duminică, 10 martie 2013

Doar 10 minute


   Dacă ai avea doar 10 minute ca să prezinți evanghelia cuiva pe care nu-l vei mai vedea niciodată, ce i-ai spune în acele 10 minute?  Ce i-ai prezenta, astfel încât ca să-i dea vieții un sens, așa cum nu l-a mai perceput niciodată până atunci? 


   Ceea ce creștinii autentici au de oferit acestei lumi nu este legea, nici sabatul, nici duminica, nici vreo doctrină, nici vreo biserică sau religie, ci mai degrabă o Persoană, omul Isus Hristos. Doar un singur lucru este necesar - credința în El: „ Și i-au spus: Crede în Domnul Isus Hristos, și vei fi mântuit, tu și toată casa ta ” ( Fapte 16,31 )

   Din păcate, creștinismul instituționalizat prezintă nu evanghelia, ci doar un set de reguli și niște puncte de credință. O teologie proprie. Un surogat sec și fără viață. Încercăm oamenii să-i convingem de ce religia noastră e mai bună ca alta, de ce biserica noastră are dreptate, și nu altele… în loc să le arătăm oamenilor pe Hristos la modul concret. Un Hristos în noi. Pur și simplu. Eficient. Fără alte explicații. 

    Haideți să lăsăm deoparte dezbaterile, argumentele pro și contra, interpretările și dogmatica religioasă. Uitați de tradiție, uitați de prejudecăți, uitați de standarde omenești. Nu mai considerați pe alții ca fiind „ din afară ”, în timp ce voi sunteți din „ năuntru ”. Nu vă mai considerați singuri „ aleșii ”, iar pe alții „ pierduți”, doar ptr că nu gândesc și trăiesc ca voi. Modelul nu suntem noi și voi, nu sunt oamenii, nu este o grupare sau o religie. Modelul este doar El. Iar El nu este nici ortodox, nici catolic, nici protestant. Nici evreu, nici budist, nici musulman. El este cel ce este, cel mai mare mister din câte există. 

   În loc să învățăm oamenii ce trebuie să facă pentru a fi mântuiți, ar trebui să le spunem că am fost mântuiți cu mult înainte de a face ceva! Frica de Dumnezeu, frica de moarte, frica de pierderea mântuirii sau de judecată sunt incompatibile cu creștinismul. Și totuși… cât de mulți„ creștini ” se tem de toate acestea!…

   A venit timpul ca evanghelizările organizate, propaganda religioasă în favoarea unei biserici sau alta, frica de iad sau goana după rai, exclusivismul și fundamentalismul sectar să fie înlocuit de luciditate, educație, informație alternativă, respect reciproc, analiză, cercetare independentă a dovezilor, logică și rațiune. Credința trebuie să alunge superstiția și să se întemeieze pe argumente serioase, demne de un Creator care a făcut ființe raționale, înainte de a fi religioase. Și care ne-a dat un creier pe care să-l punem la muncă, și nu o carte sfântă căzută din cer. 

    Limbajul de lemn religios trebuie adaptat în raport cu noile provocări ale lumii în care trăim. E timpul ca să înceteze goana după noi botezuri, iar în loc de asta să primeze interesul de a-l descoperi împreună pe Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu este un produs de marketing care poate fi ambalat și vândut, și nici o teorie sau dogmă care poate fi înțeleasă sau explicată. 

   Creștinismul nu are nicio șansă de supraviețuire atâta timp cât nu înțelege că oamenii au nevoie de dragoste, și nu de teorii seci. De empatie, și nu de powerpointuri elocvente. De ajutor în nevoie sau de zâmbete sincere, și nu de invitații la mese vegetariene sau campanii de evanghelizare. Adevărata evanghelizare este un stil de viață. Atâta timp cât creștinii nu trăiesc ca Hristos, să nu se mire de faptul că oamenii devin din ce în ce mai neinteresați de acesta. 

   Fapte, nu vorbe. Puterea exemplului, nu lozinci searbăde. Milă, și nu jertfă! Prietenie autentică, și nu ipocrizie! Substanță, și nu ambalaje sclipitoare! Hristos, și nu omul! 

    Deci… cum i-ai prezenta evanghelia cuiva care nu a auzit niciodată de ea, și pe care n-ai să-l mai întâlnești niciodată? Domnul tău, creștine, a avut nevoie de doar câteva minute de conversație cu o femeie ușuratică pentru ca să câștige pentru El sate întregi de păgâni. Iar ție nu ți-au ajuns nici 2000 de ani ca să faci același lucru!!! Nu ți se pare suspect? Nu ți se pare că ceva este în neregulă? Nu crezi că predici un alt dumnezeu și o altă evanghelie? 

   

7 comentarii:

  1. Isus i-a demonstrat femeii venita la fantana dupa apa " semnul lui Mesia ", care este descoperirea tainelor ascunse ale inimii omenesti . Degeaba cauti sa determini pe cineva sa imite acest semn , pe care numai botezul Duhului Sfant poate sa-l activeze , si nu o va face nicidecum pentru aceia care-i neaga sau pur si simplu neglijeaza sfaturile date in " cartea sfanta cazuta din cer " si vrea sa-i inlocuiasca Cuvantul prin " luciditate, educație, informație alternativă, respect reciproc, analiză, cercetare independentă a dovezilor, logică și rațiune."
    Apostolul Pavel a ajuns sa socoteasca aceste lucruri drept GUNOI , ca sa poata obtine CREDINTA in vedenia cereasca , careia nu i s-a putut impotrivi . Majoritea oamenilor de astazi nu mai au acelasi motiv de lipsa de impotrivire , fiindca au lipsa de DEOSEBIREA DUHURILOR de care sunt calauziti

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Beha', eu de exemplu deosebesc duhurile.
      Dupa parerea mea, tu esti chinuit de unul pe care psihiatrii il numesc cu prietenie schizofrenie paranoida.
      Din cate stiu, tratamentul ar fi asa: sa te lege de'un pat, pt ca altfel continui sa pacatuiesti mazgalind pe bloguri aiurea, ca'ti faci singur rau.
      Sa nu mai vorbim de binecuvantarile unui tratament medicamentos recomandat de nenea ala cu halat alb, care nu'i Isus.

      Ștergere
  2. Behăilă, tot mai stai să citești blogul ăsta eretic? Nu ți-ai dat seama că îți pierzi credința dacă mă citești?
    Ce a socotit Pavel drept gunoi, este exact ceea ce iubești tu mai mult: religia. Fosta lui religie și orice fel de religie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu exact:ci tot ce este in afara de Isus, a socotit Pavel un gunoi (inclusiv pe desteptii oameni de stiinta greci)si asa cum zicea domnia lui lucrurile duhovnicesti ,omul firesc nu le poate intelege, sunt o nebunie!

      Ștergere
  3. Isus ne-a dat doua porunci marii : Iubeste-l pe Dumnezeu si pe aproapele tau ca pe tine insuti. Noi uitam de acestea si creem biserici, cu ce ne ajuta acest lucru daca ai uitat pe aproapele tau. Eu m-am lepadat de orice religie si prefer sa ajut un om. Pentru unii e mai confortabil scaunul de la biserica. Mai ales imi este scarba de cei ce se vad " Biserica aleasa"

    RăspundețiȘtergere
  4. "Dacă ai avea doar 10 minute ca să prezinți evanghelia cuiva pe care nu-l vei mai vedea niciodată, ce i-ai spune în acele 10 minute? Ce i-ai prezenta, astfel încât ca să-i dea vieții un sens, așa cum nu l-a mai perceput niciodată până atunci?"
    .....
    In primul si in primul rand, cine inafara de spalarea la creier bisericeasca te-a invatat ca trebuie sa spui cuiva, ceva? Si daca ar fi ceva de spus, nu crezi ca ar fi cineva muuuuult mai capabil si dotat decat tine s-o faca? Nu crezi ca exista CINEVA care ar cunoaste exact persoana si ar sti cum s-o contacteze? Cineva care ar sti cand, cum, si in cata cantitate poate da ptr. a putea fi digerat?

    De ce crezi ca s-a infiintat CREZUL/PRACTICA EVANGHELIZARII? Nu ptr. a RECRUTA? Nu ptr. a introduce in organizatii? Nu ptr. a prima libertatea omului? Si tu consideri ca e necesar sa continui practicile astea desi strigi in gura mare ca esti CONTRA ORGANIZATIILOR religioase?
    La ce nivel de tantalau a fost coborata inteligenta SURSEI VIETII ptr. a fi nevoit sa apeleze la niste taraturi ca noi ptr. a-si face lucrarea? Taraturi care nu stiu a deosebi dreapta de stanga. Chiar in halul asta coboram inteligenta suprema al unei SURSE DE EXISTENTA? Si ce vrem sa oferim noi celorlalti? Informatia unui personaj biblic? Care la un sfarsit prin autopreamarire vrea sa JUDECE? Pai mai om bun, nu vreau a te jigni....dar ai meditat inainte de a umple pagina asta cu slove?

    RăspundețiȘtergere
  5. "Haideți să lăsăm deoparte dezbaterile, argumentele pro și contra, interpretările și dogmatica religioasă. Uitați de tradiție, uitați de prejudecăți, uitați de standarde omenești"
    -----------
    Frumos ceea ce scrii. Dar oare tu cand le vei face? Cand vei inlatura prejudecatile? Cand iti vei indeparta frica? Cand iti vei indeparta standardele omenesti si traditia? Obiceiurile si lozincile bine infipte pe Hard-ul tau din frageda copilarie? Oare cand? De fapt de ce te intreb? O vei face...cand vei intelege. Cand puzzelurile tale se vor aseza. Cand SURSA ti le va aseza. Cand te vei linisti din zbuciumul neantelegerii si alergarii. Cand te vei opri sa mai crezi ca stii ceva, ca ai avea cat decat o farama de adevar. Cand vei inceta sa mai crezi ca ai avea de spus ceva, cuiva.

    RăspundețiȘtergere