Magii de la răsărit – prototipul creştinului autentic

  

       Cred că am auzit nenumărate predici şi citit nenumărate rânduri despre valorile sau virtuţile care ar trebui să fie ca săgeţile în tolba unui creştin adevărat. În rândurile care urmează vă propun pe scurt varianta mea, care poate va şoca. Deşi nu m-am apucat de scris ca să şochez pe cineva, ci pentru că astea sunt ultimele mele convingeri. Care, înainte de orice, îmi dau mie însumi de gândit.

     Ascensiunea ateismului sau mai bine zis a post-ateismului din secolul XXI o consider îndreptăţită, deşi sunt departe de a cocheta cu viziunile ateiste. Creştinismul în general, dar mai ales creştinismul ultimelor două secole, a eşuat răsunător în plan psihologic şi sociologic. Am mai spus-o în trecut...la ora actuală milioane de creştini cu numele se retrag oficial din bisericile în care s-au botezat cândva, deoarece nici sufletul lor în căutare după ceva esenţial nu a fost hrănit, şi nici biserica nu a ţinut pasul cu ştiinţa în ceea ce priveşte crearea unui confort incredibil pentru omul modern. În timp ce ştiinţa şi-a propus ca paradigmă continua auto-depăşire, continua căutare şi resetare din orice punct de vedere, creştinismul – ca de fapt orice religie – s-a baricadat în spatele unor uşi închise exact ca şi evreii în templul de la Ierusalim atunci când romanii asediau oraşul. Şi aşa cum evreii considerau greşit atunci că sfinţenia templului le va fi scăparea, tot la fel oamenii religioşi de astăzi consideră că puterea dogmelor îi va ţine în viaţă. Nimic mai fals şi mai tragic.

   De ce nu mai interesează azi pe aproape nimeni propunerile teologice( şi nu numai) ale creştinismului? De ce strâmbă toţi din nas atunci când vrei să le spui ceva despre Dumnezeu? De ce agnosticismul sau pur şi simplu indiferenţa faţă de subiecte înalte predomină în masele largi de oameni, pretutindeni în lumea dezvoltată? Să fie oare numai ei de vină? Sau să fie vina „creştinismului” însuşi?

    În discuţiile mele cu Florin Lăiu de acum câteva luni bune, domnia sa insista că rolul ştiinţei este neavenit în formarea unui caracter creştin. Deşi eram şi încă sunt de acord cu domnia sa în multe dintre punctele enumerate în discuţie, undeva parcă se rupe firul. Şi se rupe atunci când profesorul insistă orbeşte NUMAI pe valoarea revelaţiei biblice în căutarea şi găsirea adevărului, în detrimentul ştiinţei. Biblia aduce salvarea, spune dânsul, iar „ştiinţa fuge de Dumnezeu, acesta fiind adevăratul ei mesaj în secolul XXI”.

   Nu pot să nu observ un fenomen trist, dar extrem de ciudat care se petrece în creştinism, adventismul românesc fiind doar o oglindă secvenţială a întregului.În timp ce clasa mai conservatoare se agaţă cu disperare de biblie şi revelaţie pentru ca să ajungă la ţintă( ţinta numind-o Dumnezeu sau Adevărul, sau cum mai doriţi), clasa mai liberală sare calul în partea cealaltă cochetând tot mai apăsat cu ştiinţa, până ce aceasta devine chiar noua biblie. Acest fenomen este lesne de observat pe oxigen2, site-ul unui alt cunoscut pastor adventist, care între timp a ajuns mai mult ateist( site-ul şi forumul de acolo, pastorul deocamdată nu...) Domnul Edi Constantinescu accelerează puternic NUMAI pe pedala raţiunii umane, scoţând afară din teren „obosita” revelaţie, fie că e din Geneza, fie că e din evanghelii. Nu vi se aprind nişte beculeţe deja la tot ce am spus până acum?

   Dacă tot nu vi se aprind, mai vă spun ceva. Prietenii din grupul 1888, a căror teologie despre caracterul lui Dumnezeu am admirat-o cândva şi încă o mai admir în mare parte, au bătut apa în piuă atât de mult în ultimii zece ani pe – mereu – aceleaşi şi aceleaşi teme teologice, încât acum au făcut cea mai mare „descoperire” a tuturor timpurilor: Isus nu e fiul lui Dumnezeu.

