marți, 1 noiembrie 2011

Creştinism păgân ( III a) : „ serviciul divin”





     „ Tradiţia fără adevăr este eroare încetăţenită”, spunea Tertulian, un teolog creştin din secolul al treilea. Astăzi, aşa cum voi încerca să arăt în continuare, biserica creştină este cufundată într-o mocirlă de erori omeneşti pe care însă le consideră divine. Una dintre ele este concepţia falsă că ceea ce facem noi în biserici o dată pe săptămână este un serviciu divin, adică un serviciu adus unei divinităţi. Nimic mai absurd.
       Poate că aţi observat programul bătut în cuie al bisericii în care mergeţi de când eraţi copii. Indiferent ce biserică ai frecventa, fie că este catolică, ortodoxă, protestantă sau neoprotestantă, firul desfăşurării evenimentelor este mereu acelaşi, dar ar putea fi rezumat astfel: clerul învaţă, mirenii ascultă. Este aşa ceva biblic?
      Ordinea închinării din biserică este următoarea, cu mici variaţiuni: salutul efectuat de un diacon când intri în biserică, rugăciunea şi citirea unui pasaj biblic împreună cu cântarea de deschidere, apoi un timp de laudă şi închinare( excepţie făcând adventiştii şi martorii lui Iehova care au un timp special dedicat dezbaterilor biblice), apoi anunţurile, predica, binecuvântarea pastorală şi din nou cântarea şi rugăciunea de încheiere. Sunt toate acestea un „ serviciu divin” sau o gogoriţă omenească care nu are nimic de-a face cu Dumnezeu? Haideţi să discutăm istoric.
       De unde vine ordinea închinării protestante? Fiecare pastor sau creştin va răspunde fără să clipească din ochi că vine din noul testament. Dar acest lucru este spus din inerţie, fără să corespundă faptelor istorice. Cum se desfăşura în primul secol, adică atunci când creştinismul a avut efectiv putere, programele ekklesiei?
      În primul rând, nu exista cler şi laici( despre asta voi vorbi pe larg altădată). Apostolii doar îşi povesteau experienţa lor de viaţă cu Isus şi încurajau oamenii să creadă în El, dar nicidecum nu fixaseră dogme sau crezuri. Participarea creştinilor era generală, stând sub semnul implicării fiecăruia( vezi de exemplu contextul versetelor din 1 Corinteni 14, 1-33 sau Evrei 10,25). Spontaneitatea, libertatea de exprimare, dinamismul şi coeziunea membrilor erau caracteristicile de la sine înţelese ale bisericii primare. Întrunirile de atunci erau fluide, adică fără ritualisme ieftine, imprevizibile şi dominate în totalitate de călăuzirea Duhului Sfânt.În plus, nici nu aveau cum să fie rituale şi cu prea mult zgomot, deoarece creştinii se temeau de persecuţie.
      Atunci de unde vine ordinea închinării protestante de azi? Răspunsul este simplu, dar stupefiant: din liturghia romano-catolică ( Schaff, History of the church 3:505)! Aceasta îşi trage seva la rândul ei din slujba plină de misticism iudaică şi din ritualurile de purificare şi jertfire ispăşitoare din păgânism, practicate de vechii greci( Will Durant, Caesar and Christ, 599).
       Răspunderea pentru forma liturghiei medievale îi revine lui Grigorie cel mare , primul călugăr care a devenit papă. Durant notează că Grigorie a fost un om extrem de superstiţios, gândirea sa fiind influenţată de concepte magice păgâne. El întruchipa gândirea medievală, înţesată de magie, păgânism şi creştinism. E lesne de înţeles că liturghia medievală reflecta gândirea celui ce o concepuse, fiind un amestec grotesc de ritualuri păgâne şi iudaice asezonat cu teologie catolică şi terminologie creştină. Liturghia gregoriană a dominat „creştinismul” timp de multe secole, fiind aprobată în conciliul de la Trent. De fapt, liturghia catolică era fundamental păgână, creştinii adoptând veşmintele preoţilor păgâni, tămâia şi apa sfinţită, lumânările, incantaţiile sfinte precum şi titlul suprem de Pontifex Maximus( titlul cezarilor care erau priviţi ca zei) pentru mai marele peste episcopi.
