Actualul stadiu al JuST are slăbiciuni majore sau minore care trebuiesc recunoscute, și nu evitate sau ignorate. Aceasta a fost chemarea repetată a lui Cottrell începând cu 1980. Conștientizarea sa crescândă cu privire la aceste probleme a început în perioada 1952 -1957, pe când redacta a patra ediție a comentariilor biblice AZS. Metoda proof-text care încă mai este folosită, nu este suficientă ca metodă de studiu. Orice abordare care evită co-textul și eludează contextul nu mai este acceptabilă. Nu mai este acceptabilă nici restrângerea studiului nostru la viziunile pseudoapologetice ale pionierilor noștri ( O.R.L. Crosier, Uriah Smith sau Ellen White, ultimul nostru criteriu).
Abordarea noastră istorică cu privire la JuST , chiar după anumite îmbunătățiri contemporane excelente, continuă să fie nesatisfăcătoare. JuSt are nevoie de niște ajustări exegetice și hermeneutice importante. O asemenea revizuire doctrinală nu ar fi deloc un caz neobișnuit în istoria noastră. După cum știm, sau ar trebui să știm, doctrinele noastre au un caracter dinamic, mereu subordonate bibliei. ( N Trad: După cum am menționat în articolele mele personale referitoare la biblie de pe acest blog, acesta este de asemenea un argument circular, deoarece biblia însăși a fost scrisă de oameni, nefiind ca atare infailibilă. În cel mai bun caz în care dorim morțiș să mai păstrăm doctrinele, ele ar trebui să fie subordonate direct DOAR călăuzirii Duhului Sfânt, singurul care cunoaște adevărul). Nu e de mirare că cele mai multe dintre doctrinele noastre au fost făurite în timp, unele dintre ele la zeci de ani distanță de formularea lor inițială. Filozofia despre sănătate, îndreptățirea prin credință sau doctrina trinității au fost formulate și s-au dezvoltat în timp. Dacă cineva citește astăzi cele mai bune lucrări adventiste, incluzând dizertații de doctorat pe seama acestor subiecte, va descoperi puncte de vederi mult diferite de cele ale pionierilor noștri. Chiar și unele vederi susținute cândva de Ellen White au fost abandonate, cel puțin de către teologii bisericii.
Printre opiniile EGW pe care le-am abandonat în mod neoficial se numără aparentul suport al acesteia acordat lui Josiah Litch cu privire la trâmbița a cincea și a șasea din Apocalipsa 9 ( vezi Great Controversy 334). Ea numește interpretarea lui Litch „ o remarcabilă împlinire a profeției ” , dar în prezent nici-un teolog informat AZS nu ar mai fi de acord cu așa ceva. Dacă acesta este într-adevăr un eșec exegetic și profetic, după cum se pare, atunci rezultă că este și un eșec al EGW, sau mai degrabă un eșec al teologiei noastre despre inspirație sau hermeneutică. Aceasta a fost probabil cea mai răsunătoare greșeală de interpretare în domeniul apocalipticii biblice, intepretare acceptată de Ellen White în Marea Luptă ( Great Controversy 334). La cererea lui Prescott, textul ediției din 1911 a fost revizat, dar formularea nouă, deși acceptabilă pentru ei, continuă să aibă unele erori evidente.
Luați în considerare următoarea paralelă dintre cele două ediții ale cărții ( N Trad: în originalul englez al acestui studiu apar cele două fragmente de la pagina 334 , din 1888, respectiv 1911). Prima eroare a EGW din cele două texte de mai sus are de-a face cu credința ei în faptul că interpretarea lui Litch( milerită) a fost „ o altă remarcabilă împlinire a profeției.” În ediția din 1888, ea afirmă că „ împlinirea exactă a profeției ”, chiar a zilei respective ( 11 August 1840), a fost făcută de Litch „ cu doi ani mai înainte ”, și că această a fost „ o simplă chestiune de calculare a perioadelor profetice din Scriptură” ! În mod evident, aceasta a fost opinia sinceră a EGW, împărtășită soțului sau altor pionieri. A fost o exegeză respectată de ei, aproape de experiența și emoțiile lor. Din nefericire, această interpretare s-a dovedit a fi falsă din punct de vedere istoric și exegetic.
În ediția din 1911, ea afirmă că împlinirea acestei profeții în 11 august 1840 a convins mulțimile „ de corectitudinea principiului interpretării profetice adoptate de Miller și asociații săi ” ( Litch în acest caz). Dacă această informație ar fi adevărată, rămâne adevărul evident că ceea ce cred mulțimile nu este cel mai înțelept motiv de a adopta vreo idee teologică. ( N. Trad:Aha … spune-le-o frate, mai spune-le-o odată...). Cu siguranță, EGW nu a avut parte de cele mai bune informații istorice cu privire la această chestiune în timpul vieții ei. Nici măcar colaboratorii ei, de exemplu W. W. Prescott, n-au fost capabili să-i dea un sfat mai bun. Între 1910 și 1911, sau în orice caz înainte de 1914 W. A. Spicer și W.W. Prescott au făcut cercetări amănunțite ale unor surse istorice relevante. Ceea ce au găsit a fost aceea că lanțul erorilor era destul de lung, astfel încât chiar Edward Gibbon, adică chiar sursa din care Litch și-a luat datele, greșise în legătură cu data de 27 iulie 1299. În consecință, datele de 1449 sau 11 august 1840 nu au nici-o însemnătate profetică sau istorică.
Pe lângă aceste trei date eronate care au marcat interpretarea celor două timpuri profetice din Apocalipsa 9, Litch și urmașii săi au comis o incredibilă greșeală : numărând timpul scurs dintre 27 iulie 1299 și 11 august 1840, ei nu au ținut cont de omiterea a zece zile operată la schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian. Dar prima greșeală a lui Litch s-a datorat unei traduceri eronate vechi, incluzând King James, a lui Apocalips 9,15, care sugerează un lanț de perioade ( o oră, o zi, o lună, un an), deoarece au citat greșit sintaxa greacă care arăta spre o dată importantă ( „ Chiar în această oră, zi, lună și an, NIV ). Și la urma urmei, unde în lume a găsit Litch „ Deacozes ”? și cum a ajuns acest nume în cărțile noastre?
Studiind exegeza istorică AZS și cronologia Apocalips 9 am remarcat pentru prima oară erori semnificative în spiritul profeției, iar acest lucru a fost o experiență dureroasă și devastatoare pentru mine. Acum, după ce am obținut o mai bună înțelegere teologică a inspirației, începând cu mărturiile sorei White din 1 SM, îmi dau seama că referința ei cu privire la Apocalipsa 9 nu a fost un mesaj înșelător. A fost parte a unui mesaj inspirat, dar nu mesajul în sine. A fost doar o greșeală umană, o argumentație greșită pentru mesajul divin pe care îl purta. ( N Trad: Partea asta am tradus-o, dar n-am înțeles-o. Dacă a fost o greșeală, atunci a fost o greșeală, și gata. Ce rost are să o mai cosmetizăm atâta?) Și aceasta nu este singura ei greșeală de acest fel. Interpretarea acceptată de generația ei adventistă ( N Trad: și nu numai …) cu privire la unele evenimente prezise în biblie, cum ar fi de exemplu cutremurul din Lisabona, joia întunecată, căderea de stele … este o exegeză chestionabilă, deși aceste semne pot fi înțelese ca providențiale.
În unele cazuri, de exemplu „ ușa închisă ” aplicată anului 1844, Ellen White s-a răzgândit și s-a corectat mai târziu. Dar în altele, ea nu și-a corectat vederile , „ necurmatul ” din Daniel 8:11,13, interpretat ca fiind păgânismul, identitatea regelui Persiei din Ezra 4, identitatea celor 144 000 din Apocalips 7 - (N Trad: în viziunea lui Lăiu, precum și a multor alți teologi AZS, cei 144 000 și „ marea gloată ” sunt unul și același grup, spre deosebire de părerile EGW și a pionierilor - etc). De ce ar trebui așadar ca doctrina JuSt să fie singura infailibilă pe care am moștenit-o de la pionierii noștri, cu binecuvântarea lui Ellen White? Smuts van Rooyen spune „ că a existat un șir de interpretări diferite pe care le-am dat acestei profeții, începând de la a doua venire, și până la ușa închisă, judecata de cercetare, curățirea templului viu, Vindication caracterului lui Dumnezeu, sau simpla judecată pre-adventă.”
Desmond Ford a arătat convingător că până și formularea acestei doctrine în cartea Marea Luptă este pusă pe seama scrierilor lui Uriah Smith și Andrews. Ellen White a fost înclinată să dea prea multă atenție exegezei și experienței millerite, și să vadă prin urmare o relație fizică( o corespondență) între sanctuarul pământesc și cel ceresc. Un vizionar este înclinat să creadă că viziunile lui/ei sunt evenimente reale în ceruri ( cfm 2 Corinteni 12, 2-3), decât să accepte că sunt viziuni virtuale în creierul lui/ei ( cf. Da 2:28; 4:2,7,10; 7:1,15 ). În primul caz, viziunile conțin informații detaliate despre realitățile din ceruri. În al doilea caz, ele sunt obiecte virtuale de studiu, induse supranatural în mintea lui/ei, având în mod general scopuri spiritual-didactice. Dar despre asta este mai mult de vorbit și studiat. ( N Trad: aici ar fi binevenită opinia unui expert neuropsihiatru, care cunoaște mult mai bine felul în care funcționează creierul uman în astfel de cazuri, ca să nu mai spun că desele viziuni ale EGW ar putea fi dpdv medical o urmare a accidentului ei din copilărie, care a afectat-o serios din punctul de vedere al sănătății pentru toată viața).
Deși viziunea EGW despre JuST este în acord cu înțelegerea comună a celorlalți pionieri, așa după cum am văzut, ei au fost la rândul ei influențați de viziunile și mărturiile ei. Aceasta nu este însă o problemă, atât timp cât nu insistăm asupra faptului că viziunile ei au fost inspirate în detaliu - în limbaj, retorică și logică, și mod de gândire - și să le privim ca atare ca pe o autoritate divină. E adevărat, am fost învățați să așteptăm o inspirație nelimitată din partea spiritului profetic și a bibliei. Dar trebuie să renunțăm definitiv și hotărât la o asemenea viziune, pentru o abordare mai sigură și mai practică, pentru că pur și simplu inexactități și erori tehnice apar atât în spiritul profetic cât și în biblie! Mulțumim lui Dumnezeu, ele nu sunt însă erezii sau învățături eronate!
( N. Trad: Cu excepția concluziei domniei sale, care se deosebește vădit de argumentația de mai înainte, nu pot decât să îl felicit pe Lăiu pentru curajul acestor afirmații! Iar acum devine evident, pentru cine vrea să vadă, care au fost cauzele pentru care a fost pus pe lista neagră de către „ păzitorii turmei ”, așa-zișii săi colegi și prieteni. Faptul că pui la îndoială infaibilitatea spiritului profetic și a bibliei, mai ales din postura de profesor la ITA, este un „ păcat ” de neiertat de către sistem ! ).
Trebuie să continuăm să facem teologie biblică serioasă și responsabilă, dincolo de orice „ așa spune Ellen White ”. Ar trebui să luăm în serios sfaturile și mesajele ei, dar nu să fim legați de înțelegerea ei cu privire la orice aspect tehnic. Nu ar trebui să uităm că Ellen White aprecia importanța rațiunii și vedea demnitate în felul specific diferit de a gândi al cuiva. Numele nu sunt cei mai mari inamici ai noștri în ceea ce privește această doctrină. Mai degrabă ar trebui să ne îngrijoreze să nu devenim prizonierii propriilor noastre prejudecăți, așa cum cineva comenta îndurerat:
„ Nu există „fordism”. Este doar o chestiune doctrinală rămasă nerezolvată de-a lungul secolelor în biserică. Încercarea lui Ford de a o rezolva a fost printre ultimele ( sau chiar ultima ) pe care a făcut-o cineva în acest sens. Dar azi nu mai există loc pentru îmbunătățiri sau chiar revizuiri ale faptelor ”. George Tichy, comentariu în Spectrum, 19/12/2010.
Roy Adams e de părere că „ eșecul continuu de a lăsa ca doctrina sanctuarului să vorbească de la sine însăși - în întregul și izolarea ei - , poate să ducă la serioase și inutile conflicte în interiorul adventismului. ” . Apoi adaugă:
„ Scopul unor noi abordări ale problemei sanctuarului nu ar trebui să fie acela de a fi un efort prelungit întru rezolvarea unor chestiuni care vin din abordarea istorică adventistă. În ciuda contribuția figurilor studiate în acest raport ( U. Smith, A. Ballenger, M. Andreasen ), la fel ca și a altor personalități adventiste, rămânserioase chestiuni nerezolvate. Cea mai critică ar părea să fie legată de 1) însemnătatea istorică a mântuirii de la 1844. 2) relația teologică dintre Daniel 8,14 și Leviticul 16. 3) principiul zi - an. 4) validitatea conceptului unei judecăți de cercetare …
Așa cum am spus, există probleme care ies la iveală și care reclamă un studiu biblic și teologic serios, în lumina datelor și argumentelor contemporane. Dar nici-una din aceste probleme nu pot rămâne nerezolvate. Marile chestiuni filozofice și teologice sunt însă rareori rezolvate spre satisfacția generațiilor viitoare. Întrebarea pe care adventismul trebui să și-o pună este dacă posedă sângele rece emoțional și teologic ca să urmărească rezolvarea măcar a câtorva dintre multele probleme presante ale doctrinei sanctuarului pentru satisfacția generației prezente. ” Roy Adams, The Doctrine of the Sanctuary in the Seventh-Day Adventist Church: Three Approaches, AUS, Doctoral Dissertation Series, Andrews University Press, 1981: 269, 282-283;
( va urma)
Autor : Florin Lăiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu