nici-o credinţă, nici-o regulă. Dragostea le va acoperi pe toate şi va fi în toate. E lucru mare dacă am început să înţelegem ce e iubirea de aici, de jos. Dar deocamdată ce să-i faci....nu avem încotro ptr că trăim aici. Iar aici e nevoie pe lângă dragoste, de credinţă, nădejde şi...sabat. În altă dimensiune, numai prima va mai rămâne, desigur.
    Incă ceva, ca să mă cunoşti mai bine. Deşi ptr mine sabatul şi dieta vegană sunt norme de viaţă., consider o aberaţie ca să impun altora( sau chiar şi să conving pe altul)norma aceasta. Sunt absolut convins că vor fi mulţi mântuiţi care au mâncat toată viaţa lor carne sau habar n-au avut despre sabat.

    RăspundețiȘtergere
  12. Dragă Martin, ţi-am dat o replică la comentariile tale, la http://www.florinlaiu.com/raspundem/replici/156-continuarea-dialogului-cu-martin-lutherq.html
    Consider că problemele pe care le-ai pus acolo sunt de importanţă care depăşeşte relaţia noastră, de aceea am răspuns mai pe larg. Fără să fiu exhaustiv, desigur, fiindcă subiectul nu permite.
    În ce priveşte replica ta la "Festeburgul" meu, am citit-o doar, încep să te înţeleg, dar dacă eşti deja setat, n-am ce să-ţi mai spun. Oricum, eu cred că m-ai înţeles greşit, nu am încercat să te trag în ţarcul meu. Numele Festeburg a fost o simplă replică la metafora Wartburgului pe care tu ai folosit-o, iar eu amintindu-mi de imnul lui Luther "Ein Feste Burg ist Unser Gott" am dat şi eu un titlu scrisorii mele, că nu o puteam lăsa fără titlu. Nu a fost nici o aluzie la Laodicea, la Hierapolis sau la Colosse.
    În rest, Dumnezeu cu mila. Şi cu speranţa
    http://sperantatv.ro/content/home/

    RăspundețiȘtergere
  13. :)) Vor fi mantuiti multi care toata viata lor au..pacatuit.
    Esti printre putinii cu care mi'e drag sa vorbesc, la modul serios. Lumea ma stie ca pe un mistocar, dupa cum ti'am zis. Mistocar, pt ca efectiv nu pot sa vorbesc serios tampenii, si sa mai si fac mutra buna...
    Micile nepotriviri...dogmatice...sunt lesne eliminate de anihilarea influentei mortale a sinelui...
    Daca stii ca vorbesti cu un OM, de dincolo de ce te lasa religia... Pe unii nu'i lasa religia sa'si iubeasca semenul ! Macar ca e atat de simplu !
    Si,da...virtualiceste, si fara sa te fi vazut, te consider un prieten. Pt putinele ganduri pe care am reusit sa le schimb liber.

    RăspundețiȘtergere