     Încotro mergem, aşadar? Ce este de făcut în secolul XXI pentru a nu-ţi pierde minţile cu biblia în mână, dar nici credinţa? Ce trebuie să alegi dintre ştiinţă şi revelaţie biblică pentru a nu fi nici un fariseu habotnic  care crede că odată mântuit va lua masa în fiecare sâmbătă cu Isus în ceruri, dar nici un raţionalist obsedat care dă la pământ cu esenţele revelaţiei? Unde este înţelepciunea? Unde este de găsit Isus în tot acest hăţiş cumplit de căutări, certuri ba chiar războaie ideologice? Şi care este calea într-acolo: ştiinţa sau revelaţia?

   Răspunsul meu simplu este acesta: amândouă şi nici-una. Răspunsul meu mai complex recurge la modelul magilor din răsărit pentru a ne face o imagine de ansamblu. Magii? De ce magii?

     Pentru că ei mi se par întruchiparea superbă a creştinismului adevărat. Dacă în secolul XXI un creştin ar dori să fie autentic, ar trebui să fie asemenea lor. Nu am ales pe „Baltazar” & co pentru că bate crăciunul la uşă. Ci pentru că magii reprezintă perfecta combinaţie dintre ştiinţă şi religie după părerea mea. Şi totodată, soluţia care ne-ar putea scoate din impasul în care ne aflăm.

   Se cunoaşte foarte puţin despre magi. Biblia este la fel de lapidară ca raportul istoriei de altfel despre aceşti oameni care au venit să se închine lui Isus.  Cuvântul grecesc μάγος  nu este folosit aici cu sensul de vrăjitor, descântător sau astrolog ci cu sensul de „om de ştiinţă”. Se speculează că „magii” ar fi putut fi chiar aşa numiţi „doctori babilonieni ai tradiţiei orale” , dacă e să ne luăm după titlul în aramaică מדנחאי Medinja’ey.      Fie că aceşti oameni se aflau deja  în Ierusalim  în apropierea naşterii lui Isus, fie că au străbătut o cale lungă până acolo, cert este că interesul lor NU ERA UNILATERAL dezvoltat. Nu îi pasiona doar mişcarea corpurilor cereşti pe boltă, ci şi lucruri profunde de natură mistică. Nu citeau doar cărţile religioase ale lor, ci şi Torah şi profeţii iudeilor. Rătăcite printre scrierile acestora, se afla undeva un pasaj despre „ o stea care va răsare în Iacob, un toiag de cârmuire care se ridică din Israel”( Numeri 24,17). Legenda( şi biblia) spune că într-adevăr o stea miraculoasă i-a călăuzit în drumul lor spre staul, fie tocmai din orientul îndepărtat până la Ierusalim, fie doar de la Ierusalim la Betleem. Restul e cunoscut de orice copil...

     Magii au apelat atât la ştiinţa vremii lor pentru a investiga ciudata stea de pe cer, cât şi la revelaţia profetică iudaică. Pe timpul lui Ezechia, babilonienii mai făcuseră ceva asemănător, când un grup de astro...cercetători au venit la regele iudeu să-l întrebe ce se întâmplase cu soarele. Nu este de neglijat deosebita consideraţie pe care o aveau aşadar magii pentru...ştiinţă. Şi cum ştiinţa timpului lor nu putea să le ofere toate răspunsurile, nu era nici-o problemă pentru învăţaţii babilonieni, (fie magi sau nu) să caute UMILI soluţii la...evrei.

     Ei bine, se pare că am atins punctul culminant al întregului editorial. Umilinţa, sinceritatea cercetării, dispoziţia de a se lăsa învăţaţi şi de a-şi reseta propriile păreri, aceasta este cheia, după părerea mea, care a descuiat magilor „uşa” ferecată spre Isus-ul din staul. Niciodată nu şi-au pus ideile lor moştenite şi dobândite ca verdict final în căutarea adevărului. Mi-i închipui extrem de curioşi şi extrem de flexibili în investigaţii, nedispreţuind nici-o variantă luată în calcul. Şi tocmai acest fel copilăresc al lor de a se raporta la oameni, stele şi...Dumnezeu i-a ajutat să-L găsească pe Acesta în cele din urmă. Chiar dacă nu aşa cum şi L-ar fi închipuit.

