Ascultând deunăzi ultimele dezbateri ( din păcate sunt departe de ceea ce aș numi eu dezbateri în adevăratul sens al cuvântului, dar totuși așa îmi imaginez eu programul bisericii viitorului ) de pe site-ul lui Gili Cârstea legate de judecata de cercetare și sanctuar, m-am întrebat dacă deținem proprietatea termenilor atunci când vorbim de unirea dintre natura umană și cea divină ( despre asta voi vorbi foarte curând în ultimul episod despre sanctuar). Ce este natura umană în mod concret, dincolo de limbajul religios depășit mai mult sau mai puțin? Dar natura divină? Cum se poate face unirea în mod concret între ele, fără ca identitatea/conștiința persoanei respective să fie alterată? Ce este acela suflet și/sau spirit, care - potrivit lui Pavel în 1 Tes.5,23 - trebuie să fie păzite întregi la venirea lui Isus Hristos, și care constituie interfața umană a „ nunții ” din Apocalips 19,7-9? Prin ce se deosebește sufletul de spirit? Înseamnă cumva locuirea Duhului de viață în noi ( care alungă Legea păcatului și a morții - vezi Romani 8,2) o anulare a funcționării acelor componente biologice fundamentale numite hormoni, care hotărăsc în cvasitotalitatea cazurilor comportamentul/caracterul unei persoane, conform cercetărilor moderne în neuropsihiatrie? Iată o temă uriașă de studiu care îmi captează în ultimul timp interesul, alături de pasiunea mea mai veche, cosmologia.
L-am rugat de curând pe Florin Lăiu să-mi explice din punctul dumnealui de vedere diferențele ( semantice, etimologice ) dintre suflet și spirit, iar dânsul mi-a răspuns cu promptitudine aici, lucru pentru care îi mulțumesc din nou și pe această cale. Ca orice studiu adevărat, și această problemă își are rădăcinile în lingvistică. Nu putem să pricepem corect ce a vrut să ne spună Pavel în 1 Tesaloniceni 5,23, dacă nu avem traducerea exactă a textului respectiv. Cu toată explicația profesorului, problemele nu se opresc însă aici. Ele sunt foarte multiple și foarte complexe, dat fiind faptul că avem de-a face nu numai cu noțiuni de lingvistică a unor limbi vechi, ci și cu fizică cuantică, biologie cuantică, neurobiologie, neuropsihiatrie… printre altele.
Vă ofer astăzi în relație cu această temă delicată a sufletului/spiritului/conștiinței umane traducerea unui articol excelent din Dailymail. După cum veți putea constata, știința începe să întrevadă posibilitatea tot mai reală ca sufletul omului să fie independent de trup, iar după moarte acesta să continue să existe într-o stare cuantică, strict informațională. Aceste descoperiri sunt foarte legate de versiunea grupului 1888 privitoare la felul în care se face în ceruri judecata pentru cei morți. Este foarte mult de discutat aici, dar pentru astăzi mă limitez doar la traducerea propriu-zisă a articolului. Aștept reacțiile voastre, în cazul în care îmi împărtășiți din interesul pentru temă.
***********************************************************
Experienţele în apropierea morţii se petrec atunci când sufletul părăseşte sistemul nervos şi intră în univers, conform teoriilor a doi savanți eminenți. Aceştia au lansat teoria conform căreia sufletul este format din substanţe cuantice, părţi din structura fundamentală a universului. Astfel, o persoană trece printr-o experienţă în apropierea morţii („near death experience” – NDE) atunci când substanţele cuantice care formează sufletul părăsesc sistemul nervos şi intră în univers. Conform teoriei fizicienilor, conştiinţa este programul pentru un computer cuantic din creier care poate persista în univers chiar şi după moartea „posesorului”. Astfel se explică percepţiile celor care trec prin experienţe în apropierea morţii.
Dr. Stuart Hameroff, profesor la Departamentul de Anesteziologie şi Psihologie şi director al Centrului de Studii de Conştiinţă din cadrul Universităţii Arizona, este unul dintre cercetătorii care au avansat această teorie, după 35 de ani de studii în domeniu. Ideea sa are la bază teoria cuantică a conştiinţei elaborată în colaborare cu fizicianul britanic Sir Roger Penrose, conform căreia esenţa sufletului este conţinută de structuri numite „microtubuli” din interiorul celulelor creierului. Conştiinţa este, conform teoriei lor, rezultatul efectelor cuantice gravitaţionale la nivelul acestor microtubuli. Astfel, se susţine că sufletul este mai mult decât interacţiunea neuronilor, ci este construit chiar din „materia primă” a universului – şi poate să fi existat dintotdeauna.
Teoria cvasi-religioasă are similarităţi cu credinţele budiste şi hinduse, conform cărora conştiinţa este o parte integrantă a universului. Autorul teoriei susţine că, în experienţele din apropierea morţii, microtubulii îşi pierd starea cuantică, dar informaţia conţinută nu este distrusă. În schimb, aceasta părăseşte organismul, este disipată şi distribuită în cosmos, a explicat Stuart Hameroff pentru „Science Channel”. Când pacienţii sunt resuscitaţi, informaţia cuantică se întoarce la microtubulii-gazdă. „Dacă pacientul nu este resuscitat şi moare, este posibil ca această informaţie cuantică să existe în afara corpului, poate chiar indefinit, ca suflet”, a mai spus cercetătorul.
Teoria a fost criticată de specialiştii mai pragmatici şi rămâne controversată în comunitatea ştiinţifică. Totuşi, autorul consideră că cercetarea actuală în fizica cuantică începe să-i valideze teza. Efecte cuantice se pare că sunt la baza mai multor procese biologice importante, precum mirosul, orientarea în spațiu a păsărilor sau fotosinteza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu