(I)raționalitatea reducționismului metodologic

        Când omul de știință dorește să explice ceva anume, va încerca o descriere simplă și accesibilă a compoziției sau funcționării obiectului ( fenomenului ) respectiv. Procedeul prin care se face acest lucru constă într-o divizare a întregului în părți sau aspecte mai mici, reducându-l astfel la componente din ce în ce mai simple, care sunt mult mai ușor de investigat. Acest tip de procedeu se numește reducționism metodologic și constituie partea esențială a felului în care se face știință, dovedindu-se de-a lungul anilor un succes. Dar are acest procedeu limitele sale? Care sunt pericolele reducționismului fără frâu? Se poate cunoaște TOTUL cu ajutorul reducționismului sau este nevoie de o revelație a cuiva din afara acestui TOT pentru a cunoaște mai mult și mai bine?

Enigmele cosmosului ( VII ): De ce există universul?

   

      Un element esențial în dogmatica științifică este convingerea că există pur și simplu un univers, care poate fi cercetat de noi, și că acest fapt este de la sine înțeles. Din păcate „ de la sine înțeles ”. Deoarece una dintre problemele de bază ale filozofiei este aceasta : de ce există universul, de ce există CEVA în loc de NIMIC? 

Sondaj de opinie

  După cum știți, de câteva zile am început ( în exclusivitate, din câte știu ) traducerea din limba engleză a studiului despre sanctuar al profesorului Florin Lăiu. Personal consider studiul foarte interesant, poate și datorită afinităților lingvistice pe care le am în comun cu profesorul. Desigur, și tema este ( ar trebui ) să fie interesantă pentru orice actual adventist sau reformist, deoarece doctrina sanctuarului este baza adventismului în sine.


     Cu toate acestea, pentru că studiul este unul greoi pe alocuri, mă simt îndemnat să vă întreb dacă doriți totuși continuarea acestui serial. Traducerea fiecărui episod îmi ia timp, plus corectarea ulterioară, și nu doresc să-mi pierd timpul de pomană. Dacă am siguranța interesului din partea voastră, cât de cât, atunci pot să-mi continui liniștit de treabă mai departe.


   Puteți răspunde la acest sondaj timp de o săptămână, până duminica viitoare ( 3.06.2012 ) la prânz. Pentru aceasta va trebui să vă înregistrați pe site, lucru pentru care politica comentariilor în această săptămână a fost de asemenea schimbată. Apoi voi lua hotărârile care se impun. Mulțumesc pentru atenția cu care mă citiți.

Doctrina sanctuarului, geniu adventist sau gafă monumentală? ( V )

    

                  2.2  Da :8 :11-13 ִמיד ָת ַהhat·tåmîḏ = ce?!?

           După cum știm, William Miller și mileriții au interpretat „ jertfa necurmată ” ( N Trad: „ zilnică ” în lb engleză ) din Daniel ;8:11-13 ;11:31 ; 12:11  ca fiind păgânismul antic, înlocuită apoi de urâciunea antihristică medievală. El a ajuns la o asemenea originală concluzie insistând că „ jertfa ” era un cuvânt „ inserat ” de traducători și astfel expresia „ necurmată” ( zilnică) nu are nici-o legătură cu serviciul din sanctuar. S-a simțit inspirat special văzând aparenta paralelă între înlăturarea „ necurmatei”, anunțată de Daniel, și înlăturarea Romei păgâne, anunțată de Pavel în 2 Tesaloniceni 2, 7-8, care precede „ așezarea pustiirii/ urâciunii ” sau „ taina nelegiuirii”.

Grafica profetică din 1843  a omis oricum această interpretare, din moment ce alți milleriți, în mod special Charles Fitch, nu au fost de acord cu ea. 

Doctrina sanctuarului, geniu adventist sau gafă monumentală? ( IV )

             2. Probleme lingvistice și exegetice în Daniel 9

      Nu este nici-o îndoială că orice exegeză biblică bună are la bază o atentă cercetare gramaticală și lingvistică. Prima problemă a lui JuST este chiar o provocare lingvistică. Această secțiune se adresează intrepretărilor adventiste și uneltelor pe care le folosim ( traducerile comune ale bibliei), avertizând că uneori aduc confuzie sau sunt chiar greșite. Deși nu fiecare problemă a traducerii din Daniel 8-9 poate afecta interpretarea noastră bazată pe legătura dintre cele două profeții, orice detaliu, cât de mic, poate fi folositor, și ar trebui să-l tratăm cu cea mai mare atenție. Observații similare au fost publicate de profesorii noștri de la BRI, etc.

