Intoleranța toleranților

      

      

     Eurovision 2014. Sub titluri cât mai bombastice cu putință, presa europeană a celebrat alături de câștigătoarea ediției din acest an, un travestit austriac cu nume de …cârnat, victoria toleranței și respectului general al societății asupra prejudecăților sexiste de orice fel. De cealaltă parte, vocile conservatoare și pudice nu au întârziat să semnalizeze apropierea iminentă a sfârșitului lumii, prezisă de noul testament, datorată creșterii imoralității ( când spun asta, ei au în vedere exclusiv sexualitatea ) în societatea postmodernă. Cărora să le dau dreptate? Homosexualilor și travestiților care țipă în gura mare ca să-și impună valorile în public ( dacă ar fi să mă iau după ei despre toleranță și respect este vorba, nu-i așa?…) sau să dau crezare vocilor pesimiste și alarmiste care văd aproape sfârșitul lumii din cauza acestor țipete tot mai stridente?

     Recunosc și eu că ediția din acest an a Eurovisionului m-a dezamăgit. Dar nu pentru că aș avea ceva contra Conchitei Wurst și orientărilor sale sexuale, nici pentru că melodia cântată de ea (el) ar fi fost sub orice critică. Ba chiar dimpotrivă. Ci pentru că am realizat că politicul își întinde tentaculele scârboase și pe domeniul artei și muzicii, de parcă nu îi erau suficiente deja celelalte teritorii deja marcate până acum: sportul, religia, educația. E suficient să observi cum mai toate țările își votează reciproc vecinii ( mai ales în Balcani sau în fosta Uniune Sovietică ) ca să-ți dai imediat seama cum concursul are mai mult de-a face cu pupatul reciproc în fund decât cu frumosul și arta. E suficient să auzi cum două superbe și nevinovate adolescente de 17 ani sunt fluierate copios pe scenă, dar nu pentru că ar fi cântat fals, ci pentru că sunt … rusoaice, ca să pricepi printre rânduri că țara din care vii … contează mai mult decât prestația ta de pe scenă!! Ori în acest context se înscrie și acțiunea pe scară largă de promovare a intereselor minorităților sexuale din Europa. Conchita Wurst, femeia cu barbă, a fost în acea seară de sâmbătă cireașa de pe tortul emancipării europene și mondiale, emancipare sprijinită nu numai cu aplauzele frenetice și voturile vulgului habarnist în ceea ce privește muzica, dar și cu legi concrete în favoarea acestor minorități sexuale, scornite chiar de către distinsele capete ale parlamentarilor europeni. 

    Nici nu i se înmânase bine trofeul, că domnișoara Conchita, draga de el, a și proclamat sigur pe sine triumful toleranței și păcii în Europa. Ei bine… trebuie să fii ori travestit, ori tâmpit, ca să nu vezi că lucrurile nu stau deloc așa în realitate. Unde e marea aia toleranță europeană când publicul fluieră cu energie două participante, doar pentru că ele provin de unde nu trebuie?!? Unde e marele respect față de individ și dreptul la liberă exprimare când o moderatoare de la ditamai ZDF-ul german reprimă cu duritate părerea unei spectatoare care găsise „deranjantă” ținuta Conchitei pe scenă ? Și unde este marea pace și înțelegere europeană, tocmai acum, într-o Ucraină însângerată, când e mai clar ca oricând că interesul politic primează? 

   Da, e adevărat că Europa e tolerantă cu homosexualii, travestiții și toți zăpăciții. Foarte bine…Dar să nu cumva să îți exprimi LIBER și PUBLIC opinia personală negativă despre aceste categorii sociale, sau altele ca ele, și să ieși astfel de sub tiparul mainstream-ului politic general … că vezi tu atunci toleranță! Aceeași „toleranță” pe care am întâlnit-o prin biserici atunci când îți permiți să gândești de unul singur, în afara cutiei. Toți sunt binevoitori cu tine și te respectă atât timp cât gândești și glăsuiești ca ei. În realitate însă … știu de asemenea foarte bine  să te fluiere și să-ți arate degetul mijlociu și unii și alții. Da… aceiași oameni „toleranți” cu minoritățile, vor spumega împotriva ta dacă nu le accepți viziunea de grup și te trezești vorbind de unul singur. 

   Să însemne prin urmare că au dreptate acei semeni de-ai noștri mai religioși, care văd în triumful Conchitei un semn al apropierii sfârșitului? Să fie oare înțeleaptă trasarea iarăși și iarăși a acelor scenarii apocaliptice millerite versiunea (n+1)∑ ? Asta este, desigur, cealaltă extremă a faptelor, pe care religioșii, la rândul lor, sunt prea puțini dispuși să o recunoască. Prea puțini dintre ei se gândesc la faptul că aceste „păcate” există de când lumea și pământul, televiziunea și presa nefăcând altceva decât să facă accesibile acum tuturor imoralitatea, la ore de vârf. Dar lumea nu este azi mai imorală decât era pe timpul lui Lot sau al lui Noe. A lega aceasta de profețiile legate de sfârșit sau a fabrica scenarii cu privire la viitor pe baza libertinajului sexual din zilele noastre este o altă aberație. 

    Puțin, dacă nu chiar deloc, se cunoaște de către creștinii pudici că homosexualitatea, travestismul, transsexualismul, hermafroditismul, ba chiar pedofilia, nu constituie alegerile proprii ale individului ajuns la maturitate, ci malformații genetice cerebrale căpătate în timpul sarcinii de către fetus, în uterul matern( poate despre asta un articol în curând). Dacă cei care judecă cu asprime homosexualii ar cunoaște în detaliu genetica din spatele unor astfel de comportamente, situația ar fi altfel, cred eu. 

    Pe de altă parte, grupul tot mai gălăgios al homosexualilor nu este câtuși de puțin dispus să acorde respect și înțelegere celor care găsesc ceva rău în atitudinea lor ostentativă din timpul paradelor gay din marile orașe, a dreptului la înfiere sau căsătorie a cuplurilor gay, etc. La rândul lor, cei care exacerbează pe de altă parte importanța valorilor morale biblice și a familiei heterosexuale sunt puțini dispuși să tolereze individul homosexual sau transsexual. Lăsând la o parte abuzurile inumane, torturile și umilințele la care au fost supuse în trecut astfel de categorii sexuale de către biserică, mi-e foarte greu să-mi imaginez cum un creștin „moral” ar invita la masă un travestit, nou apărut pe băncile bisericii într-un sabat de dimineața. Mai degrabă și-ar îndrepta scârbit privirea în altă parte poruncind și copiilor săi să facă la fel, decât să-i acorde un… zâmbet. De dragoste și toleranță, să fim serioși … decât în predicile lor și atât. Povești de adormit conștiința. 

    Ce găsesc în comun și la unii și la alții este duritatea cu care se condamnă reciproc, în timp ce vorbesc în cor despre toleranță, respect și înțelegere mutuă. În realitate, niciun religios nu va iubi vreodată cu adevărat un homosexual ( mai ales dacă citește Romani  1 ), iar un homosexual nu va fi tolerant decât cu aceia care-i gâdilă … interesul. Este adânc înscris în gena fiecărui grup în parte să-l considere pe celălalt mai „ păcătos” sau mai „intolerant” decât pe el însuși, în timp ce ambele grupe vorbesc despre dragoste, respect și bună înțelegere. Intoleranța toleranților. 

          Revenind la Eurovision, regretul meu este să constat încă odată că tot ceea ce atinge omul devine corupt. În orice domeniu. Natura este distrusă pentru binele societății de consum. Sportul este viciat de industria caselor de pariuri. Educația este deformată de interesele politice, guvernamentale ( vezi introducerea cu forța a studiului religiei în școli, de ex). Credința curată și simplă în Dumnezeu este batjocorită de comportamentul execrabil al „oamenilor lui Dumnezeu”, clerul religios. Parcă doar muzica mai rămăsese neatinsă. Acum ni s-a luat cu forța și ultima plăcere. Eu credeam că artiștii trebuie să meargă la Eurovision ca să cânte, nu ca să se dea în stambă cu perucile și bărbile lor. Parcă trebuiau apreciați după vocea lor, și nu după ținuta lor în primul rând. 

     Astăzi dobândești cu atât mai multă celebritate cu cât ești mai idiot, mai „din cale-afară”, mai șmecher sau mai provocator. Că a câștigat concursul un travestit? Că vocea homosexualilor câștigă tot mai mult teren? Că vine sfârșitul lumii din cauza sodomiei societății contemporane? Să fim serioși… „ es ist mir alles Wurst”, cum ar zice Conchita, având în vedere că toți sunt numai buni de gură, și-atât. Ce rasă ciudată mai suntem…Până mai ieri ciudați erau ei, homosexualii și travestiții. Astăzi ciudați sunt cei care-i critică. Și nimeni nu vede ciudățenia asta. O planetă tare ciudată, nu-i așa? O planetă unde toleranții sunt intoleranți, ciudații sunt normali, iar bolnavii sunt sănătoși. Sau cum zicea Karl Popper: „ In numele toleranței ar trebui să ne rezervăm dreptul de a nu tolera intoleranța” .