Sabatul și evoluția

     

     

    Unul dintre cititorii mei ( educat în adventism ) își exprima deunăzi îngrijorarea în legătură cu acceptarea teoriei evoluției. Dacă evoluția este adevărată, înseamnă că observarea sabatului ( monument al creațiunii ) nu mai are niciun sens, și ca atare întreg adventismul este o eroare imensă, spunea el. Recunosc că această dilemă m-a impactat și pe mine acum trei ani, atunci când am acceptat pentru prima dată veridicitatea datărilor radiometrice. Însă, în timp ce întrebarea este pertinentă la prima vedere, avem de-a face în realitate cu o falsă dilemă. Voi încerca să arăt în acest articol în ce constă această falsă dilemă și că îngrijorarea este în realitate neîndreptățită.

Proști, da' mulți...

 

   
   
      Sunt impresionat pe zi ce trece tot mai mult de disprețul și aroganța uluitoare a celor din biserică față de știință. Și asta în plin secol 21. Sunt peste măsură de uluit și scârbit de atotsuficiența intelectuală a creștinului de rând, care de la înălțimea amețitoare a adevărurilor sale „prezente”  privește în jos sfidător spre savantul ( sau laicul ) care nu-i împărtășește convingerile religioase. Atitudini sau replici de genul „ Degeaba vă străduiți să studiați, degeaba vă aflați în căutări... Isus nu-și va termina lucrarea cu oameni intelectuali ,ci din contră cu oameni simpli,ca niște pescari...."; "Dumnezeu este Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, nu al filozofilor "... Sau: “întelepciunea lumii acesteia este un gunoi" șamd… sunt leit-motivul gândirii neoprotestante în special, și al creștinismului dogmatic-instituționalizat în general. Pentru asemenea indivizi este cât se poate de clar faptul că Dumnezeu nu se identifică cu cei bogați intelectual, ci cu ei, cei inculți, analfabeți și „săraci cu duhul”. A lor, nu-i așa… este împărăția cerurilor…