   Din păcate nu pot spune acelaşi lucru despre cei enumeraţi mai sus, numele cunoscute din adventismul contemporan românesc. Edi se uită numai prin bibliotecile babiloniene după înţelepciune şi nu mai vorbeşte deloc despre revelaţia iudaică, considerând-o depăşită.. Florin Lăiu şi Gili Cârstea stau numai cu biblia în mână ca să afle Adevărul şi dispreţuiesc ştiinţa. Sau cel puţin afirmă despre ea că e bună numai ca să ne uşureze viaţa...Dar toţi au pretenţia că ştiu bine ei ce ştiu.

    Venind dintr-o biserică unde biblia şi Ellen White sunt singurele surse de informare despre Dumnezeu, nu pot să nu remarc că mulţi din cei de acolo sunt robi ai propriilor lor iluzii, având şi infinitul tupeu să afirme că „noi avem tot Adevărul”. Pe de altă parte, ca unul care mi-am dedicat timpul liber din ultimii doi ani  aproape în exclusivitate cărţilor despre astrofizică, cosmologie şi ştiinţă în general nu pot să nu observ la fel de marea infatuare a savanţilor din orice breaslă care exclud supranaturalul cu orice chip. Altă Mărie, cu aceeaşi pălărie...

   Nu dragii mei. Dumnezeu NU ESTE O CARTE, indiferent cât de sfântă sau de confirmată prin observaţii ştiinţifice ar fi ea. Doar infime părticele ale dragostei, puterii şi înţelepciunii Sale ne sunt revelate, atât prin ştiinţă, cât şi prin biblie. Să fiu iertat, dar cine face un idol ba din biblie, ba din ştiinţă, este un om bolnav. Bolnav de mândrie. Şi asta pentru că îl bagă cu forţa pe Dumnezeul infinit într-o cutie, în nişte teorii ştiinţifice sau în nişte versete biblice. Îşi face un stâlp al Astarteei, îl numeşte infailibil şi obligă şi pe alţii să i se închine. Extrem de puţini oameni de pe faţa pământului mai sunt azi ca magii. Extrem de puţini oameni sunt dispuşi să se lase corectaţi. Să renunţe la ideile lor preconcepute. Să priceapă că sunt greşiţi când li se aduc argumente. Şi să nu vorbească despre Adevăr ca şi când ar fi pisica sau câinele lor.

     Impietatea raţiunii merge mână în mâna cu orbirea religiei. Şi una şi alta pot fi împinse pâna la extreme periculoase. Raţiunea materialist-ştiinţifică care nu mai crede în nici-un Dumnezeu nu e cu nimic mai bună decât prejudecăţile fundamentaliste religioase care îl văd pe Dumnezeu peste tot, în orice vis şi/sau amendă radar ptr că nu ai dat zecimea lui Dumnezeu la timp. Raţiunea fără Dumnezeu şi cititul bibliei fără raţiune sunt doi orbi care călăuzesc turmele. Vor cădea amândouă în groapa istoriei şi a ridicolului.

     Iluminat nu e cel care îmbrăţişează ştiinţa şi raţiunea în defavoarea religiei şi a bibliei sau invers. Iluminat este cel care reuşeşte să treacă dincolo de ele, cercetând totul şi păstrând ce este bun. Iar BUN este unul singur: Dumnezeu. Nici raţiunea trâmbiţată acum până la exasperare de Edy, nici biblia, EGW sau dogmele religioase, pe care le îmbrăţişa cu fervoare până mai ieri.
    Lumea e ca un tren cu trei vagoane, care de care mai cochete şi mai moderne. Un vagon e religia, altul e ştiinţa, şi altul e filozofia. Oamenii îşi aleg un vagon sau altul, în funcţie de preferinţele personale. Se dispreţuiesc reciproc, râzând de cei care şi-au ales celelalte vagoane. Ceea ce nu ştie nimeni, sau mai bine nu vrea să creadă, e că trenul ăsta merge la pieire, pentru că este condus de dracul în persoană. Doar cei puţini care coboară din acest tren la momentul potrivit, pot începe să priceapă câte ceva despre ADEVĂR. Pentru că, domnilor, Adevărul nu este trenul, cu vagoanele sau locomotiva lui. Ci este destinaţia finală.
   Am mai spus-o, celor care şi-au ales trenul, călătorie plăcută spre nicăieri. Magii însă, puţini la număr şi nebăgaţi de nimeni în seamă, da...doar ei vor găsi Pruncul.