Vă aduceți aminte de povestea „proorocilor Domnului” din 1 Regi 22? Iosafat și Ahab se pregăteau de luptă contra sirienilor, dar doreau să primească mai înainte confirmarea divină că vor avea succes în aventura lor de arme. Întru aceasta s-a organizat ad-hoc o parodie de „serviciu divin” în cadrul căreia așa numiții „prooroci ai Domnului”, adică preoțimea oficială a lui Israel, i-au asigurat pe cei doi, în fel și chip, de reușita lor deplină. Cu o singură excepție, de natură să-i nemulțumească serios pe cei doi împărați : Mica. Ca un veritabil os de pește în gât, Mica le tulbura siguranța oferită de proorocii Domnului cu atâta nonșalanță. Merită să recitiți personal întâmplarea biblică , de care mă voi folosi argumentativ în paralel cu subiectul pe care mi l-am ales astăzi: ultima „creație” evanghelistică creștină made in USA, DVD-ul „ Evolution vs God ”, video pe care îl puteți urmări tradus în subsolul acestui editorial.
„Evolution vs God” este un nou material propagandistic creștin marca Ray Comfort, fondatorul Living Waters , un film care pretinde să „demaște evoluția”, fiind lansat de curând pe Youtube și bucurându-se de un real succes în cercurile creștine ( mai ales cele conservatoare ) americane. Pagina de Facebook a DVD-ului respectiv îi anunță cu pompă pe evoluționiști sau pe cei care acceptă într-o măsură mai mare sau mai mică teoria evoluției „să se pregătească pentru clătinarea din temelii a credinței lor”. Credința în Darwin, evident. Ca unul care nu împărtășesc în proporție de 100% convingerile evoluționiste așa cum sunt ele predate astăzi în universități, am urmărit curios videoul lui Ray, căutând și analizând în mod critic următoarele două lucruri esențiale, după părerea mea:
1. Reușește filmul să demaște „goliciunea” teoriei evoluției cu argumente puternice?
2. Este prezentată în film o imagine serioasă a comunității științifice, mai ales a aceleia care îmbrățișează evoluționismul fără rezerve?
Din păcate, filmul nu punctează pozitiv în niciunul din cele două aspecte, în schimb reușește prin sarcasmul său la adresa savanților să dăuneze grav concordismului dintre știință și biblie, rupând în mintea unora poate și ultima verigă de simpatie dintre mediul creștin și cel științific. Trailer-ul promoțional al filmului începe astfel:
„ Imaginați-vă că vizitați câteva dintre cele mai prestigioase universități din lume, intervievând savanți evoluționiști de top atei, ținându-i cu picioarele deasupra focului până când devine clar că nu există nicio evidență în sprijinul evoluției, că aceasta nu este o teorie științifică. ”
Dincolo de fraze și metode de persuasiune care îmi aduc aminte mai degrabă de inchiziție decât de blândețea și înțelepciunea lui Isus Hristos, așteptam să aud opinii din partea savanților despre subiectul atât de important în discuție. În loc de asta, ce să vezi? Ray întreabă pe stradă (alegându-și parcă cu premeditare „victimele”) studenți în diferite grade și domenii de cercetare, doar patru din cei intervievați fiind persoane cu un grad mai ridicat de cunoștință în domeniu. Stilul în care este purtat dialogul este unul total neprofesional, grăbit, pe alocuri chiar abuziv din partea lui Ray, cei întrebați fiind adesea întrerupți sau răstâlmăciți ( „ deci ești un pește cu alte cuvinte” , „ dar bacteria rămâne tot bacterie”, șamd ), accentul punându-se pe ezitările sau bâlbâielile studenților, cu scopul evident de a discredita teoria evoluției ca fiind o „ credință” și nimic mai mult.
Pe de altă parte, răspunsurile universitarilor, mai ample și mai îngrijite argumentativ, sunt refuzate categoric de Ray, fiind evident faptul că ele contravin criteriilor sale creaționiste dinainte prestabilite. Întrebările lui Ray nu creează totuși în mintea profesorilor îndoiala pe care el așteaptă să o vadă, iar studenții bâlbâiți nu-și schimbă opinia despre teoria evoluției datorită argumentelor raționale solide care stau împotriva ei, ci eventual datorită amenințărilor binecunoscute cu pierderea mântuirii și câștigarea iadului. Deși începe bine prin întrebările pe care le pune ( eșecul teoriei evoluției în a demonstra în mod clar, științific, transformarea genetică a speciilor în alte specii - așa numita anageneză ), Ray sfârșește lamentabil, făcând ceea ce știe el cel mai bine: datul obsesiv cu gura despre rai și iad.
„ Yes, exactly! I’ve done a number of interviews for the media, and it’s not surprising when an hour-long conversation is reduced to a few sentences. I expect that, and it’s no surprise.
What they don’t do, unless they are ideological hacks and liars, is chop up the interview to completely misrepresent the point I just explained to them at length. That last bit is a lie. That’s not what respectable video producers do. ”
Acei dintre dvs care ați avut „deliciul” să fiți chemați în ședințe interminabile de comitet sau adunări administrative pentru diferite opinii sau poziții personale care contraveneau opiniei oficiale a bisericii, știți foarte bine „cu ce se mănâncă” ceea ce spun eu aici: cu minciună nerușinată, sfruntată, cu nedreptate și aroganță uluitoare din partea celor care au pâinea și cuțitul în biserică. În cazul nostru, pâinea și cuțitul l-au avut editorii Living Waters, desigur. Iar filmul a ieșit așa cum doreau ei, creaționiștii, și deloc așa cum ar fi fost normal și onest, adică cu replicile serioase ale evoluționiștilor. Nu e deloc greu să pricepi că atunci când cineva vrea să-și tragă spuza pe turta lui, și-o trage fără scrupule, mințind în numele Domnului … evident. Oh, prea sfântă nerușinare, care orbești ochii turmei!
Ceea ce reușește video-ul este însă cu siguranță să arunce în dizgrație lumea științei „pe nedrept numită astfel” , creând o imagine falsă despre evoluționism și evoluționiști, în principal datorită lacunelor din răspunsurile studenților. Astfel, filmul duce la concluzia (dinainte prestabilită) că cei care cred în evoluție:
1. Nu pot explica teoria într-un mod inteligibil
2. Nu o pot explica datorită lipsei evidențelor științifice în favoarea ei.
3. Acceptă evoluția doar pentru faptul că vor să-și urmeze instinctele animalice înnăscute.
4. Înșeală pe alții atunci când le vorbesc despre evoluție.
5. Nu fac știință, ci totul este doar … credință.
Acest portret, deși ar părea probabil adecvat pentru unii indivizi evoluționiști , este cu totul departe de a reda o imagine reală și serioasă despre majoritatea oamenilor de știință. De exemplu, dacă punctele 3 și 5 ar fi atribuite și unor creștini renumiți precum Francis Collins, Darrell Falk și Deborah Haarsma, atunci i-am deposeda de meritele lor științifice incontestabile, trimițându-i în bloc la deratizare și dezintoxicare în iadul evoluționist ateu. Nu știu de ce, dar tare mi-e cunoscută pe propria piele și nu numai fervoarea asta cre(ș)tină de a trimite repede în brațele Satanei pe cei care … nu gândesc ca majoritatea.
La fel ca și Iosafat, Ahab și „proorocii Domnului”, nu-i așa? Nu a fost muștruluit Mica în mod public pentru impertinența crasă de a fi altfel și a vorbi altfel decât majoritatea? Pentru insistența sa de a pune la îndoială „cuvântul Domnului” rostit în unanimitate de prooroci? Și nu s-au folosit ei, proorocii, de tot felul de „ argumente puternice ” gen coarnele de fier ale lui Zedechia ( vers 11 ) pentru a-și convinge audiența că „Domnul e cu ei” și că Mica bate câmpii? Și nu au dedus ei din tăcerea lui Mica că aveau dreptate?
Așa și creaționiștii literaliști de azi. Din bâlbâiala unor studenți și editarea vădit tendențioasă a unui „documentar” poți face azi min(ci)uni în numele Domnului! De acord… dar sunt ele minuni sau … minciuni??? Îmi place la nebunie răspunsul serios al lui Mica, atunci când înțelege că a sosit timpul să spună celor doi aventurieri adevărul crud. Îmi place cum Dumnezeu se pleacă la mintea lor tâmpă și le spune printr-o hiperbolă cum a încuviințat ( hăă???) minciuna în gura tuturor proorocilor Lui. Îmi vine să râd cu lacrimi când citesc cum împăratul este atât de nesigur de deznodământul rostit de Mica ( vezi vers 16), precum e curtea regească plină de marionete spălate la creier, care se gândesc exclusiv la interesul propriu. Și îmi place la nebunie cum adevărul este mereu și mereu de partea unuia singur, chiar dacă el pare înaintea întregului norod un scrântit și un tupeist din cale-afară.
Însă cea mai mare problemă pe care o am cu parodia de documentar cre(ș)tin al lui Ray este semnificația cuvântului „credință” care reiese din analiza logică și rațională a filmului. Filozofia filmului contravine în mod direct filozofiei care stă în spatele blogului meu încă de acum trei ani, și anume aceea de a oferi cititorilor mei argumente serioase pentru credința într-un Creator inteligent, nu numai (atot)puternic. De a oferi o bază logică și rațională în sprijinul credinței în supranatural, și nu acel misticism ieftin și superstiție medievală întâlnită până la refuz prin biserici. Despre ce este vorba?
Nu știu dacă a fost intenția inițială a lui Ray sau nu, dar din film reiese clar că evoluționiștii au cam aceeași credință oarbă în evoluție, precum au creștinii în Dumnezeul lor. O credință fără argumente, fără logică, unde primează ce am „pomenit de la părinți” sau profesori. Dar este oare aceasta credința autentică în Dumnezeu? Ne cere Dumnezeu să credem orbește în El, fără dovezi? Lipsesc argumentele solide, chiar științifice, care să indice spre un Creator? Nici vorbă. Aceasta este o mistificare grosolană a termenului biblic „credință”. Biblia prezintă credința drept o încredere rațională într-o Autoritate demnă de așa ceva. Isus îi numește pe ucenicii lui prieteni care au dreptul să întrebe orice, și nu sclavi care trebuie să tacă și să înghită orice, pentru o coajă de pâine ( sau un colț de rai ). Dumnezeu ne numește de nenumărate ori fii ai săi, invitați la ospățul de nuntă în ciuda defectelor noastre. Iar fiii au dreptul să pună întrebări sau să pună la îndoială autoritatea tatălui. Pentru că în biblie, da…Dumnezeu Tatăl este ultima autoritate și nimeni sau nimic altceva ( includ aici teoria evoluției sau creațiunea în 7 zile literale )!
De ce, așadar, s-ar supăra un astfel de Tată dacă am pune la îndoială textul Genezei căutând în spatele lui după un adevăr mai profund , demn de secolul 21? De ce ar trebui plesnit peste bot mereu și mereu „ Mica ” zilelor noastre, numai pentru că îndrăznește să ne spună ceva despre realitate care este opus vocii „profetice” creștine oficiale? De ce ar trebui crezuți orbește și astăzi „proorocii Domnului” atunci când vorbesc despre evoluție și știință în general, din moment ce e clar ca apa de izvor că sunt ghidați de interesele de moment, sau se tem de consecințele care pot veni din partea împăratului (sistemului care îi plătesc )?
Îmi place la nebunie Mica. Îl admir pe Dumnezeu și metodele sale ironice de a trata prostimea și proștii, de ieri și de azi ( adică concret ...dându-le dreptate). Spune o vorbă înțeleaptă că încă nu s-a găsit acel om inteligent care să-l facă pe omul prost să priceapă că e prost. Și sunt sigur că nici Dumnezeu, dacă ar încerca să schimbe ceva, nu ar putea să facă nimic. Cum nimic nu a putut să facă acum 2000 de ani, cu prostimea religioasă a timpului Lui.
Dar dacă e să detest ceva din toată ființa mea, dacă există ceva care să-mi urce tensiunea arterială, aceea este să vorbești în numele Domnului, deși știi bine că minți de îngheață apele. Să-ți dai cu părerea despre subiecte despre care nu ai citit niciodată nimic, dar prezentându-le în așa fel ca și când ți-ai fi petrecut toată viața într-o bibliotecă. Să folosești cenzura, politica pumnului în gură, să-ți întrerupi și răstâlmăcești adversarul de opinie, să tai și să spânzuri după bunul plac din versiunea lui, doar pentru că tu crezi că „ faci o lucrare pentru Dumnezeu”. Să cânți lui Dumnezeu dragostea ta de la amvoane în fel și chip, în timp ce tu îți urăști, umilești și nedreptățești semenii tăi.
Clasa conducătoare din timpul lui Mica și Iosafat era plină de astfel de indivizi, politruci jalnici cocoțați în jilțul puterii pentru un timp, de la înălțimea căruia aruncau în stânga și-n dreapta cu promisiuni deșarte, ba poporului, ba împăratului. Știa bine împăratul că îi plătea de pomană, altfel nu l-ar fi întrebat insistent pe bietul Mica. Tot la fel, creștinismul de duzină din secolul 21 colcăie de indivizi certați cu bunul simț și omenia, aruncând turmelor oarbe „adevăruri” trunchiate despre una și alta, cu biblia într-o mână și cu butonul de Edit într-alta. Minciuni crase în numele Domnului, ieri și azi, antice( coarnele de fier) și moderne ( industrie video și literatură promo).
Cu toate acestea, povestea cu Mica îmi dă speranță că adevărul e cel care triumfă în cele din urmă, în ciuda împotrivirilor sistemului la putere, în ciuda densității astronomice de prostie din biserici, în ciuda duhului de minciună trimis de „ Dumnezeu” în gura pastorilor „Săi” de azi. După ce și-a venit în fire ca urmare a palmei peste bot primite din partea lui Zedechia( vezi vers 23 ), Mica a răspuns liniștit, ca Isus Hristos înaintea lui Caiafa, ca Martin Luther înaintea camarilelor papale: „ Vei vedea în ziua în care vei umbla din odaie în odaie ca să te ascunzi” ( vers 25 ). Tot la fel, răspunsul savanților la orgoliul și disprețul arătat de creștinii de azi față de știință ar putea să sune pe drept cuvânt în felul următor: „ Veți vedea peste 50 de ani, când veți alerga după tinerii voștri din facultate în facultate ca să-i aduceți înapoi în biserici. ”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu