vineri, 23 martie 2012

Tăcerea lui Dumnezeu




          

     Tema suferinței de pe Terra este unul dintre lucrurile care aruncă un mare semn de întrebare asupra caracterului lui Dumnezeu. Este foarte ușor să filozofezi sau să faci teologie  atunci când îți merge bine și toate sunt la locul lor, mai mult sau mai puțin. Dar atunci când treci prin experiența groaznică a lui Iov, orice teologie omenească devine o vorbărie goală iar cerul de deasupra capului pare că devine plumb. Oricât am dori să ne convingem pe noi înșine că putem găsi răspunsuri în biblie în acele momente, experiența lui Iov, a lui David fugărit de Saul, a lui Ioan botezătorul în închisoare sau a lui Isus în Ghetsimani sunt dovezi cât se poate de clare că acela nu este un timp al răspunsurilor, ci unul al întrebărilor. Iar întrebarea cea mai chinuitoare este aceasta: de ce tace Dumnezeu?!?

       O planetă întreagă își ridică către ceruri strigătele ei de disperare . Iar Dumnezeu tace. Șase milioane de femei, copii și bătrâni evrei sunt exterminați pe bandă rulantă în lagărele de concentrare naziste.Iar Dumnezeu tace. Sute de mii de oameni nevinovați sunt măturați de apele nemiloase ale tsunami-urilor din Asia de sud-est în 2004 sau din Japonia în 2011, iar Dumnezeu tace…Și zi de zi, necunoscute, milioane de cazuri de nedreptate enormă, de violență teroristă barbară sau de boli cumplite seceră nu numai vieți omenești, dar secătuiește tot mai mult speranța omenirii. Iar Dumnezeu nu scoate o vorbă. 
     Deși nu împărtășesc scepticismul ca mod de gândire, poziția și argumentele nihiliste reprezintă într-adevăr o provocare majoră pentru creștini. Este imposibil să nu recunoști, dacă ai un dram de sinceritate, că vechile răspunsuri ale creștinilor la problema suferinței au devenit desuete în secolul 21, și că biblia, deși oferă speranță pentru viitor, este departe de a lămuri exhaustiv toate frământările Iovilor moderni. Dumnezeu tace…
     O fată de 18 ani este violată cu sălbăticie  de trei indivizi-animale, care după ce își termină distracția o sugrumă și îi dau foc. Cineva descoperă cu totul întâmplător corpul ei aruncat într-o groapă, datorită gemetelor aproape imperceptibile care vin din adânc. Fata încă mai trăiește…Cu mari eforturi, viața îi este salvată, dar urmările sunt așa de groaznice încât stai și te întrebi dacă nu era mult mai bine să fi murit: îi sunt amputate ambele picioare, brațul drept, și are arsuri pe 50% din suprafața corpului. Făptașii sunt prinși, dar apoi eliberați la scurt timp deoarece sunt copiii unor personaje  politice importante din Ucraina…
    La Toulouse un descreierat islamist își varsă ura diabolică a religiei sale într-o serie de crime înspăimântătoare care seceră șapte vieți nevinovate, printre care trei copii. În plus mai și filmează tot masacrul, ca să aibă ulterior ce să contemple acasă. Într-un tunel din Elveția, 22 de copii care se întorc din vacanță mor într-un impact deosebit de violent al autobuzului care-i duce spre casă. Iar într-o închisoare din SUA, cineva este executat pentru o crimă pe care nu a comis-o niciodată…Iar Dumnezeu nu scoate o vorbă…
     Cazuri cutremurătoare ca acestea umplu paginile ziarelor în fiecare zi. Așa că este lesne de înțeles scepticismul tot mai pronunțat al secolului în care trăim. Ar fi absurd ca să afirm că ateii nu au nici-un motiv ca să se îndoiască de existența lui Dumnezeu. Cu atât mai mult cu cât îndoiala nu este un atribut special al ateilor sau agnosticilor, ci o trăsătură a naturii umane. O întâlnim adeseori chiar la cei mai mari oameni ai credinței, precum Iov, Ilie, David sau Ioan botezătorul. De aceea, este aiurea să judeci îndoiala scepticilor crezând că tu nu te vei confrunta niciodată cu ea. ”Cine se crede în picioare, să ia seama să nu cadă ”…spune apostolul Pavel. 
     Sunt motive suficiente pentru îndoială. Și este evident că misterul tăcerii de mormânt a lui Dumnezeu rămâne nedezlegat în secolul 21. Dar cred că atunci când începem căutările noastre pe această temă punând întrebarea „ de ce tace Dumnezeu?” am făcut deja primul pas cu stângul. Și asta nu pentru că întrebarea ar fi greșită, ci pentru că răspunsurile ne sunt inaccesibile din start. E o continuă rotire în cercul enigmelor, un cerc vicios care răpește până și ultima speranță. Nu puțini cunoscuți sau prieteni au abandonat în ultimii ani definitiv credința, devenind atei, tocmai datorită tăcerii lui Dumnezeu. Pentru ei , din păcate,  „ Dumnezeu tace ” a devenit totuna cu „ Dumnezeu nu există ”. 
     În ceea ce mă privește, prefer o cu totul altă abordare a problemei. Sunt de acord cu ei că Dumnezeu tace azi, dar mă interesează dacă a vorbit sau nu în trecut. Și dacă a vorbit, atunci ce a avut de spus. Ei bine, din fericire, Dumnezeu a vorbit adesea în trecut. Evrei 11, 1-2 ne spune chiar că ne-a vorbit în multe feluri, prin prooroci sau „ multe feluri ”, și că la un moment dat al istoriei ne-a vorbit chiar prin Fiul Său. Ce a avut El să ne transmită, este cuprins pe larg în biblie. Biblia este revelația Lui pentru o omenire pierdută. Problema este că…omenirea din secolul 21 este dezinteresată de mesajul bibliei. Dorește ca Dumnezeu să scrie pe cer, să trimită niște îngeri de lumină care să ne explice ce și cum, sau să ne vorbească într-un fel comun și propriu omului modern din secolul 21. 
    Dați-mi voie să-mi exprim la rândul meu acum scepticismul. Nu cred că dacă ar face toate aceste lucruri menționate mai sus, omenirea l-ar băga în seamă. Mă îndoiesc că dacă niște îngeri ar ateriza în curtea casei albe și ar prezenta de exemplu decalogul celor 10 porunci omenirii, ar ieși din asta vreo brânză. Mă îndoiesc că dacă Dumnezeu ar scrie pe cer că El există, nu s-ar găsi a doua zi savanți care să explice științific fenomenul respectiv. Și mă îndoiesc că dacă programul spațial SETI ar recepționa într-o zi vreun mesaj clar de genul „ Nu vă mai omorâți ca chiorii, și apoi o să stăm de vorbă cu voi ”…s-ar opri brusc toate războaiele sau crimele de pe Terra. 
   Și știți de ce nu cred acest lucru? Pentru că a mai făcut-o deja în trecut în mod clar și răspicat, iar omului i-a intrat pe o ureche și i-a ieșit imediat pe cealaltă. De-aia a fost scrisă biblia, ca să ne spună tocmai lucrul ăsta. Că „ ne-a vorbit în multe rânduri și în multe chipuri, și că la ne-a vorbit și prin Fiul ”…( Evrei 1,1-2). Ei și? Ce-a rezolvat cu asta? Am priceput ceva? L-am ascultat? L-am crezut? Nu, niciodată. 
   Închipuiți-vă scepticismul cu care a fost tratat Isus acum 2000 de ani. Degeaba minuni uimitoare, degeaba învieri de morți, degeaba învierea Sa. Cine era înclinat să nu creadă, apăi nu credea „ chiar dacă ar fi înviat din morți Moise și Ilie ”…Ucenicul Toma este pe lângă farisei un binecunoscut exemplu în acest sens. Oare nu auzise el la fel ca ceilalți ucenici că Domnul lui va învia? Oare nu fusese și el de față la învierea lui Lazăr? Și cu toate astea…a ales să nu creadă în învierea lui Isus. Iar Isus a ales să …nu îl viziteze în izolarea sa, ci să îi viziteze pe cei care crezuseră…începând cu femeile și cu Petru. 
    Pentru mine, acest episod din istorie spune multe. Dumnezeu nu va înlătura niciodată motivele de îndoială. Nu se va descoperi niciodată scepticilor în cușca îndoielii lor. Și nici nu va face semne și minuni acelora care I le cer. Dimpotrivă, Apocalipsa lui Ioan ne spune răspicat că cel care va face aceste lucruri va fi chiar Lucifer dându-se drept Dumnezeu și prezentându-se înaintea oamenilor ca un stâlp de lumină. Antihristul este cel care va „ sătura ” în viitor curiozitatea ieftină a omului. Hristos va apare pe nori însă la sfârșit, spre suprinderea și disperarea generală. 
    În fața miilor de voci din toate părțile care umplu eterul la ora actuală, a miilor de programe tv, ziare și reviste, a miilor de informații de orice fel, vocea lui Dumnezeu pălește în comparație cu ele. Problema nu se pune, cred, că Dumnezeu nu vorbește și azi încă omului modern. Ci că nu vorbește așa cum el ar vrea ca Dumnezeu să îi vorbească. Acesta este clișeul care se repetă tot timpul dacă privim retrospectiv în istorie. Pe muntele Sinai Dumnezeu a vorbit prin fulgere și tunete. Dar evreii i-au cerut prin Moise să nu le mai vorbească, că le era frică. Prin profeții Săi le-a vorbit necontenit. Dar mai marii poporului i-au cerut să tacă, aruncându-i pe profeți în închisoare sau chiar la moarte. Prin Fiul Său a vorbit apoi în cea mai asurzitoare manieră posibilă, dar oamenii și-au pus mâinile la ochi și la urechi și „ au dorit mai degrabă întunericul decât Lumina lumii.”   
     Dacă pot fi de acord așadar că azi Dumnezeu tace în mod misterios, nu se poate spune că în trecut Dumnezeu nu a vorbit deloc. Dimpotrivă: a vorbit mereu și mereu. Dar istoria arată că omul a fugit de glasul Său mâncând pământul, începând din grădina Edenului… Ne-a intrat mereu, fără excepție, pe o ureche și ne-a ieșit imediat pe cealaltă. Puneți-vă acum în locul Lui: la ce bun să mai încerce din nou, dacă oricum ceea ce ne-ar spune ne-ar scoate din sărite? La ce bun să repete aceleași lucruri când știe de fapt că orice ar face…oricum nu L-am crede? 
   Omul de azi se crede matur și capabil să se descurce singur, fără vreun Dumnezeu. Care părinte normal  ar mai sta pisălog cu sfaturi pe capul copilului, odată ce acesta a ajuns la maturitate? Noi credem că le știm pe toate, de aceea tăcerea lui Dumnezeu rămâne mai asurzitoare ca oricând… 
    
    

12 comentarii:

  1. Inteleg articolul tau si intr-un fel il simt ca fiindu-mi adresat.
    Insa, incercand sa fim obiectivi, ...daca tot ceea ce scrie in Biblie referitor la aparitiile si adresarile directe sau prin ingeri ale lui Dumnezeu catre oameni, la care adaugam venirea lui Isus si faptul ca El s-a adresat direct oamenilor, eu nu cred ca au acoperit mai mult de 1% din populatia globului de atunci. De fapt cred ca nici 0,5% din populatie n-a luat contact direct cu Isus sau cu Dumnezeu.
    Adica din 100 de oameni care traiau atunci pe glob, cel mult 1 L-a vazut pe Isus sau a auzit direct "mesajul" lui Dumnezeu (desi cred ca procentul e mult mai mic, de ordinul 0,001%, dar l-am marit cat am putut). Este un procent extrem, extrem de mic. Imagineaza-ti o multime de 100 de oameni din acele vremuri, din care doar 1 a avut sansa sa aiba un contact nemijlocit cu Isus / Dumnezeu si incercand sa-i convinga pe ceilalti 99 de mesajul Lui. ...Ceilalti 99 avand credintele lor, asteptarile lor, viziunile lor...
    Mult mai multi au luat contact prin proroci, apostoli si bineinteles, mai apoi, prin lumea clerica (popi). Ei au dus de fapt "mesajul" lui Dumnezeu si bineinteles l-au construit dupa cum li s-a parut lor, dupa cum l-au inteles ei...

    Si mai vreau sa-ti zic ca tu esti mult mai sceptic decat mine, se pare. Eu sunt convins de faptul ca daca Dumnezeu s-ar adresa omenirii asa cum ai dat tu exemple in articol, peste 80-90% din oameni ar deveni instantaneu credinciosi si mult mai aplecati spre Dumnezeu. Adica daca in prezent cca 35% din populatia globului este reprezentata de crestini (catolici, protestanti, ortodocsi etc - adica vreo 2,5 mld oameni din 7 mld), cred ca s-ar ajunge sa fie vreo 5,6 - 6,3 mld de credinciosi in Isus si Dumnezeul crestin. Da, asta inseamna ca ar ramane inca 0,7 - 1,4 mld de oameni sceptici (intotdeauna ar ramane!!!), cei care ar cauta explicatii asa cum ai zis si tu. Ar reprezenta inca o populatie cat a Chinei sau jumatate, ceea ce este mult, dar procentul de credinciosi pot sa pun pariu ca ar creste mai mult decat considerabil! Si ar aparea o unitate a omenirii mai mare ca oricand in a crede!
    Repet, si in trecut, ca sa fim corecti si vorbind ca pondere (pt ca este foarte important!), Dumnezeu a vorbit mult prea putin si catre mult prea putini oameni. Cred ca relatarile de intalniri cu extraterestri (inclusiv rapiri) din ultima suta de ani depaseste cu mult numarul de aparitii si numarul de persoane care au luat contact cu Isus si Dumnezeu (si poate fi facuta o statistica si numaratoare in acest sens). Nu cred ca ma insel, desi nu detin personal aceasta statistica. Insa stiu ca sunt sute, daca nu mii, de relatari de intalniri cu extraterestri si rapiri.
    Ce-ti spune asta? Sunt extraterestri mai prezenti decat Dumnezeu, cel putin in ultima suta de ani???

    RăspundețiȘtergere
  2. Thekiddo,

    Nu cati L'au auzit conteaza, nu cati 'cred', ci ce fac aia. Ce rost are sa 'creada' mai multi oameni, daca asa 'credinciosi' cum sunt se ucid intre ei?

    RăspundețiȘtergere
  3. ...Pai de exemplu musulmanii nu cred ca Isus a fost mai mult decat un profet (de rang mic) si nici nu cred ca a fost crucificat (cred ca altcineva I-a luat locul pe cruce, ca a fost o intelegere a ucenicilor Lui). Oricum, locul unde a luat nastere islamismul este relativ apropiat de locurile unde a trait si propovaduit Isus (probabil sunt pana-n cateva mii de km, poate mai putin, asa ca macar au auzit de Isus relativ recent in istorie). Dar mai mult decat probabil cei care urmau sa devina islamisti sau viitorii islamisti nu au luat contact direct cu Isus sau cu Dumnezeul crestin. Desi asemanator pe de-o parte, pe de alta parte Allah-ul lor si Mohamedul lor au creat o alta credinta si religie fata de cea a lui Isus, iar crestinii sunt considerati "misleaded" (indusi in eroare). [asa ca una dintre dorintele lor istorice, mai ales cand erau in expansiune pe vreme califatului si a otomanilor, era sa ne corecteze eroarea/ religia si sa trecem la adevaratul Dumnezeu - Allah si la adevaratul profet - Mohamed].

    Ca sa nu mai zic de cei aflati la zeci de mii de km de zona unde a aparut crestinismul si care aveau deja religii si civilizatii puternice - de exemplu in India si China (unde era hinduismul si buddhismul - in prezent vreo 2mld de oameni). Cat de devreme / tarziu in istorie crezi ca au auzit ei de Isus si de Dumnezeul crestin? Iar cand au auzit, daca nu fost de la Isus insusi sau de la Dumnezeu, crezi ca i-au acordat o mare importanta? Sa nu uitam totusi ca ei au avut civilizatii puternice si credinte puternice.
    Intr-adevar, mai bine a dus-o crestinismul (chiar daca nu a vorbit prin Isus sau Dumnezeu in mod direct) acolo unde civilizatiile europene (pornind de la ramasitele crestinate ale fostului Imperiu Roman decazut intre timp) au reusit sa se impuna ca civilizatie. Cum a fost cazul colonizarii Americilor, jumatatii de sud a Africii (dar asta cu precadere in ultimii 500 de ani) si a ortodoxiei in imperiul tarist (in ultima mie de ani).
    Te invit sa mai urmaresti inca o data filmuletul "the spread of religions": http://www.youtube.com/watch?v=pqr9DdVeifI
    (chiar daca nu e chiar perfect, dar e relevant)

    Mie mi se pare evident ca daca Isus sau Dumnezeu ar fi avut sau ar avea aparitii clare, concrete si o prezenta mai de amploare si mai globala (macar asa cum au fost cele Biblice acum 2000 de ani si mai bine, dar care toate au fost focusate intr-un areal mic, raportat la nivel global), ar putea crea o unitate si o credinta unitara!!! Nu crezi?
    Oare nu cunoaste Dumnezeu cum sunt oamenii si ca ar avea nevoie de prezenta Lui nedisimulata si clara pentru a crea aceasta unitate de credinta? (chiar daca nu absoluta si chiar daca mereu vor ramane si sceptici).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „ Oare nu cunoaste Dumnezeu cum sunt oamenii si ca ar avea nevoie de...”

      Păi tocmai asta e. Dumnezeu cunoaște cum sunt oamenii. Și, dacă e să mă iau după purtarea lui Isus din Nazaret, știe foarte foarte bine că oamenii au nevoie mult mai mult de credință în El decât de descoperirea fizică a persoanei Sale. Tocmai am argumentat suficient de mult în articol, cred eu, că descoperirea fizică a Sa nu prea a adus mare brânză de-a lungul veacurilor. De ex, pe timpul lui Isus mulțimile erau pur și simplu bătute de vânt. Atunci când Isus făcea vreo minune maaaare, credeau cu toții, la grămadă. Dar după două zile, uitau cu toții, la grămadă, și cereau răstignește-L, răstignește-L. Omul este o foarte ciudată creatură. El zice că dacă vede, o să și creadă. Depinde...Au fost cazuri nenumărate, în care a văzut și tot n-a crezut.

      Pe de altă parte, cred și eu ca și tine că dacă s-ar descoperi oamenilor de azi la modul fulminant ar reuși să obțină o credință unitară, globală, a majorității. Dar aia, dragă prietene, NU ESTE CREDINȚĂ!!! E orice altceva, dar nu credință. Iar dacă oamenii ar avea o astfel de dovadă zdrobitoare, ar fi cumva siliți să-l accepte pe Dumnezeu. Ar fi obligați să asculte. Nu ar mai avea scuză și nici libertate de alegere, că doar îl văd în fața ochilor!

      Ei bine, nu este acesta caracterul lui DUmnezeu și nici maniera Sa de a se revela. Nu a fost aceasta niciodată. Isus evita publicitatea personală și acum 2000 de ani. Multora pe care îi vindeca le spunea să nu spună nimănui cine îi vindecase. Înțelegi?!? El nu dorește să sature curiozitatea ieftină a omului( cea științifică de ex), ci dorește ca omul să simtă golul lăuntric din inima sa și nevoia lui după Creator. De-abia când omul realizează nevoia lui imensă după Creator și realizează că nu există salvare nici personală nici globală decât prin El, atunci de-abia începe să i se reveleze, puțin câte puțin. Așa că ceea ce la prima vedere este o strigătoare indiferență din partea cerului la nevoile noastre, în realitate s-ar putea să fie un uimitor bun-simț și eleganță de a nu invada spațiul nostru, viața noastră, sufletul nostru...dacă noi nu vrem cu adevărat acest lucru.

      Think about it!

      Ștergere
    2. @ML
      Inteleg ce zici. Intr-adevar planurile lui Dumnezeu ar putea fi exact asa cum zici tu si m-am gandit mult si la asta, ca posibil raspuns al prezentei sale directe atat de limitate, in timp si mai ales in spatiul geografic.
      ...Dar mi-e greu sa vad (probabil ar trebui sa vizualizez peste veacuri, chiar milenii, daca se mentine ritmul actual) cum ar putea afla si intelege de Isus si de Dumnezeul crestin cele 4,5 miliarde de oameni care cred in altceva (iar unii din ei cu toata fiinta lor -in Buddha, in trinitatea hindusa, in Allah si Mohamed etc).
      De fapt problema nu este credinta mea, eu pot sa cred cu toata fiinta mea in Isus si in Dumnezeul crestin si sa vad toate semnele pe care mi le arata si chiar sa-L descopar in tot ceea ce inseamna viata mea. Dar eu ma gandesc la Lumea Intreaga (asta e defectul meu, sa zicem). Eu stiu ca sunt doar unul din 3 oameni de pe Pamant, care am avut sansa (obiectiv vorbind) sa invat de Isus si sa citesc Biblia crestina. Dar ceilalti 2 sunt de alta credinta, de alta religie si nu au sansa asta (decat mult, mult redusa), pentru ca ei sunt invatati cu alte carti, alte prorociri, alte minuni, pe scurt alta credinta!!!
      Eu la nivelul asta vorbesc, al Lumii si al celor 7 miliarde de oameni care traiesc in prezent, nu vorbesc numai de crestini! De ce nu s-a aratat si nu s-a incarnat Isus si in India si China? De ce nu a vorbit si cu arabii si nu le-a aratat si lor Calea, de ce nu a vorbit si cu samanii indieni (amerindieni)?
      Si de ce evolutia crestinismului, ca religie, arata atat de similar cu cresterea si descresterea imperiilor si cu extinderea colonialismului? Mi s-ar fi parut mai corect sa fie legata de aparitiile lui Isus in diferite colturi ale Pamantului, ...si nu neaparat sa se impuna cu forta, asa cum de fapt a fost, din pacate!