Doctrina sanctuarului, geniu adventist sau gafă monumentală ? ( III )

          1.2. Autoritatea supremă în chestiuni de doctrină

       Este convingerea mea că Dumnezeu a ridicat și condus apoi mișcarea adventă, în ciuda oricărei slăbiciuni omenești. Prin viziuni supranaturale, inspirația profetică a Ellenei White a confirmat mult din învățătura pionierilor noștri. Această credință trebui să fie în continuare întărită. În orice caz, în anumite aspecte, de la spiritul profeției s-a pretins  mai mult decât a intenționat Dumnezeu. A devenit o autoritate absolută, probabil sub influența fundamentalismului evanghelic. După eșecul lui Daniells de la conferința generală din 1919 ( N Trad: cu siguranță dezbaterile pe marginea importanței și autorității spiritului profetic de la această CG au fost la fel de serioase și vitale pentru biserică ca cele din 1888 de la Minneapolis, despre neprihănirea prin credință ) de a introduce o mai bună percepție a inspirației profetice, spiritualitatea fundamentalistă a devenit dominantă în gândirea adventistă. ( vezi Roy Adams, The Doctrine of the Sanctuary in the Seventh-Day Adventist Church: Three Approaches, AUS, Doctoral Dissertation Series, Andrews University Press, 1981: 269, 282-283; See also Roger Dudley, Valuegenesis, LSU, 1992, pp. 94-95). 

Doctrina sanctuarului, geniu adventist sau gafă monumentală? ( II )

         

        Actualul stadiu al JuST are slăbiciuni majore sau minore care trebuiesc recunoscute, și nu evitate sau ignorate. Aceasta a fost chemarea repetată a lui Cottrell începând cu 1980. Conștientizarea sa crescândă cu privire la aceste probleme a început în perioada 1952 -1957, pe când redacta a patra ediție a comentariilor biblice AZS. Metoda proof-text care încă mai este folosită, nu este suficientă ca metodă de studiu. Orice abordare care evită co-textul și eludează contextul nu mai este acceptabilă. Nu mai este acceptabilă nici restrângerea studiului nostru la viziunile pseudoapologetice ale pionierilor noștri ( O.R.L. Crosier, Uriah Smith sau Ellen White, ultimul nostru criteriu). 

False soluții la false probleme ( V )

ARGUMENTUL CIRCULAR ÎN SPRIJINUL INSPIRAȚIEI SCRIPTURII

Argumentul circular, cunoscut și ca ”circulus in probando”, ”petitio principii” sau ”cercul vicios”, este o eroare de logică în care propoziția de demonstrat este deja afirmată implicit sau explicit în una din premize. Ca noțiune de logică, argumentul circular a fost definit prima dată de către Aristotel , în cartea sa intitulată în latinește Analytica Priora, prin anul 350 î.e.n.. În argumentul circular se face distincția între două concluzii ce se bazează una pe cealaltă (posibil prin unul sau mai mulți pași intermediari).

Doctrina Sanctuarului, geniu adventist sau gafă monumentală ( I )

   

       O abordare critico-apologetică, prezentată la convenția europeană a teologilor, 30 aprilie 2011,    Cernica- București

       

     Abstract 

       Următorul studiu atinge o serie de chestiuni delicate referitoare la judecată și teologia sanctuarului ( JuST), un punct de convergență pentru hermeneutica și escatologia adventiștilor de ziua a șaptea. Autorul ( Florin Lăiu) militează pentru o cercetare mai critică a bibliei și pentru o percepție mai dinamică a doctrinelor istorice AZS. Importanța fundamentală a lingvisticii corecte și a exegezei contextuale este scoasă în evidență, ca o abordare rațională a lui Daniel 8 și 9.   Termeni și expresii cruciale sunt tratați(e) critic, la fel ca și altele secundare, pentru a accentua necesitatea unei traduceri mai bune a profețiilor din Daniel. În timp ce în unele cazuri autorul propune soluții diferite și provocatoare, majoritatea sunt de acord cu actuala învățătură AZS. Multe alte subiecte importante care sunt implicate de obicei în dezbateri despre înțelegerea AZS referitoare la Daniel 8,14, sunt de asemenea atinse în acest studiu. Toate aceste chestiuni fundamentale sunt abordate dintr-un punct de vedere apologetic-confesional, gândit pentru scopuri constructive. Dacă opiniile autorului sunt uneori diferite de ale dvs, colegi teologi, sper ca ceea ce este critic să nu fie perceput ca un afront personal cât de mic, și nici ca o ofensă adusă comunității de credință. 