       Atunci când a izbucnit scânteia reformaţiunii, schimbările s-au produs numai la suprafaţă. Martin Luther a modificat liturghia catolică care avea în centrul ei „ sfânta împărtăşanie”, declarând-o ca fiind lucrare omenească bazată  pe o înţelegere greşită a jertfei lui Isus. Aceste modificări ale sale constituie fundamentul închinării protestante( White, Protestant Worship, 36-37), dintre care cea mai importantă este aceea că a făcut din predicare elementul central al serviciului divin, în locul euharistiei( ciei Domnului). Prin urmare, amvonul a devenit acum elementul central al închinării, şi nu masa de împărtăşanie.
      Liturghia lui Luther continua însă să respecte agenda istorică a catolicismului apusean. Principala diferenţă consta în aceea că Luther a eliminat din ea orice făcea referinţă la jertfă. Fiind promotorul îndreptăţirii numai prin credinţă, a eliminat sistematic orice rugăciune pentru colectă sau rugăciunile canonice pentru Sanctusul în care era menţionată colecta. Multe alte elemente decadente ale evului mediu au fost de asemenea eliminate. În plus, liturghia a început să fie pronunţată în „lingua mater”, fiind înţeleasă acum de toţi, iar enoriaşii puteau cânta în comun sau se puteau împărtăşi.
   Luther a păstrat însă ceremonia, crezând că e un lucru bun. A păstrat actul ce marchează începutul liturghiei catolice: ridicarea pâinii şi vinului pentru a le sfinţi, o practică din sec XIII şi care se baza în bună parte pe superstiţie( prin ridicarea paharului de exemplu, preotul marca începutul jertfirii lui Hristos). Luther doar a reinterpretat euharistia, nimic mai mult. Accentele ei păgâne au rămas însă mai departe. Liturghia luterană nu era mai mult decât o versiune prescurtată a liturghiei catolice. Iar ordinea luterană a slujbei a condus la perpetuarea aceloraşi probleme: enoriaşii au rămas mai departe spectatori pasivi( cu toate că acum puteau cânta), şi întreaga liturghie era condusă de un cleric ordinat( preotul catolic a fost înlocuit acum de pastor). Această situaţie se află şi azi prezentă în orice biserică protestantă, în contradicţie flagrantă cu noţiunea biblică de „preoţie generală” a oricărui membru.
      Luther spunea: „ Nu este şi nu a fost niciodată în intenţia noastră să desfiinţăm în întregime liturghia, ci mai degrabă s-o purificăm de adăugirile nefericite  ce o corup”( Luther’s Works L III, 20) Din păcate, el nu înţelegea  că vinul nou nu poate fi păstrat în burdufurile vechi. Niciodată, nici Martin Luther şi nici vreun alt reformator, nu au intenţionat o întoarcere radicală la practicile bisericii primare, ci doar o retuşare şi reformare teologică a bisericii catolice. Ce este mai rău este că Luther, deşi a vorbit de multe ori despre „preoţia universală a tuturor credincioşilor”, nu a abandonat niciodată practica păgână a ordinării clerului. Singura schimbare a fost una de etichetă, pastorul reformat luând locul acum preotului catolic, şi nimic mai mult.
    În articolele următoare, voi descrie pe larg contribuţiile celorlalţi reformatori la organizarea „serviciului divin”, începând de la Zwingli şi Calvin şi până la Moody sau Billy Graham.

( va urma)
  

16 comentarii:

  1. "un serviciu divin, adică un serviciu adus unei divinităţi"

    De unde scoti asta? Zice cineva ca'i aduce vreunei divinitati un serviciu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma atasez cu totul opiniei scriitorul articolului. Orice organizatie religioasa a carei baza este pe forme, ii lispeste spiritualitatea. Adica are totul afara de DUMNEZEU.
    Amin! Johann

    RăspundețiȘtergere
  3. K, se vede că nu ai mai fost demult pe la biserică...E clar că nici ei nu pretind că serviciul în sine este divin, dar pretind fără îndoială, cel puţin în n rugăciuni şi predici, că tot ceea ce fac acolo este "pentru slava şi lauda lui Dumnezeu". Iar cum Dumnezeu este o divinitate, iese că aduc o slujbă lui Dumnezeu, ca şi rabinii de pe vremuri.
    Acum pe bune, ei sunt chiar convinşi pe deplin că Dumnezeu se bucură de întrunirile lor, cam la fel cum se bucura Zeus de jertfele oamenilor.

    Johann, bun venit. Cât despre articol, eu nu fac altceva decât să sintetizez pentru voi ceea ce studiez independent de biserici şi interese politice. Mă bucur că mi te alături. Dacă îţi place, dă mai departe :-)

    RăspundețiȘtergere
  4. Acu inteleg ca ai profitat de ocazie sa ma faci 'nedus la biserica' :)) Da' banuiesc ca si in Biblia lor scrie asta:

    Samuel a zis: "Ii plac Domnului mai mult arderile de tot si jertfele decat ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decat jertfele, si pazirea cuvantului Sau face mai mult decat grasimea berbecilor.

    "Ce-Mi trebuie Mie multimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt satul de arderile de tot ale berbecilor si de grasimea viteilor; nu-Mi place sangele taurilor, oilor si tapilor. Cand veniti sa va infatisati inaintea Mea, cine va cere astfel de lucruri, ca sa-Mi spurcati curtile? Nu mai aduceti daruri de mancare nefolositoare, caci Mi-e scarba de tamaie! Nu vreau luni noi, Sabate si adunari de sarbatoare, nu pot sa vad nelegiuirea unita cu sarbatoarea! Urasc lunile voastre cele noi si praznicele voastre; Mi-au ajuns o povara, nu le mai pot suferi. Cand va intindeti mainile, Imi intorc ochii de la voi; si oricat de mult v-ati ruga, n-ascult, caci mainile va sunt pline de sange! Spalati-va deci si curatati-va! Luati dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ati facut! Incetati sa mai faceti raul! Invatati-va sa faceti binele, cautati dreptatea, ocrotiti pe cel asuprit, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva!

    In fine, eu intrebam daca exista doctrine explicite in care sa se afirme ca inchinarea de orice tip este un serviciu adus divinitatii, nu aberatiile teutrgice din capul unora.

    RăspundețiȘtergere
  5. Desigur că nu, din câte ştiu eu nu au ajuns până acolo ca să facă o doctrină din asta. De fapt adventiştii nu au făcut o doctrină propriu-zisă nici din nombrilismul ideii de "popor ales", dar ştii bine că ei sunt convinşi de a fi chiar buricul pământului, poate chiar al universului.Ca să nu mai zic de reformişti...Acolo e chiar durere.
    Cam la fel şi cu serviciul divin. Că este mai mult " de vin", decât "divin" îmbătându-se cu vinul Babilonului via biserica catolică sfântă şi apostolică, numai cine ştie cunoaşte...:-)(

    RăspundețiȘtergere
  6. si totusi...cum vezi tu derularea programului sau a slujbei (cum vrei sa-i spui) atunci cind se string fratii la un loc?
    ca sa nu ai o rinduiala si in asta iarasi nu mi se pare corect!

    RăspundețiȘtergere
  7. ntrebarea ta este foarte pertinentă, Numai că tu faci aceeaşi imensă confuzie ca milioane de alţi creştini sinceri, şi anume dintre ORDINE şi ORGANIZAŢIE. Ordinea este necesară şi de bun simţ. Organizaţia, aşa cum este ea acum pretutindeni în creştinism, este o lacră.
    Sunt mai multe răspunsuri şi soluţii extrem de simple pentru a împăca ordinea cu lipsa unei structuri. Numai că noi am fost manipulaţi o viaţă întreagă că nu poate exista ordine într-un program religios fără organizaţie: Nimic mai fals!
    La adunările de independenţi la care am participat, există o ordine clar demarcată a programului( de ex cine vorbeşte şi pe ce temă etc), dar participarea este liberă, sub formă de seminar, nu de predică. Oricum, despre dezavantajele predicii voi vorbi pe larg altădată, în cadrul aceluiaşi serial.
    Respectând ceea ce făcea biserica primară, ar trebui ca toţi să fie provocaţi să participe la program, evident, după ce tema propriu-zisă( expunerea) a luat sfârşit. Dezbaterile sunt extrem de binevenite, încurajarea exprimării punctelor de opinie personale, a exp personale, etc, etc. Dacă s-ar face asta, ar fi cu totul altfel, dispărând mentalitatea că programul trebuie alcătuit şi ţinut numai de pastor sau membri ai comitetului.
    Oricum, voi prezenta soluţii pe parcurs, dar nu trebuie să bagatelizăm gândul de aur că acolo unde este prezent Duhul Sfânt s-ar instaura anarhia! Asta e numai manipularea sistemului care vrea să supravieţuiască.

    RăspundețiȘtergere
  8. de fiecare data cand merg la biserica simt ca trebuie sa fac ceva...ceva deosebit...si eu sunt indignat de monotonia serviciului divin...ma rog sa fiu intelept atunci cand mi se va oferii ocazia cu oricine as vorbii sa ii fac sa vada din alt p.d.v. lucrurile. Dar de cele mai multe ori oamenii din pacate sunt de neschimbat.

    RăspundețiȘtergere
  9. "Dar de cele mai multe ori oamenii din pacate sunt de neschimbat."

    Asta e şi cea mai tristă concluzie posibilă pe care o poate trage cineva în viaţă. Mai ales când ajunge la maturitate.
    Credeam până acum vreo 5-6 ani că religia schimbă oamenii. Aiurea... "o vorbă de dânşii inventată" cum zicea Eminescu. Ceea ce cred că poate schimba omul cu adevărat este educaţia. Dar cum dorinţa omului să păstreze adevărul( pe care crede că-l are) e mai mare decât aceea de a-l căuta...Greu, ce să mai.

    RăspundețiȘtergere
  10. Hei Martin Luther? La sfarsitul articolului Crestinims pagan IIIa scrie "Va urma"... Cand va urma? M-ai facut interesat. Sunt sigur ca sunt si altii care asteapta ce va urma.
    Si sper ca vei ramane pe aceeasi platforma ca pana acuma....
    Dumnezeu cu tine! Ma rog pentru tine!
    Johann

    RăspundețiȘtergere
  11. După cum vezi, ieri am publicat partea III b. Mă bucur că eşti interesat. Vor mai urma şi alte relatări istorice care au legătură cu creştinismul de azi pe teme la fel de interesante precum rolul pastorului, corul în biserică, costumele( la bărbaţi) şi hainele de biserică, zeciuiala, botezul şi cina, salariile clerului, şi încă alte câteva...nu le spun pe toate.
    Sper să fie suficient de captivant, chiar şi pentru fundamentalişti. O săptămână faină!

    RăspundețiȘtergere
  12. Martin Luter, am gasit recentblogul tau si ma bucur sa vad subiectele pe care le abordezi si in mare masura iti impartasesc vederile.
    In privinta Serviciului Divin nu pot decat sa fiu de acord cu ceea ce scrii. Am fost insa surprins sa aflu Studiind Teologia la Southern Adventist University (graduat in 2009) ca lucrurile nu au fost intotdeauna asa in Biserica Adventista.Asa-numitele intruniri sociale (social meetings) au avut un rol esential in Biserica Adventista timpurie. Neavand pastori adunarea sociala era principala forma de inchinare in majoritatea bisericilor. Chiar cand era predica,era intotdeauna urmata de socialmeeting. Era OK sa ai doar social meeting in Sabat, dar nu era OK sa ai doar predica fara Social Meeting. E foarte interesanta perspectiva pionierilor Adventisti asupra aceastei chestiuni. Russell Burrill (profesor la Andrews)abordeaza acest subiect printrealtele in "Recovering an Adventist Approach to the Life & Mission of the Local Church" (inteleg ca asta a fost Disertatia lui), Din pacate cartea e "out of print" dar am gasit un PDF peinternet aici: http://www.simplechurchathome.com/PDF&PowerPoint/RussellBurrillDissertation.pdf
    In privinta asta paginile 225 - 235 sunt de interes special. Amincercat sa conving biserica locala de importanta implicarii tutrorin serviciul divin, dar e greu cu poporul care s-a obisnuit sa fie spectator, vazand un show bun infiecare saptamana.

    RăspundețiȘtergere
  13. "vazand un show bun infiecare saptamana"...
    Şi barem dacă ar fi bun...
    Szafiu, welcome şi mersi fain pentru completările tale. Sunt foarte bine venite în ceea ce priveşte istoria timpurie adventistă din punctul de vedere al temei. O să-mi fac timp la sf săptămânii să citesc măcar cele 1o pagini recomandate de tine.
    Sunt curios să ştiu mai multe despre temă abordată din unghiul adventist de vedere. De exemplu, dacă nu mă înşel, doar AZŞ şi martorii lui Iehova au dezbateri publice de genul "şcoală de sabat", şi uneori baptiştii. Adventiştii sunt prin definiţie mai raţionalişti decât celelalte culte neoprotestante, deoarece la naşterea mişcării a stat exegeza textului. Din păcate, ştiu de ex foarte puţine despre cum a apărut concret ideea "şcolii de sabat". Poate ai putea să mă ajuţi.
    Personal, cred că Şcoala de sabat, aşa cum e ea de diluată, rămâne încă "piatra unghiulară" a adventismului, singurul loc unde pot apărea sclipiri anonime de geniu. În rest..."Ceauşescu reales, la al 14-lea congres"...
    Soluţia optimă ar fi mutarea acestei şcoli în grupe laice prin case particulare. Dar cum nimeni nu e dispus nici să părăsească tradiţia, nici să participe personal...e foarte greu, dar nu imposibil.

