Sexualitatea în adventism ( I )

      Atunci când eram un adolescent curios ca să aflu cât mai multe despre sexul opus, la vârsta la care hormonii joacă feste teribile oricărui tânăr normal din punct de vedere fizic și psihic, singurele informații despre sex, curtenie sau căsătorie pe care le aveam personal la dispoziție erau într-o măsură prepoderentă cele religioase, mai concret scrierile și sfaturile Ellenei White pentru tineri. Nu exista informație alternativă de calitate în acest sens nicăieri. Nu exista internetul, nu aveai acces la cărți de informare a tineretului în acest sens. În biserică, școală sau familie nu se făcea niciun fel de educație sexuală, iar televiziunea de la începutul anilor 90 nu oferea de asemenea nimic serios în ceea ce privește informarea cu privire la sex și relații sexuale. Singura variantă „neortodoxă” pe care o aveai la dispoziție pentru a te informa despre sexul opus era gașca de prieteni sau colegii de la școală ( îmi aduc aminte cum pe la 14-15 ani ne îngrămădeam în pauză toți băieții din clasă să vedem primele reviste pornografice aduse din occident după revoluție ). 

Problema lui Dumnezeu

     

   Tema de astăzi nu mi-a fost inspirată doar de cartea cu același nume al cărei autor este Bart Ehrman și pe care o citesc în prezent, ci și de o experiență personală trăită acum vreo lună, precum și de știrile înfiorătoare care ne parvin zilnic despre atrocitățile islamiștilor ISIS săvârșite prin Siria și Irakul anului 2014. Tema de astăzi este despre suferința umană și Dumnezeu, adică cea mai grea și mai misterioasă temă despre care poate să vorbească un muritor, după cea a originii vieții. Să le luăm pe rând.

Pocăința- între mit și realitate

   

            

     Privind în urmă la parcursul meu intelectual și spiritual din ultimii ani, printre altele îmi revin în amintire discuțiile purtate cu creștinii conservatori.  Un numitor comun al acestor conversații este acela că stoicismul și încăpățânarea cu care aceștia țin încă la „vechile cărări” sau „ vechile hotare ” dogmatice sunt echivalate cu o … virtute. Chiar dacă informația menită să zguduie din temelii vechile concepții religioase abundă astăzi pretutindeni, acești soi de creștini consideră însă lipsa schimbării mentale drept calea cea dreaptă și bună de urmat. Schimbarea - de orice natură - este privită de creștinii conservatori drept un pericol de moarte. 

Legea a doua a termodinamicii ca argument împotriva evoluției?

  

     

     De curând am avut ocazia să discut pe Facebook câteva vorbe despre evoluție cu un prieten mai vechi, doctor rezident, practicant al credinței adventist-reformiste, ca atare al credinței creaționiste. Printre argumentele mai „tari” pe care el le-a furnizat în defavoarea evoluției a fost cel al entropiei, adică o caracteristică specială a termodinamicii care ar lucra sine-die pentru contracararea oricărui salt evolutiv în complexitate la nivel molecular. Având în vedere că acesta este un argument adesea folosit de creaționiști cu un IQ mai ridicat decât media generală, am considerat de cuviință să fac cunoscut și pe blog răspunsul meu în acest sens. Este așadar entropia un argument serios și puternic în defavoarea evoluției? Iată mai jos, pe rând, întrebarea lui și răspunsul meu:

Papa catolic, papa adventist și evoluția

   

      

     Săptămâna aceasta mass-media mondială a vuit de uimire în urma unor declarații ale papei Francisc, care se pronunța categoric în favoarea teoriei Big-Bang-ului și a teoriei evoluției. Tot de curând, liderul adventist mondial Ted Wilson făcea aproape un apel disperat la frățietatea adventistă de pretutindeni ca viziunea din secolul 19 a fondatoarei bisericii, Ellen White, precum și interpretarea strict literalistă a Genezei despre origini să fie păstrată și încurajată în biserică, în defavoarea interpretărilor științifice moderne. Ce explicație poate fi găsită pentru această enormă diferență de paradigmă în ceea ce privește originile, dintre biserica adventistă și cea catolică? Care sunt dedesubturile apelului public al lui Wilson la neîncredere vis-a-vis de evoluție, iar în același timp, de ce se distanțează liderul bisericii catolice de interpretarea literalistă a Genezei? 

Basme evreiești ( concluzii după 4 ani de blogărit )

      

      Astăzi se împlinesc 4 ani de la lansarea blogului meu. S-au întâmplat foarte multe transformări cu mine în acești ultimi ani și aș vrea să fac o succintă restrospectivă a temelor abordate pe blog, precum și un bilanț sub formă de concluzii după 4 ani de blogărit. Mai întâi…

Despre ce fel de creștinism vreți să îmi vorbiți?!?

       

 O parafrazare după un articol de Andrei Pleșu. 

    Mi se spune, mereu, pe multiple glasuri, că trebuie să fiu mîndru că sunt creștin ( adică de faptul că cred într-un Dumnezeu și în Isus Hristos ). Încerc. Sunt unii creștini pentru care am o sinceră şi statornică preţuire. Sunt alţii care mă fac să vomit. Şi oricum - am mai spus-o - nu mă pot mobiliza să fiu mîndru pentru o „calificare“ venită asupra mea din senin, fără merit, fără opţiune personală. Faptul că sunt creștin e, totuşi, o pură întîmplare...

„ De mult mă lupt s-ajung mai sus ”...

   

     Deunăzi urmăream la TV un documentar realizat împreună cu fizicianul teoretician japonez Michio Kaku, despre colonizarea planetei Marte sau chiar a altor planete locuibile din galaxie. Mi-am adus aminte în același timp de un cântec fredonat prin bisericile adventiste și reformiste, cântec care este în sintonie cu demersul SF al colonizatorilor galactici: „ De mult mă lupt s-ajung mai sus”… Și unii și alții au același vis: depășirea condiției umane, restricționată timp de milioane de ani doar la planeta Terra. Dar în timp ce entuziaștii SF se bazează în exclusivitate pe descoperirile științifice amețitoare din ultimul sfert de secol ( cum ar fi de pildă nanotehnologia sau viitoarele computere cuantice ), ceilalți visători religioși sunt entuziaști și nu prea. Din melodia respectivă reiese mai degrabă un soi de resemnare pasivă decât un entuziasm debordant. Dar de ce stau lucrurile așa? Și cum se face că adoratorii științei sunt siguri pe ei atunci când vine vorba despre colonizarea spațiului, în timp ce adoratorii bibliei, luați personal la bani mărunți, nu sunt siguri de mântuirea lor, chiar având evanghelia în față? 

Sabatul și evoluția

     

     

    Unul dintre cititorii mei ( educat în adventism ) își exprima deunăzi îngrijorarea în legătură cu acceptarea teoriei evoluției. Dacă evoluția este adevărată, înseamnă că observarea sabatului ( monument al creațiunii ) nu mai are niciun sens, și ca atare întreg adventismul este o eroare imensă, spunea el. Recunosc că această dilemă m-a impactat și pe mine acum trei ani, atunci când am acceptat pentru prima dată veridicitatea datărilor radiometrice. Însă, în timp ce întrebarea este pertinentă la prima vedere, avem de-a face în realitate cu o falsă dilemă. Voi încerca să arăt în acest articol în ce constă această falsă dilemă și că îngrijorarea este în realitate neîndreptățită.

Proști, da' mulți...

 

   
   
      Sunt impresionat pe zi ce trece tot mai mult de disprețul și aroganța uluitoare a celor din biserică față de știință. Și asta în plin secol 21. Sunt peste măsură de uluit și scârbit de atotsuficiența intelectuală a creștinului de rând, care de la înălțimea amețitoare a adevărurilor sale „prezente”  privește în jos sfidător spre savantul ( sau laicul ) care nu-i împărtășește convingerile religioase. Atitudini sau replici de genul „ Degeaba vă străduiți să studiați, degeaba vă aflați în căutări... Isus nu-și va termina lucrarea cu oameni intelectuali ,ci din contră cu oameni simpli,ca niște pescari...."; "Dumnezeu este Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, nu al filozofilor "... Sau: “întelepciunea lumii acesteia este un gunoi" șamd… sunt leit-motivul gândirii neoprotestante în special, și al creștinismului dogmatic-instituționalizat în general. Pentru asemenea indivizi este cât se poate de clar faptul că Dumnezeu nu se identifică cu cei bogați intelectual, ci cu ei, cei inculți, analfabeți și „săraci cu duhul”. A lor, nu-i așa… este împărăția cerurilor…

Ellen White și contrafacerea istoriei

    

       Cu siguranță vă aduceți aminte ( cei care mai sunteți sau nu adventiști ) de avertizarea „părintească” a celor din biserică la adresa celor mai sceptici dintre fiii ei, a căror credință în scrierile „inspirate” ale Ellenei White se vede la un moment dat clătinată: „ mai întâi vă pierdeți credința în scrierile EGW, iar după o vreme vă pierdeți chiar credința în biblie. Cine renunță la Ellen White, va renunța într-un târziu și la biblie”. Ei bine, trebuie să recunosc personal că o astfel de avertizare ( și profeție ) este cât se poate de adevărată. Mi-am pierdut iremediabil credința în inspirația plenară, verbală a așa-numitului spirit profetic și a ineranței bibliei. Dar este această pierdere a credinței doar rezultatul unei simple atitudini rebele, nonconformiste față de „spiritul profetic ” și biblie sau dimpotrivă, ea a venit ca urmare a cercetării serioase a dovezilor? Cu alte cuvinte, poți să mai continui să crezi orbește ceea ce ți se dovedește cu vârf și îndesat a fi … o MINCIUNĂ? Sau scepticismul este rezultatul logic al confruntării dintre mit, legendă și realitatea istorică? Articolul care urmează prezintă argumente puternice, istorice/ biografice care demolează pentru totdeauna ideea ineranței și fidelității față de adevăr ale „spiritului profetic”. Nu voi vorbi aici despre biblie, în primul rând deoarece timpul și spațiul sunt limitate și în al doilea rând deoarece am mai vorbit despre asta pe larg până acum pe acest blog. Din păcate însă, vă pot asigura că aceleași erori, plagieri ale autorilor vremii și scorniri ale imaginației proprii pot fi atribuite și scriitorilor biblici într-o măsură mai mare sau mai mică ca Ellenei White.

YHWH , zeul evreilor vs. Allah, zeul Jihadiștilor Isis. ( variațiuni pe aceeași temă )

    Citeam oripilat astăzi un articol care descrie crimele strigătoare la cer care au loc zilele acestea în Irak. Deși ideea de editorial care m-a bântuit inițial avea de-a face cu neimplicarea mai mult decât evidentă a divinității într-o astfel de dramă copleșitoare umanitară ( se pare că Dumnezeu este ocupat să apere mai degrabă Israelul de rachetele Hamas decât pe creștinii și yasidiții fără apărare care mor de foame prin deșert), ca răspuns la un dialog interesant avut pe această temă cu un oarecare Marius de pe Semnele Timpului, un detaliu din sus-numitul articol mi-a provocat brusc o schimbare de macaz. Și anume…

Dumnezeu în vechiul și noul testament, pedepse utilitare și retributive, islamizarea bibliei

   Cunoașteți deja insistența cu care apărătorii fanatici ai inspirației totale a Scripturii afirmă unitatea ei ideologică, fiind convinși că Dumnezeu este autorul ei principal, începând de la Geneza și până la Apocalips. Am purtat pe acest blog nenumărate discuții cu ei, încercând să le deblochez mințile din acele mantre „sfinte” care vorbesc despre infailibilitatea bibliei, mantre pe care le tot repetă oridecâteori vine ocazia. Am încercat prin numeroase articole să aduc argumente serioase cu privire la faptul că biblia este ( în foarte mare măsură ) doar un produs omenesc, o reflectare a culturii și mentalității arhaice a autorilor ei. Nu ai cu cine să te înțelegi. Eu am devenit ateu, iar ei… sunt vajnicii apărători ai lui Dumnezeu. Eu mi-am pierdut ireversibil credința, iar ei… cunosc gândurile lui Dumnezeu și îi îndeplinesc voia sa cea sfântă. Aici încetează din păcate orice discuție între noi. Pentru că nu-i așa…atunci când îți privești partenerul de dialog ca „unealtă a Satanei” dialogul devine în mod subit imposibil. Cum să stai de vorbă cu oamenii diavolului?!? Brrrrrrrr…..

Un apel către tineri

           

 
     În 1872, din postura de profeteasă a lui Dumnezeu care nega această calitate atunci când era întrebată în mod direct, Ellen White făcea următorul apel către tineri. La 142 ani de atunci, fără a avea nici cea mai mică pretenție că sunt cineva, și cu atât mai puțin pretenția că Dumnezeu îmi vorbește personal, doresc să-i calc pe urme „servei Domnului” și să mă adresez direct acelor cititori ai blogului meu care sunt ( sau încă se mai consideră ) tineri. Nu dintr-un sentiment de parodiere ieftină a spuselor ei. Nu din dorința de a epata prin vorbele mele. Ci dintr-o profundă și sinceră compasiune pentru toți acei tineri reformiști și adventiști pe care îi cunosc de-o viață, începând cu acei din generația mea și terminând cu fetița mea... Nu patetismul gol, și nici dorința de a persifla „credința” voastră mă împing acum să vă scriu, ci speranța că dintre sutele ( măcar ) de creiere tinere care îmi vor citi acest mesaj, măcar câteva vor putea să discearnă corect și rațional greutatea argumentelor mele.

Dumnezeul trăznetului și al sabatului

   

   Într-un articol de săptămâna aceasta, revista adventistă „Semnele timpului ” încearcă să ne convingă subliminal despre binecuvântările uriașe care însoțesc decizia de a nu călători în sabat. Binecuvântări ale unui dumnezeu adventist pentru copiii săi adventiști, se înțelege. Ceilalți oameni, care nu „păzesc” sabatul, sunt carne de tun numai bună pentru trăznete, accidente sau … rachete rusești. Lor Dumnezeu nu le vorbește. Pe ei nu-i avertizează. Adică, mai pe șleau spus: nu-i iubește așa de mult ca pe cei ce „țin sâmbăta” la minut și la secundă. 

Săptămâna creației sau carul înaintea boilor

     

   Creștinii neoprotestanți, în cea mai mare majoritate a lor YEC, susțin cu biblia în mână săptămâna creației în 7 zile literale. Oricâte argumente serioase le-ai aduce că lucrurile stau cu totul altfel, ei nu pot renunța la dumnezeul lor atotputernico-antropomorf care se odihnește în ziua a șaptea sau care creează murdărindu-și mâinile în noroi. Faptul că porunca a patra confirmă creatio ad nihilo în 7 zile și faptul că Isus Hristos a afirmat că „ sabatul a fost dat pentru om ” sunt pentru ei argumente supreme în discuție. Trebuie să renunți cu totul la evanghelii și la credința în Isus Hristos, ca să poți crede în evoluție sau vârsta de milioane de ani a vieții pe Terra. Dar este adevărat acest lucru sau este doar un argument de paie?

Între sentimente, ipoteze și certitudini

   

     

   

     Înfrângerea istoric-scandaloasă de aseară a Braziliei din semifinala C.M. mi-a demonstrat din nou două, ba chiar trei  lucruri importante, dincolo de vorbăria fără sfârșit legată de minunea fotbalistică în sine: imprevizibilitatea psihicului uman și penibilul încredințării totale în mâinile sentimentalismului. Și că unii găsesc teorii ale conspirației până și într-un meci de fotbal. Fiecare cu credința și cu certitudinea lui. Deși… fie vorba între noi… e o distanță uriașă, ca de la Rio la Berlin și înapoi, între cele două. Iar asta mă face să mă duc cu gândul și la lucruri mai „sfinte”. Dar să le luăm pe rând, încetul cu încetul…

De ce nu mai sunt adventist

Natural, supranatural sau… hipernatural?!?

     În dezbaterile din ultimii ani despre creațiune/evoluție ( Geneza 1-2 ) sau minunile biblice în general, de pe diverse forumuri sau site-uri de studiu/analiză creștine, a ieșit în evidență o antiteză ideologică aparent irevocabilă între naturalism ( conceptul filozofic potrivit căruia orice eveniment, cauză sau forță studiată de științele naturale - realitatea - poate fi înțeleasă fără apelul la o divinitate, considerată cauza primordială a acestor lucruri ) și supranatural ( conceptul filozofic care se bazează pe existența unor structuri și entități care nu fac parte din lumea reală și nu se supun analizei științifice, entități care au capacitatea de a se sustrage legilor naturale - de ex la săvârșirea minunilor, etc ). Din cauza preferinței aproape exclusive pentru supranatural ca explicație ultimă a realității, cei mai mulți creștini au comis păcatul întoarcerii spatelui față de evidențele științifice, rămânând partizani inconvertibili ai poziției „God of the gaps” și devenind prin asta complet irelevanți pentru societatea seculară. Care ar trebui să fie însă o poziție echilibrată, inteligentă, una care să țină cont în același timp și de teoriile științifice ( demonstrate fără drept de apel ca fiind autentice ) dar și de mesajul biblic al existenței unui Creator inteligent? În timp ce lupta dintre apologeții celor două tabere ideologice se ascute tot mai intens, și în timp ce creștinismul ca premiză filozofică de explicare a realității riscă tot mai mult să cadă în derizoriu, se întrevede totuși o a treia variantă, care poate reuni sub aceeași umbrelă ceea ce pare imposibil de împăcat, și anume știința și credința. Despre ce este vorba?

Mărturisire de credință

   

  La aproximativ 3 și jumătate de la lansarea blogului meu, și ca urmare a unor interesante discuții/dezbateri în jurul unor  teme diferite pe pagina personală de Facebook, aș dori să răspund acelor prieteni care sunt de părere că eu, Martin Luther, am ajuns să nu mai cred în nimic, ducându-mi viața în mod frustrat, într-un non-sens fără bucurii, fără Dumnezeu, și fără țintă. Pentru a evita orice urmă de îndoială sau speculație în ceea ce mă privește, consider că este cazul, așadar, să fac niște precizări binevenite despre credința(credințele) mele.  Acestea sunt după cum urmează:

Ești adventist dacă…

  

    

… dacă tu crezi că Dumnezeu nu are ceva mai bun de făcut în Multivers decât să stea cu ochii pe tine în fiecare zi a săptămânii și sâmbăta mai mult decât oricând, ca să vadă ce faci la fiecare pas, atunci ești cu siguranță un adventist.

…. dacă șase zile din șapte muncești ca un căpiat, iar într-a 7-a sforăi de se clatină toți pereții casei, de când vii de la adunare și până apune soarele, atunci ești…adventist.

…dacă ai in șifonier un costum pe care nu l-ai spălat niciodată, sub motivul ca îl porți doar o dată pe saptămână, atunci s-ar putea să fii adventist.

… dacă pentru tine soarele poate să „sfințească” (sîc) ceva anume vineri seara și sâmbătă seara mai mult decât poate Prea Sfinția sa Daniel să sfințească moaștele Paraschivei, atunci fără îndoială că ești sigur ( sîc) adventist.

… dacă tu crezi că îngerii din ceruri se încolonează înaintea tronului divin ca să cânte ode Marelui Conducător la deschiderea sabatului, fix în secunda în care  tu, nevasta, copiii, cățelul și pisica ta se adună la „altarul divin” de vineri seara, nu încape nicio îndoială că ești adventist.

…dacă crezi cu hotărâre că din miliarde și miliarde de galaxii câte are universul,Dumnezeu sălăsluiește prin constelația Orion, adică tocmai în galaxia ta, atunci ești musai un … adventist

 … dacă ești convins că Fiul lui Dumnezeu e închis într-o anumită cameră a unui anumit templu ceresc și nu poate ieși de acolo sub nicio formă de la 1844 din cauza păcatelor tale, ești un… adventist.

… dacă ești de părere că Dumnezeu își face planurile pentru ziua următoare ținând cont de tine și părerile tale, care la rândul lor depind în totalitate de părerile unei femei din secolul XIX, care la rândul ei a depins în mare măsură de teologia altora din timpul ei… atunci și Dumnezeu se sperie de tine ptr că… ești adventist.

… dacă ești patron și pretinzi de la angajatul tău ca să-l pună pe aproapele său mai presus ca pe sine însuși, iar sub acest motiv biblic nu-i plătești orele suplimentare efectuate, ești un … patron adventist.

… dacă ești director de televiziune și angajații tăi sunt programați pentru schimbul întâi a doua zi după ce au terminat o filmare pe teren târziu în noapte, atunci sigur ești director la Speranța TV.

… dacă inviți în studio anumite personalități și când începe emisiunea tu nici măcar nu știi cum le cheamă, atunci sigur ești prezentator la Speranța TV.

… dacă în Anno Domini 2014  încă te mai temi de persecuție din partea catolicilor, sau că masonii și iezuiții ți s-au infiltrat în biserică și predică evoluția, sau că papa de la Roma are noaptea coșmaruri cu Ellen White, atunci mai mult decât probabil că ești adventist.

…dacă mai mult de 80% din literatura aflată pe rafturile bibliotecii tale o constituie scrierile Ellenei White, poeziile lui Daniel Chirileanu și devoționalele editurii Viață și Sănătate, atunci mai mult ca sigur că ești… adventist.

… dacă întâmpini sâmbăta „dificultăți” în a-ți cumpăra biletul de autobuz pentru a ajunge la biserică, a duce gunoiul la ghenă sau a-ți face un duș, atunci s-ar putea să fii … adventist. 

… dacă relația cu partenerul de viață nu mai funcționează de nicio culoare de foarte mult timp, și simți că nu mai este niciun fel de speranță că s-ar putea îndrepta ceva în viitor, dar cu toate acestea rămâi în continuare căsătorit cu el, atunci sigur, sigur, sigur ești … adventist de modă veche. 

… dacă ești patron în construcții și ai propia echipă de muncitori pe care îi exploatezi după bunul plac, nu le dai salariul la timp și nu-i asiguri medical, dar  sâmbăta la biserică dai zecimea cea mai mare dintre toți, atunci ai mari șanse să fii… adventist. 

… dacă predici necontenit de peste 160 de ani iminenta venire a Domnului, în timp ce îți construiești cea mai luxoasă vilă din sat și îți schimbi ca pe șosete BMW-urile și Mercedes-urile, atunci lumea o să creadă despre tine că ești… adventist. 

… dacă ești într-o relație cu cineva de cel puțin trei ani, iar lumea te întreabă din ce în ce mai des „ Dar când vă căsătoriți odată și voi?” s-ar putea să fi adventist.

… dacă ești căsătorit de cel puțin trei ani, iar lumea începe să te întrebe pe la colțuri „ dar voi când aveți de gând să faceți copii?” atunci… dacă nu ești penticostal sau creștin după evanghelie… s-ar putea să fii adventist. 

… dacă te căsătorești civil pe 1 iunie, dar nunta ți-o programezi pentru sfârșitul lunii august, iar „frații” din comitet îți atrag atenția că e nepermis de mare perioada dintre cununia civilă și cea religioasă și te amenință cu excluderea dacă nu-ți modifici data nunții, chiar dacă tu ai împărțit deja invitațiile, atunci … mai mult ca sigur că ești adventist. 

… dacă sâmbăta te sfiești să faci fotografii într-o plimbare prin parc cu familia, n-ai voie să parchezi mașina într-un loc de parcare cu plată, n-ai voie să cumperi o înghețată într-o zi toridă de vară, n-ai voie să mergi la piscină sau la plajă, n-ai voie să te joci cu mingea, n-ai voie să citești ziarul, n-ai voie să deschizi televizorul, dar ai voie să mănânci până plesnești și să dormi până la „sfințitul” soarelui, atunci e clar că… ești adventist. 

… dacă ești cadru medical și ți se spune că poți lucra sâmbăta într-un spital adventist, dar nu și într-unul „lumesc” , pe motivul că cel neadventist nu predică solia celor trei îngeri, atunci e mai mult ca sigur că ești cadru medical adventist. 

… dacă ți se spune încontinuu, mereu și fără încetare că ești mântuit prin har, fără faptele Legii, dar că trebuie să ții și Sabatul, sau că ești mântuit doar prin credință, dar că mai trebuie neapărat să-ți demonstrezi credința aia și prin fapte, atunci sigur ai citit și înțeles biblia ca un… adventist. 

… dacă predici importanța celor 10 porunci,printre care și a noua, dar în același timp ești gata să arunci afară din biserica ta, fără mustrări de conștiință, profesori sau pastori care nu mai sunt de acord cu doctrinele sistemului, mințind cu nerușinare că nu mai sunt bani în vistieria bisericii pentru ca să-i plătești în continuare, atunci sigur faci parte din …clerul adventist. 

… dacă vrei să cumperi de la biserică un DVD sau o carte în ziua sabatului, și ți se recomandă ca să nu plătești atunci, ci să-ți scrii numele pe un „plic de comandă” în care să pui banii în cursul săptămânii, după care să-l pui în „coșul ptr daruri ” de-abia în sabatul următor, mai mult ca sigur că ai nimerit într-o lume… adventistă.

… dacă un avion naufragiază pe o insulă pustie, iar după rugăciunea comună de mulțumire supraviețuitorii organizează neapărat o colectă, e mare șansă ca ei să fie adventiști. 

... dacă încă mai crezi că accidentul rutier pe care l-ai avut săptămâna trecută sau inundația din apartament se datorează faptului că nu ți-ai plătit zecimea la timp, atunci cu siguranță ești un... adventist veritabil. 

… dacă beneficizi de servicii publice sau de sănătate în ziua sâmbetei fără mustrare de conștiință, în timp ce consideri că persoanele care îți livrează ție aceste servicii sunt păcătoase sau imorale din cauza călcării poruncii a patra, ești ori iudeu, ori adventist.

 … dacă nu deschizi televizorul sub nicio formă sâmbăta, dar în inima ta de-abia aștepți „să treacă sabatul” ca să prinzi măcar a doua repriză din meciul echipei naționale sau ultima parte din serialul preferat, atunci se știe de la o poștă: ești adventist. 

… dacă crezi că lumea a fost creată în 6 zile literale, că omul a conviețuit cu dinozaurii sau că negrii sunt produsul „amalgămării dintre oameni și maimuțe” , atunci e fooooarte probabil să fii adventist. 

… dacă ești foarte convins că „evoluția e de la diavolul”, că sistemul solar și toate celelate stele din univers au fost create în ziua a patra, și că Noe a luat în corabie șerpii veninoși, scorpionii și alte lighioane multipede, dar a lăsat în ploaie velociraptorii și pe T-Rex… atunci s-ar putea să fii ori de la „Answer in Genesis” , ori adventist de-al lui Walter Veight.

… dacă biserica ta pretinde cu vehemență din partea statului laic dreptul la liberă opinie și libertatea de conștiință, în timp ce neagă cu aceeași vehemență aceleași drepturi propriilor săi membri, e fooooarte probabil să fii adventist. 

… dacă timp de șase zile asculți cu plăcere Rihanna, Lady Gaga, Avicii sau Maroon 5, iar sâmbăta te delectezi exclusiv cu Vili Dulă, Sens sau Entousiasmus, atunci nu încape îndoială: ești tânăr și ești adventist. 

 … dacă mănânci cu plăcere rumegătoare, unghii despicate, copite despărțite și solzi, dar te opui cu înverșunare să mănânci carne de porc și fructe de mare, atunci ești ori evreu, ori adventist. 

… dacă te-ai hotărât nu numai să nu mai mănânci carne, ci și să renunți definitiv la lapte și ouă, înseamnă că ești mai adventist decât trebuie. 

…dacă-ți cauți găurile pentru cercei și nu le găsești sub nicio formă, atunci cu siguranță te-ai născut…adventist.

… dacă ai citit până aici și ai înțeles tot, atunci e mai mult decât sigur că ești sau , mă rog, ai fost... adventist. 

…to be continued… după o idee a lui Silvous Plait. 

Biserica mitomanilor de ziua a șaptea

           

   

       Nu trebuia neapărat să existe un nou caz de mazilire a unui fruntaș de seamă adventist, ca cei mai „eretici” dintre noi să nu ne fi dat seama deja de mult timp despre ce este în realitate biserica adventistă. Am mai spus-o pe aici, în fel și chip  și nu o mai repet. Cazul Edi Constantinescu aduce cu sine doar noutatea motivului invocat: dificultăți financiare legate de salarizare. Wow…O altă minciună colosală și o nerușinată spălare de mâini în fața unui plebe îndobitocite de liderii ei, care dorește împreună cu aceștia să vadă sângele celor care gândesc altfel decât majoritatea. Ca într-un show al absurdului, cu adevărat „păcătos”, în care libertatea de exprimare este mutilată, cercetarea și studiul critic este cu siguranță „ de la Satana ” , iar prostia și lenea intelectuală este încurajată de ceruri, sau după caz, de sfânta scriptură…

Geneza, între mit și realitate ( V ): Înrudirea genetică- o obiecție convingătoare?!?

   

     Unul dintre cele mai serioase ( și mai folosite ) argumente ale neodarwiniștilor în favoarea macroevoluției este cel legat de înrudirea genetică dintre genomurile diferitelor specii, genomuri care sunt aproape identice ( în proporție de 96% de exemplu la om-cimpanzeu ). De aici concluzia care se trage în mod unilateral este aceea că toate speciile au un strămoș comun, care a evoluat pe parcursul milioanelor de ani, dând naștere speciilor respective sub influența mutațiilor random și selecției naturale. Recunosc că argumentul strămoșului comun este unul solid din punct de vedere strict genetic. Ceea ce nu mă satisface este ușurința cu care neodarwiniștii resping total o altă explicație (pertinentă zic eu ) despre înrudirea genetică a ființelor vii: designul comun al tuturor speciilor vii de pe Terra, efectuat de un Proiectant inteligent. Episodul de față are ca obiect de cercetare tocmai această dispută. 

Homosexualitatea: păcat sau boală?!?

   

     Biblia este categorică în ceea ce privește homosexualitatea, zoofilia sau o sexualitate denaturată, distorsionată, aflată în contrast flagrant cu heterosexualitatea, concepută de Creator. În vechiul testament, astfel de comportamente sexuale erau pedepsite cu moartea fără milă. Prima referință în acest sens este distrugerea Sodomei și Gomorei prin foc și pucioasă, apoi urmează prevederile legale extrem de aspre din Leviticul despre păcatul homosexualității și zoofiliei ( sexul cu animale). În noul testament, Pavel continuă limbajul extrem de dur la adresa comunității homosexuale în Romani 1, condamnând cu autoritate astfel de practici. Întrebarea pe care acest articol dorește să o sondeze este aceea dacă astfel de comportamente sexuale sunt o alegere liberă făcută la maturitate, sau sunt urmarea unor deficiențe genetice sau ale unor malformații cerebrale încă de pe vremea când indivizii respectivi erau doar niște fetuși în uterul matern. Dacă se poate dovedi din punct de vedere științific, cu alte cuvinte, că homosexualitatea, pedofilia, transsexualitatea și bisexualitatea sunt în realitate comportamente determinate de gene, mai degrabă decât de alegerile proprii, se pune automat întrebarea cât de mare este vina morală a acestor oameni, iar dacă ei sunt într-adevăr bolnavi fără voia lor, de ce „merită” pedeapsa aspră a unui Dumnezeu milos și inteligent? 

Intoleranța toleranților

      

      

     Eurovision 2014. Sub titluri cât mai bombastice cu putință, presa europeană a celebrat alături de câștigătoarea ediției din acest an, un travestit austriac cu nume de …cârnat, victoria toleranței și respectului general al societății asupra prejudecăților sexiste de orice fel. De cealaltă parte, vocile conservatoare și pudice nu au întârziat să semnalizeze apropierea iminentă a sfârșitului lumii, prezisă de noul testament, datorată creșterii imoralității ( când spun asta, ei au în vedere exclusiv sexualitatea ) în societatea postmodernă. Cărora să le dau dreptate? Homosexualilor și travestiților care țipă în gura mare ca să-și impună valorile în public ( dacă ar fi să mă iau după ei despre toleranță și respect este vorba, nu-i așa?…) sau să dau crezare vocilor pesimiste și alarmiste care văd aproape sfârșitul lumii din cauza acestor țipete tot mai stridente?

Geneza, între mit și realitate ( IV ) : Două povești diferite ale Genezei?!

   

    Un argument care este folosit adesea de către sceptici contra veridicității raportului creațiunii este cel privitor la existența a două narațiuni biblice despre geneză, care, conform acestora, se contrazic între ele.  Extrem de puțini creștini care cred în pământul tânăr sau o creațiune „perfectă” fără de moarte cunosc în realitate că povestea din Geneza 2: 4- 25 este o altă descriere a creației decât cea din Geneza 1 și Gen 2: 1-3.  Întrebarea este: se opune una celeilalte din punct de vedere logic? Articolul de față dorește să investigheze în mod serios acest lucru. 

Liberul arbitru - o idee biblică? ( III )

   

   

    Așa cum am arătat până acum, biblia nu este unealta cea mai bună care poate rezolva dilema liberului arbitru. Chiar dacă în vechiul testament întâlnim uneori invitații de genul „ îți pun înainte viața și moartea: alege viața ca să trăiești ” (Deut 30,19 ) sau „ alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor de dincolo de râu, sau dumnezeilor amoriților în a căror țară locuiți ”( Iosua 24,15 ), biblia prezintă în realitate un adevăr cu totul diferit în ceea ce privește liberul arbitru: Dumnezeu alege în ultimă instanță ceva sau pe cineva, și nu omul îl alege pe Dumnezeu. Ce înseamnă în definitiv acest lucru: suntem predestinați în totalitate? Dacă da, pentru ce anume suntem predestinați? Și cum se răsfrânge cunoștința despre (ne)existența liberului arbitru asupra imaginii despre caracterul Creatorului?

Liberul Arbitru - o idee biblică?!? ( II )

       Omul căzut se caracterizează tocmai prin faptul că vrea să fie „ca Dumnezeu”, vrea preamărirea de sine. Natura umană nu vrea un stăpân peste ea. Pentru a rezolva contradicția dintre dogma liberului arbitru și afirmațiile biblice pauliene, s-au dezvoltat de-a lungul timpului în creștinismul postmodern imagini care să îndulcească puțin povestea.

Liberul arbitru - o idee biblică?! ( I )

     Are omul libertatea de a alege liber între bine și rău? Această întrebare a fost îndelung dezbătută de-a lungul istoriei, liberul arbitru fiind considerat de mulţi trăsătura definitorie a omului. Dacă în trecut această întrebare a căzut în sarcina filozofilor şi a teologilor, progresul ştiinţific al studierii creierului a permis specialiştilor în neuroştiinţe să se apropie în ultimele decenii de găsirea unui răspuns. Dovezile acumulate de oamenii de ştiinţă par să încline balanţa din ce în ce mai mult spre o singură concluzie: liberul arbitru, capacitatea omului de a alege liber, este doar o iluzie.

Geneza, între mit și realitate ( III d ): Omul, o creație specială?

         

Granițele evoluției

   La ora actuală, întreaga dezbatere dintre evoluționiști și creaționiști se învârte de fapt în jurul întrebării dacă se poate trage o graniță clară între micro și macroevoluție. Clasa științifică ia adesea o atitudine contrară față de realizarea acestei distincții, și asta pentru că procesul evolutiv este văzut de ea ca un tot unitar fără întreruperi punctuale iar macroevoluția ca rezultatul unor procese microevolutive care au avut la dispoziție un timp suficient de lung. Există așadar o astfel de graniță? Și dacă da, cum poate fi stabilită fără echivoc? 

Psihoze adventiste

           

      La ora la care scriu a devenit deja viral în Facebook sau blogosfera adventistă un video în care papa Francisc I își exprimă dorința de unire cu evanghelicii carismatici din SUA, aceștia primind inițiativa papală cu deosebită încântare și ropote de aplauze. Informații și comentarii despre eveniment puteți găsi de exemplu aici, în versiunea clasică, consacrat- adventistă sau aici, în cea umanist-postmodernă.  Subiectul în dezbatere: vechea psihoză adventistă a legiferării unui decret duminical mondial. Mai este îndreptățită în secolul 21 întreținerea acestei versiuni „profetice ” vechi de peste 120 de ani sau trebuie considerată drept un delir paranoic, neavând de-a face deloc cu realitatea? Haideți să cercetăm lucrurile fără sentimentalisme ieftine.

Aparențe

   

 Motto: „ Nu judecați, ca să nu fiți judecați ” Matei 7:1

      Cu ani în urmă obișnuiam , ca un bun adventist ce eram, să pun etichete oamenilor cu care intram în contact zi de zi, sau pe care îi vedeam pe stradă, pur și simplu. Primul instinct era acela de a judeca vizual lucrurile, după aparențe: dacă individul arăta de exemplu tatuat, cu cercei în ureche și folosea un limbaj colorat, era trecut în categoria nefastă a celor demni de evitat. Dacă individul era îmbrăcat însă la patru ace, avea o mină a feței blajină și mai ținea pe deasupra o biblie în mână și un discurs elocvent despre dragostea lui Dumnezeu, atunci făcea parte din categoria celor cu care merită să ai de-a face. Cu timpul, viața mi-a arătat cât de greșit eram și cât de grav pot să înșele aparențele.

Valentin´s Day - ziua când ne mințim frumos

     

     

    Motto: „ Dragostea… nu caută folosul său.” 1 Corinteni 13,5

   Cititorii mai vechi ai blogului meu știu deja fervoarea cu care repudiez formele, superficialitatea și ipocrizia de orice fel și în același timp cunosc frenezia cu care caut după esențe și autentic. Cei care nu mă cunosc vor spune probabil după citirea acestui articol, ca de fiecare dată, că bat câmpii. Mai cu seamă că de data asta nu voi analiza critic vreo biserică sau vreo religie, nici vreo dogmă sau vreo teorie științifică, ci tocmai dragostea, adică cel mai frumos „ lucru ” de sub soare. Mai e ceva sacru, te întrebi, dacă și dragostea se dovedește a fi , în cele din urmă, o mare minciună? Haideți să vedem, fără prejudecăți și fără … sentimente ( sîc ) ce este minciună și ce nu, atunci când vine vorba despre cel mai frumos cuvânt care poate ieși de pe buzele muritorilor.

Biblia și pilda talanților

  

   

    În afara reîntâlnirii cu cei dragi, a unei superbe duminici de iarnă pe platoul Bucegilor și a nămeților de zăpadă din poveștile copilăriei, scurtul sejur din România mi-a provocat încă o satisfacție majoră, care musai trebuie amintită măcar în treacăt aici. Este vorba despre două dialoguri extraordinare despre credință și Dumnezeu, adevărate prăjituri pentru intelect, avute pe rând cu o matematiciană (de ce oare discuțiile de genul acesta sunt mai aparte cu matematicienii decât cu restul muritorilor?!?… pentru că nu e deloc prima dată când mi se întâmplă asta) și cu un pastor reformist, văr de-al meu. Nu mi se mai întâmplase de foarte mult timp să am acea senzație indescriptibilă a timpului care se oprește în loc, deși în realitate trec ore bune de taifas în care uiți, pur și simplu, de tine și planurile tale. Poate că de vină a fost acea dorință inexprimabilă a sufletului după transcendent, după etern, la fel de mare ca cea a paladarului după efemerul gustului profiterolului de la Pizza Hut.

Geneza, între mit și realitate ( III c ): Omul, o creație specială?

    

     Un studiu al savanților de la Universitatea Cornell, New York, publicat recent în prestigioasa revistă de specialitate Nature confirmă afirmația biblică că viața de pe Terra și-ar fi putut avea originea în țărâna pământului. Într-adevăr, studiul explică pe larg faptul că noroiul de la marginea oceanelor este un mediu foarte propice pentru formarea aminoacizilor și mai târziu a proteinelor. Numai că acești aminoazici și proteine nu iau naștere per se din elemente anorganice. Trebuie să existe neapărat inginerie genetică dezvoltată pentru realizarea acestui lucru, este de părere John Lennox. Cu alte cuvinte, trebuie să existe o inteligență în spatele formării aminoacizilor și proteinelor, hidrogelul despre care vorbesc savanții fiind doar mediul propice de evoluție al compușilor organici. Așadar, e foarte posibil ca atât biblia cât și teoria evoluției să descrie același proces al apariției vieții, dar din perspective diferite. Adevărul, ca întotdeauna, pare să fie și de data asta la mijloc … între Darwin și Moise. 

Gura păcătosului, urechile surzilor și ochii orbilor

    

    

     Zilele acestea circulă pe rețelele de socializare, mai mult sau mai puțin via Adventomania, o predică fulminantă, neobișnuit de dură la adresa pastorilor, a lui Iacob Coman. Mărturisesc că am lăsat puțin deoparte dizgustul organic pe care-l nutresc pentru ilustrul personaj adventist și l-am ascultat cu răbdare preț de vreo jumătate de oră, până când a început din nou să bată câmpii și m-a pierdut pe drum. Recunosc însă că ceea ce a spus în cele vreo 20 de minute de luciditate ( începând cu minutul 30) merită un scurt editorial pe blogul acesta „eretic ”.

Pescuirea minunată- o lecție pentru fundamentaliști

     

     Știm cu toții episodul acela din evanghelie în care familia lui Simon Petru este salvată de la foamete printr-un miracol. Am auzit cu toții nenumărate predici despre pescuirea minunată, poveste în care, la fel ca și în cea modernă a lui Robert Redford , miracolul apare atunci când nu mai crezi deloc în el. Acest editorial este destinat însă comentării episodului respectiv dintr-o altă perspectivă decât cea ultracunoscută a încrederii necondiționate în purtarea de grijă divină. Voi încerca să comentez episodul din Luca 5 dintr-o altă perspectivă decât cea cu care ați fost obișnuiți până acum.

Martirajul ca ispășire substitutivă - o altă viziune despre Golgota

      Imediat după moartea lui Isus Hristos și ridicarea lui la ceruri, apostolii au început să descrie evenimentul în termenii unui sacrificiu ispășitor pentru păcatul omenirii. Este inutil acum să mai aduc versete sau dovezi în acest sens: Golgota este piatra de temelie a creștinismului, potrivit căreia salvarea, răscumpărarea sau iertarea neamului omenesc s-a făcut numai prin jertfă de om, dar ATENȚIE… a unui om nu numai nevinovat, ci a unui om-Dumnezeu. A pune la îndoială acest lucru te transformă automat într-un critic al esenței creștine, într-un paria pentru orice biserică creștină, în dușmanul nr 1 al creștinismului. A gândi că iertarea sau răscumpărarea omului de către Dumnezeu ar fi fost posibilă ȘI FĂRĂ JERTFĂ DE SÂNGE, oh… iată ateul, iată Antihristul, iată batjocoritorul și denigratorul bibliei!

Rugă

   Dumnezeule,

Geneza, între mit și realitate ( III b): Omul, o creație specială?!?

     Lucru categoric, atât din Geneza cât și din evanghelii, mesajul care străbate mileniile până la noi este dincolo de orice îndoială unul plin de speranță: omul este o creatură aparte față de toate celelalte! Nu numai pentru că Dumnezeul creator se hotărăște de această dată să „își murdărească” mâinile sale în lutul Edenului biblic, spre deosebire de alte zile ale creației, când se limitează doar la crearea prin cuvântul vorbit, ci și pentru că Isus Hristos este intransigent în acest sens în discuția sa cu cărturarii ( Marcu 10, 6-9). Această viziune este în secolul 21 tot mai mult sub atacul scepticismului postmodernist, având principalul său argument în teoria evoluției speciilor a lui Darwin, unde rolul strămoșului comun dintre primate și Homo Sapiens este irefutabil. Poate fi găsită o cale de împăcare între cele două concepte diametral opuse la prima vedere? Iată întrebarea întrebărilor și subiectul căutărilor febrile din acest serial.