sâmbătă, 9 iunie 2012

Liber !



     Azi am fost exclus de biserica „ mea ” din Castellon, Spania. Am fost exclus din cauza ideilor mele, care nu corespund teoriilor și doctrinelor oficiale ale bisericii. Cu ani buni în urmă aș fi văzut asta ca pe ceva tragic, deoarece biserica însemna pe atunci totuna cu ... Dumnezeu, cu salvarea, cu fericirea. Azi știu însă cu siguranță că am trăit 30 de ani într-o imensă minciună și batjocură la adresa lui Dumnezeu numită RELIGIE. 
    Azi sunt mai liber ca oricând de asemenea lanțuri ideologice. Nu mai am frică de nimeni și de nimic, în afară de mine însumi. Știu că unicul din univers sau din afara acestuia care poate să-mi facă rău, sunt eu însumi și NIMENI altcineva. Nu mă mai sperie pierderea vreunei ipotetici mântuiri, și îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru că mi-a dat viața ASTA. Mă bucur de ea din plin AICI, iar ce-o fi dincolo, vom vedea. Dar nicidecum nu mai dau viața asta și bucuriile ei pentru cea de dincolo. Fiecare dintre ele este un dar. Fiecare la timpul ei...

    Nu mai ascult de reguli și porunci omenești adventiste, reformiste și de-alde „-iste ”, ci ascult de o singură Voce, care nu mă sperie, nu mă silește, nu mă amenință, nu mă șantajează. Doar mă sfătuiește să cred într-o realitate și mai frumoasă decât aceasta, și nimic mai mult. 

    Azi sunt fericit, pentru că sunt liber. Privind în urmă, pot vedea ce amar, deznădejde și tragedii mi-a lăsat religia ca moștenire. Privind la prezent, sunt uimit să constat că Dumnezeu și religiile oamenilor nu au mai nimic în comun. Privind la viitor, sunt încrezător în El, că va fi tot la fel lângă mine cum a fost și până acum. 

   Am un singur regret, ba poate două : că oamenii care aparțin fenomenului religios se tem de libertatea totală. Și că oamenii seculari se tem de noțiunea de Dumnezeu, sau că Acesta le-ar îngrădi cumva libertățile, dacă ar crede în El. Adevărul este că Dumnezeu este libertate și diversitate. A încerca să corupi oamenii să intre în gruparea ta, biserica ta, viziunea și ideologia ta, este cel mai aberant comerț : un comerț cu sufletele oamenilor. Deoarece sufletele oamenilor sunt libere prin ele însele, ca Cel ce le-a făcut. Iar închinarea adevărată, spunea Maestrul, nu este nici „ pe munte, nici la Ierusalim ”, nici în vreo biserică sau mănăstire. Ci în duh și în adevăr. Amândouă libere. Amândouă ...infinite. Amândouă ...prețioase. 

    Nu vă fie frică să fiți liberi în duh! Aceasta este cea mai mare fericire, pe care nici-un om, 

religie sau biserică nu o poate da. Religia este rea. Dumnezeu este bun.



3 comentarii:

  1. Libertatea nu'i ca turma. In libertate ai obligatii multe. In turma, lipsa raspunderii e diluata, pana la limita comoditatii. De'aia e atat de pretuita! In libertate poti alege, in timp ce in turma nu. In libertate ai identitate, in turma esti doar o entitate. Libertatea e pt cei responsabili, pt cei care au auzit sa'si ia patul si sa umble.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Măi, ai talent să știi ! Și nu de la postarea asta am observat .

      Ștergere
    2. Talent la ce? Martin, my friend...eu am facut pasul pe care l'ai facut tu acu....15 ani. M'am mai impiedicat de adventisti si mai ales de dogmele lor, da' am dat repede cu deparazitant... Deci n'am frati, cum nu mai ai nici tu. Da' daca vrei, putem fi colegi. :)

      Ștergere