Cât de valoros ești?!?

    „ Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți . Nu este poruncă mai mare decât aceasta.” ... spunea Maestrul, acum două mii de ani. Cei care i-au urmat învățătura aceasta, și care au fost porecliți „ creștini ” după numele Domnului lor, au știut bine că „ religia curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve ăn necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume ” (Iacov 1,27).    Succesul extraordinar al creștinismului din primul secol a constat în faptul că oamenii au iubit oamenii, indiferent de religia, crezurile sau naționalitatea lor.  

Doctrina Sanctuarului, geniu adventist sau gafă monumentală?!? ( introducere)

       

       Așa cum am promis acum câteva săptămâni, doresc să inaugurez astăzi o serie de articole despre cea mai importantă doctrină a bisericii adventiste. Pentru foarte mulți membri obișnuiți sau teologi de seamă, această doctrină este însuși temelia pe care se sprijină întreaga „clădire” adventistă. Dacă ea ar deveni cumva depășită, și dacă s-ar putea cumva demonstra în mod serios că nu există argumente puternice care să o susțină, atunci chiar mai marii acestei biserici sunt unanim de acord că adventismul ar fi el însuși un non-sens.

De ce cred în diavol

        Dar diavolul? Cum poate fi explicată rațional existența unei ființe precum diavolul, prezentă în mai toate mitologiile lumii, inclusiv în biblia ebraică? Nu este ea doar produsul minții umane și doar atât? Nu este diavolul doar plăsmuirea fanteziei unor generații care credeau în monștri, dragoni și zei cu chip de oameni? Diavolul a fost adesea reprezentat în diverse înfățișări absurde pentru omul secolului XXI: cu coadă și copite, cu solzi și aripi, care întreține cazanele cu smoală ale … Hades-ului grecesc. Ori știm bine că grecii antici aveau câte un zeu pentru fiecare … fantezie a minții lor de poet. Mai este bine să crezi într-un astfel de personaj care aduce mai mult a mit decât a realitate? 

De ce cred în Dumnezeu

     

        Am mai spus-o de foarte multe ori pe acest blog: noul ateism al secolului XXI este o provocare înaltă pentru creștinism. Din păcate, trebuie să o recunosc, creștinismul instituționalizat nu numai că nu a reușit să se ridice la înălțimea acestei provocări, dar a ajuns astăzi din varii motive o caricatură și chiar o batjocură la adresa Inteligenței infinite pe care pretinde că o reprezintă. Cu toate că am observat acest lucru, și deși m-am declarat de câțiva ani areligios, continui să cred în Dumnezeu. Și o spun fără să mă rușinez, credința mea în El nu numai că a crescut ca urmare a desprinderii mele de lanțurile religiei, dar s-a transformat într-o admirație greu de oprit, atunci când am înțeles că adevăratul Dumnezeu avea prea puțin de-a face cu cel despre care vorbesc bisericile creștine. 

FALSE SOLUȚII LA FALSE PROBLEME (IV)

CREDINȚA ÎN INSPIRAȚIA BIBLIEI, ȘI PROBLEMELE AFERENTE

  

Spuneam în prima parte a acestui studiu că, odată ce vom înțelege problema inspirației și a autenticității cărților ce formează Canonul biblic, vom putea să înțelegem de asemenea apariția atâtor sisteme de interpretare și păreri teologice în sânul creștinismului. Orice analist sincer și obiectiv își dă seama că bisericile creștine nu au o vedere unitară pe marginea doctrinelor desprinse din Biblie. Fiecare biserică sau sectă, vede Biblia într-un anumit fel, are un manual specific pe marginea principalelor puncte de credință și evident, se consideră ”biserica adevărată”...