      Si de ce sunt atat de multe relatari cu intalniri cu extraterestri in prezent? Oare au oamenii o imaginatie atat de bogata si vad lucruri acolo unde nu sunt si fac asocieri gresite? Ce e real si ce e imaginar in lumea asta??? Asta e o intrebare de baraj!!!
      Uneori e mai greu sa faci distinctia dintre real si imaginar in mod obiectiv si corect, decat sa te lasi prada propriei imaginatii, asteptari si dorinte. ...Adica sa vezi lucruri care nu sunt si sa ai "ochi si urechi" atat de bine "dezvoltate" incat sa vezi si sa auzi ceva ce de fapt nu este!
      Distinctia dintre real si imaginar inseamna sa lasi la o parte toate asteptarile si dorintele tale, chiar daca asta este foarte, foarte dureros uneori...

      Ștergere
    3. „ De fapt problema nu este credinta mea...Dar eu ma gandesc la Lumea Intreaga...”

      Ok. De-abia acum înțeleg probabil ce vrei să spui, Thekkido. Dar asta e o cu totul altă problemă. Până acum noi am vorbit tot în termeni generali, dar tot ce am scris sau vorbit avea legătură cu noi, creștinii, sau mă rog, ei care am auzit de creștinism și Isus.
      Tu pui aici problema, hai să spunem așa, a mântuirii altor oameni, sau a credinței altor oameni, din alte religii și de alte credințe. Ce vină au ei că nu au auzit niciodată despre Isus?, pare să sune întrebarea următoare. Și dacă ei nu vor auzi niciodată despre Isus și valorile creștinismului, înseamnă asta că pe ei nu-i va lua niciodată DUmnezeu în considerare? Sper că asta este ca să zic așa frământarea ta, dacă am înțeles bine.

      Vestea bună este că Dumnezeu merge mult mai departe decât merge însăși evanghelia. Ptr că potrivit evangheliei, ar părea la prima vedere că doar cei care aud și CRED vestea bună a ei vor fi salvați, sau că doar ei ar fi copiii lui Dumnezeu. În realitate, Dumnezeu este printre multe altele și un DUmnezeu logic. Va cere fiecărui om după lumina, cunoștința pe care a avut-o. A spus-o chiar Isus în pilda celor 10 talanți, în mod indirect. Fiecăruia nu i s-a cerut imposibilul, ci doar să aducă o roadă a credinței la nivelul său.

      Pavel lămurește însă acest lucru și mai bine , în Romani 2. El spune acolo că nu cei care aud Legea vor fi considerați neprihăniți înaintea lui DUmnezeu, ci cei care împlinesc legea. Înlocuiește legea cu dragostea față de aproapele sau cu etica și vezi de fapt ce a vrut să spună Pavel în limbaj modern. Chiar versetele 14 și 15 spun clar că păgânii care fac faptele Legii dintr-o convingere interioară, fără să le fi spus cineva despre lege si despre Isus, sunt considerați de Dumnezeu mult superiori celor care știu multă teologie sau au multe cunoștințe despre Isus, dar nu le-a intrat în cap esențialul: practica!!
      Iar versetul 16 concluzionează că Dumnezeu „ va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor ”. Deci ce va judeca și cum va judeca? Nu îl va interesa nici cât au auzit despre El, nici cât au mers la biserici, nici câtă teorie au cunoscut. Ci îi va întreba dacă în religiile alea ale lor, cu etica aia a lor, au pus-o în practică sau nu. Dacă au trăit conform eticii aceleia mai mici pe care au avut-o.

      Ștergere
    4. E foarte filozofică tema asta, despre „gândurile care se învinovățesc sau se desvinovățesc între ele ”, după cum spune Pavel. Aici e vorba despre conștiință, glasul conștiinței. Chiar dacă acea conștiință a fost formată în mare parte în și de către mediul neprielnic păgân în care a trăit respectivul păgân, este absolut imposibil ca niciodată o voce misterioasă să nu-l fi certat în adâncul lui atunci când a comis crimă contra conștiinței. NU e nevoie ca să fi citit o carte. Nu e nevoie ca să fi auzit de Isus. Conștiința este o lege nescrisă din adâncul omului. Este vocea lui DUmnezeu. Iar Dumnezeu va judeca după fapte, fapte care nu sunt altceva decât produsul gândurilor.

      Convingerea mea personală este că Dumnezeu judecă și va judeca la sfârșit lumea cu totul diferit față de cum judecăm noi. El se uită adânc în inima omului. Indiferent dacă acesta este indian din Papua noua Guinee, ateu, agnostic sau creștin, sau musulman sau ce mai o fi...vrea să vadă ce gânduri îi conduc omului respectiv acțiunile, viața. Și în funcție de asta, El va decide ce și cum...după cum va ști el mai bine. Speranța este că, dacă te uiți în acest context la Isus, care este chiar reflecția Tatălui, niciodată nu a ținut cont el dacă omul din fața lui era evreu sau păgân, dacă era informat sau neinformat despre religia evreilor. Ci l-a interesat doar sinceritatea omului. Inima. Esența.

      Citește dacă ai timp povestea femeii samaritence( păgâne) din Ioan 4. Este revelatoare în acest sens. El i se descoperă ei treptat-treptat, pe măsură ce avansează dialogul, iar când ea află cu cine stă de vorbă, nu o obligă sau sfătuiește să devină evreică, deși îi spune categoric că „mântuirea vine de la evrei ” . Răspunsul ăsta al lui este atât de genial și de profund că practic rezumă într-o singură frază tot ce am scris eu în acest comentariu.

      Ștergere
    5. @ML
      Adevarul sincer despre mine (pe care il constientizez/ de care sunt constient prin introspectie) este ca eu personal nu cunosc Realitatea, nu stiu care este Adevarul despre cele ce discutam acum (despre Dumnezeu, Allah, Buddha, Isus - in sensul sa stiu cu o certitudine mare cine sunt sau ce au fost ei, intr-un sens profund).
      Tot ce stiu este ca nu stiu. Si prin urmare preponderent sunt agnostic (acesta este nivelul de adevar la care am ajuns eu, care sa aiba un grad de certitudine ridicata pt mine personal). Dar sunt in cautare, adica nu sunt agnostic in sensul ca sunt convins ca niciodata si sub nicio forma nu voi putea depasi acest nivel la care am ajuns momentan.
      Si mai este adevarat ceea ce ti-am spus, ...adica sa aflu eu un Adevar mai mare (sa am eu personal acces la un nivel mai mare al Adevarului, capatand o certitudine mare, chiar "totala") ar insemna pt mine doar jumatate din ceea ce imi doresc eu si mi-as dori ca toti sau marea majoritate a oamenilor sa aiba acces la respectivul Adevar, indiferent care este acela. Asta si in speranta ca acest lucru ar crea o unitate de viziune si credinta si ca, per ansamblu, ar crea mai mult echilibru, intelegere, toleranta.
      Referitor la invataturile lui Isus, rezonez foarte mult cu acestea si le consider extrem de frumoase, utile, un exemplu pentru omenire! Sunt o fire care apreciaza blandetea, intelegerea, toleranta, empatia fata de ceilalti. Si in acelasi timp inteleg puterea mare a Credintei (si sincer mi-as dori sa am mai multa credinta si eu personal, pentru binele meu si pentru a putea face mai mult bine si celor din jur, prin credinta si puterea credintei.) Mi-as fi dorit mult ca Isus sa fi aparut in toate colturile lumii si sa creeze o unitate de credinta si un model unitar, intr-o masura mai mare decat este in prezent.
      In acelasi timp ma fascineaza si o parte din invataturile lui Budha si descoperirea de sine prin meditatie si intelepciune interioara. Iar ideea cu reincarcarea si evolutia spirituala a sufletului de la o trecere la alta (desi probabil este inacceptabila pentru un crestin), recunosc ca are un anumit farmec pentru mine (desi habar n-am daca este reala sau nu, vorbesc doar ca idee).
      Despre Coran, Allah si Mohamed, recunosc, nu stiu mare lucru. La fel, nici despre religiile amerindiene, ...doar am "senzatia" ca exista in acele credinte/religii un fel de comuniune cu natura pe care se pune accentul mai mult decat in alte religii/credinte. Ma rog, in general nu cunosc mare lucru despre religii, tot ce stiu este la nivel superficial, inclusiv despre crestinism, recunosc. Nu am crescut intr-o familie religioasa.

      Iar cautarile mele ma poarta in tot felul de discutii. Intre altele imi place sa intru in pielea oamenilor, sa empatizez, sa ii inteleg. ...De aceea discut deopotriva cu atei, agnostici, credinciosi (dar cu care sa pot purta o discutie, bineinteles). De regula pornesc de la un numitor comun, adica incerc sa simt cum simte persoana respectiva (credincios sau ateu) si de acolo incep sa explorez... ce e rau si ce e bine, ce e Real sau poate creatia dorintei, sperantei sau prejudecatilor, educatiei. Pana acum, de fiecare data tot la agnosticism am ajuns in final, indiferent de unde am pornit si cum am abordat subiectul. Si certitudinea necunoasterii mele este printre singurele certitudini din viata mea ...Insa continuu sa explorez... ;)
      Ma bucur insa pentru cei ce detin Adevarul! Bravo lor!
      Mai vorbim!

      Ștergere
    6. Eu nu dețin Adevărul ! Asta ai dedus tu din tot ceea ce scriu? Eu doar cred că El există și că e personificat de Isus, și că Isus este ca un fel de oglindă a lui Dumnezeu. Mai e enorm de explorat și de înțeles și pentru mine. NIci eu nu știu foarte multe...oho...câte credeam că știu până acum și cum s-au prăbușit toate...Cu siguranță nu ai avut timp să citești toate articolele mele...

      Oricum, ideea care pentru mine este de neschimbat, adică nu vreau să renunț la ea sub nici-un chip este aceasta: în momentul la care renunți la credința în Dumnezeu, îți blochezi singur drumul cunoașterii. De ce? Pentru că fără Dumnezeu, fără revelație, fără biblie, ești limitat numai la o singură realitate, cea pe care ți-o spune și ochiul, cotidianul, știința. Dar eu vreau mai mult...

      Mă bucur că explorezi și cauți! Că nu lași nici-o variantă închisă...Asta numesc eu sinceritate. Dumnezeu, care te cunoaște mult mai bine decât mine, ți se va descoperi la momentul potrivit și la nivelul potrivit după cum va găsi El cu cale. Ideea e să-l lași să-ți vorbească inimii, nu urechilor sau ochilor. Dacă vrei cu adevărat să faci voia Lui, vei ajunge într-o zi să cunoști ce e bine și ce e rău, ce e adevăr și ce e minciună. Și...fie vorba între noi :-) ...Dacă Isus l-a iubit pe Toma, și dacă într-un final i s-a arătat chiar și lui, ca sceptic, cu siguranță că dacă dorești după El cu adevărat ți se va descoperi în toată splendoarea Lui și ție. Sunt sigur de acest lucru. Numai bine!
      P.S. Oricum, îmi face o deosebită plăcere să vorbesc cu tine. Rareori am avut o discuție cu credincioșii așa cum am avut cu tine...Be blessed!

      Ștergere
    7. Nu ma refeream la tine ca detii Adevarul, dar nici nu te excludeam.
      Am zis la modul general. Poate sa fie oricine ar detine Adevarul, ...desi habar n-am cine e si daca intr-adevar acela e Adevarul (poate sa fie papa de la Roma, poate sa fie Dalai Lama, ...poate sa fie Maica Teresa, ...sau poate sa fie Hawking ...chiar nu stiu).
      ...In alta ordine de idei, eu momentan nu am renuntat nici la credinta, nici la necredinta in Isus ca fiu al lui Dumnezeu. Porneste de la felul cum vad eu lucrurile, de la agnosticismul meu prezent (necunoasterea mea, singura certitudine pe care o detin in prezent).
      ...Si iar schimband ordinea ideilor, aflarea Adevarului pt mine ar fi o mare realizare personala (pt sufletul meu), ...dar as ramane cu o piatra mare pe suflet ca nu l-ar simti majoritatea lumii. Si intelegand cum simte si cum gandeste majoritatea lumii (dat de "constructia" omului), imi dau seama ca eu sau oricare alt simplu muritor, nu as putea sa le revelez Adevarul altora (nici daca l-as detine), indiferent cum l-as spune. Majoritatea oamenilor deja detin adevaruri individuale, mai mult sau mai putin comune cu ale altora. Si uneori stau si ma intreb, daca nu cumva, la un anumit nivel, chiar Adevarul Mare nu este nimic altceva decat un Adevar Subiectiv, un adevar care este Adevar pt cel care il simte, atata timp cat se confirma si se potriveste (cel putin pt el) cu Tot din jurul lui. Dar repet, doar la un anumit nivel (acela al Subiectivismului, a ceea ce tine preponderent de intentie, scop, simt subiectiv etc)

      Ștergere
  4. "Au urechi si nu aud", ramane in continuare valabil, prietene. Tu faci un lucru bun, si felul in care scrii arata ca si azi Dumnezeu vorbeste in multe feluri pentru cei care vor "sa ia seama".

    RăspundețiȘtergere
  5. Uite aici cum explica iudeii(apropo cei de la care cica ar veni mantuirea)..."groaznica"(ptr ei nu) experienta a lui Iov.

    http://www.youtube.com/watch?v=d6k16We2QRo

    E de plans....

    RăspundețiȘtergere