    RăspundețiȘtergere
  14. Asa e precum spui-nu ne descurcam bine nici la capitolul show bun. (poate acesta e motivul pentru care mega-bisericile care-si permit sa plateasca profesionisti pentru show se mentin binisor in comparatie cu bisericile mai mici care nu-si permit sa plateasca profesionisti.)
    In privinta scolii de sabat, intr-adevar este mult mai interactiva, implicand membrii in discutii. Problema cea mai mare care e la noi la biserica cel putin, e ca membrii nu studiaza acasa, asa ca instructorul trebuie sa citeasca mai totul. De asemenea cred ca bisericile locale ar trebui sa studieze ceea ce e de interes la nivel local mai degraba decat lectiunile pregatit de sus. Ideea in sine e buna si se pot face adaptari daca e vointa. Biserica noastra are o a doua grupa de scoala de sabat care studiaza "desire of ages" (Hristos lumina lumii de EGW) De asemenea problema e ca aici in America multi membrii au concluzionat ca cea mai importanta parte a inchinarii e predica si serviciul divin de la 11 la 12, si nici macar nu mai vin la Scoala de Sabat.
    Cea mai mare problema cu scoala de sabat in forma actuala in opinia mea este segregarea poporului in functie de varsta. Aceasta situatie a condus parintii sa incredinteze bisericii (care are instructori calificati, pastori de tineret profesionali etc.) formarea spirituala a copiilor, abandonand pozitia de lideri spirituali in familiile lor, linistindu-si constiinta cu ideea ca Biserica o va face mai bine decat pot ei. Biblia e foarte clara: formare spirituala a copiilor e responsibilitatea parintilor si nimeni nu o poate face mai bine decat ei. Am ramas surprins sa vad in bisericile care pazasc Duminica o miscare impotriva segregarii pe varste in cadrul educatiei religiose (in cadrul Sunday School)si cred ca se aplica la Scoala de Sabat la fel de mult. Niciodata nu mi s-a parut normal sa ma despart de copii mei cand ajung la biserica dimineata- ei mergand la grupa lor eu la a mea. In special cand nu avem prea mult timp impreuna in timpul saptamanii, nici macar la biserica nu putem fii impreuna. Dumnezeu a intentionat sa invatam unii de la altii in contextul familial unde copii interactioneaza cu parintii, intreaba ce nu inteleg, parintii trebuie sa depuna efortul de a explica pe intelesul lor, etc. E cu totul alta dinamica din cadrul familiei. E un film foarte bine facut pe tema asta aici: http://vimeo.com/26098320 (pus de NCFIC -National Center For Family Integrated Churches - http://www.ncfic.org)
    Din cate stiu eu Adventistii au preluat ideea Scoliide Sabat de la Methodisti care se pare ca au fost primii care au folosit termenul de Sabbath School (aplicat Duminicii evident). In Filmuletul de mai sus au o sectiune foarte buna despre istoria Scolii Duminicale din cere s-a inspirat Scoala de Sabat. De asemenea am gasit pe internet o carte veche numita "History of the first Sabbath school in Framingham, Mass., from 1816 to 1868" with a sketch of the rise of Sabbath schools. Nu am citit tot, dar se pare ca se refera la bisericile Congregationala si Baptistacu toate ca mentioneaza un Doctor Kellog care a sustinut miscarea. Cartea e disponibila pe internet aici:
    http://www.archive.org/details/historyoffirstsa00tempiala
    Am gasit de asemenea cateva informatii despre istoria Scolii de Sabat in biserica Adventista: http://www.scc-adventist.org/index.php?option=com_content&view=article&id=3316&Itemid=118
    Da, discutia libera asemenea celei din cadrul Scolii de Sabat, dar cre sa includa intreaga familie cred ca ar semana cel mai bine cu planul original.

    RăspundețiȘtergere
  15. Sunt foarte bine venite linkurile tale despre şcoala de sabat. Thanks again.
    Personal nu văd o altă soluţie la ieşirea din Matrix-ul religios în care ne aflăm decât pilula adevărului. Iar adevărul...cum eu nu cred că este o carte care îţi dă mură-n gură totul, trebuie căutat. Noi creştinii ne-am obişnuit să luăm biblia "de-a gata", fără să mai săpăm noi înşine după "Mărgăritarul de mare preţ". Am zis că deja îl avem, aşa că ce rost mai are căutarea după el? Logic, nu?
    De aici cred că se trage neinteresul aproape general al membrilor pentru studiu. Şi când zic studiu nu mă refer numai la biblie, ci la orice ramură posibilă a cunoştinţei despre Dumnezeu. Dacă pastorii au inculcat de sute de ani enoriaşilor faptul că biblia este adevărul suprem, este absurd ca apoi să-i mai dojeneşti că nu mai studiază pe cont propriu. Adică dacă ai în mâini adevărul, negru pe alb, la ce bun atâta studiu?Ca să nu mai adaug aici rolul pe care şi l-au asumat pastorii de "Unşi ai DOmnului",singurii depozitari ai răspunsurilor supreme.

    RăspundețiȘtergere
  16. zafiule nu intelegi ca un copil de trei ani nu intelege ca un adult? si ca ei trebuie "sortati"la scoala de sabat? asta tine de logica!

    RăspundețiȘtergere