duminică, 26 octombrie 2014

Basme evreiești ( concluzii după 4 ani de blogărit )

      

      Astăzi se împlinesc 4 ani de la lansarea blogului meu. S-au întâmplat foarte multe transformări cu mine în acești ultimi ani și aș vrea să fac o succintă restrospectivă a temelor abordate pe blog, precum și un bilanț sub formă de concluzii după 4 ani de blogărit. Mai întâi…


…  atunci când am început să scriu, în oct.2010, nu bănuiam sub nicio formă unde voi ajunge cu concluziile mele legate de diferite teme religioase. Nu bănuiam de asemenea nici măsura în care cercetarea minuțioasă, independentă, legată de aceste teme mă va transforma dintr-un individ supus literalismului biblic, supus influenței spiritului profetic și concepțiilor spirituale moștenite din fragedă pruncie … cu alte cuvinte dintr-un adventist pur-sânge, chiar dacă mai rebel din fire, în persoana cu totul diferită care sunt astăzi. Pe vremea aceea nu realizam încă imensele contradicții logice dintre limbajul naturii și limbajul mistic-religios al Scripturii. Nu realizam așadar contradicția dintre teologia naturală ( adică studiul acelei cărți scrisă cu adevărat de Dumnezeu - cartea naturii ) și teologia clasică ( studiul Scripturii scrisă de oameni despre un Dumnezeu ). 

Nu știam nimic din ce știu astăzi, dar eram hotărât să investighez adevărul de unul singur, într-o manieră cât se poate de serioasă, de data asta și din surse extra-religioase. Nu mi se părea onest, nici d.p.d.v. intelectual, nici spiritual, să emit pretenția că am răspunsuri despre una și alta fără ca să fi auzit și argumentele părții contrare literalismului biblic. De aceea, deviza „ audi alteram partem ” mi se părea nu numai un demers intelectual onest în cercetarea mea personală după adevăr, ci și o obligație morală. „ Nu ai cum să judeci și să condamni ideile și concluziile cuiva fără ca să-i fi ascultat mai întâi argumentele sau citit cărțile”, mi-am spus. 

   Așadar, trăsătura definitorie care m-a caracterizat atunci când am pornit pe drumul cunoașterii, nu a fost atât curajul ruperii de trecut, nici măcar curiozitatea mea înnăscută, ci, aș spune, sinceritatea. Eram dispus să urmez calea dovezilor oriunde mă vor duce ele. Văzusem până atunci suficientă minciună și ipocrizie în tabăra religioasă în care crescusem, ca să mai fiu dispus să mă bazez exclusiv pe argumentele acestei tabere. Și mi se dovedise deja cu vârf și îndesat în peste 30 de ani de viață că o biserică nu este interesată de căutarea adevărului, cât de menținerea status-quo-ului său dogmatic care îi dă o anume identitate pe scena lumii. Eram sătul până în gât de superficialitate, dogmatism, autosuficiență și ipocrizie intelectuală. Doream adevărul de data asta..

   Primul impact cu o nouă versiune despre ceea ce înseamnă biserica creștină modernă, a fost cartea ” Creștinism păgân” a lui George Barna și Frank Viola. Am fost impresionat de argumentele aduse în acea carte în defavoarea conceptului tradițional-creștin de biserică, încât m-am hotărât să împărtășesc cu voi ideile principale ale cărții, sub forma unui lung serial de vreo 12-13 episoade, parcă. Știam deja din proprie experiență că prezența lui Dumnezeu în biserică este o sublimă vorbă goală și o tehnică de manipulare grosolană a enoriașilor, dar ceea ce citeam acum mă uimise în totalitate… și anume că întreg conceptul tradițional de biserică neoprotestantă , cu amvon, pastori, predică, cor, program, comitet de biserică, zecime, botez, sf. cină… etc, etc… avea de-a face prea puțin cu acele întâlniri de părtășie creștină de la începutul secolului 1, ci își avea originea în obiceiuri grecești, babiloniene sau romano-catolice. Înțelegeam astfel, cu o claritate mai mare ca oricând, că orice serviciu divin creștin dintr-o biserică organizată era o parodie la adresa creștinismului apostolic, o autentică bătaie de joc față de adevăr și continuitatea unei politici antice de favorizare a unei grupe religioase de elită ( clerul ) în detrimentul mulțimii, oamenilor de rând ( laicii ). De aceea, dacă nu eram suficient de dezgustat de ipocrizia strigătoare la cer a oricărei biserici creștine, am întors spatele religiei și bisericii organizate și mai dezgustat și mai tulburat decât odinioară. Parafrazând-o pe Ellen White, îmi dădeam acum seama acum că „pierdusem orice urmă de simpatie față de creștinismul organizat”, și că, dacă exista un Dumnezeu drept și inteligent, atunci cu siguranță nu putea fi amestecat în comitetele oamenilor, în dogmele oamenilor, în alegerile oamenilor, în concepțiile și tradițiile oamenilor și nici măcar în literatura oamenilor. Totul, în mijlocul bisericii, era o pierdere de timp și o bătaie de joc față de intelect.

   Apropos de literatura religioasă a oamenilor, am trecut la pasul al doilea, și mai radical: cât de inspirată divin era cu adevărat biblia și în ce măsură putea fi ea revendicată pe drept cuvânt ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, adică pe scurt spus, o autoritate atunci când vine vorba de aflarea adevărului? Fusesem educat 30 de ani cu ideea că biblia era o autoritate care nu putea fi pusă la îndoială, indiferent că era vorba despre trinitate sau creațiune, istoria sacră sau soteriologie. Despre orice temă ar fi fost vorba, biblia și doar biblia avea dreptate deoarece ea este Cuvântul direct al lui Dumnezeu. Și cum Dumnezeu nu poate să mintă, mi se spunea, nici biblia nu poate să inducă în eroare. Logic, nu? 

   Deoarece făcusem deja ieșirea spirituală din Matrixul religios mi-a fost mai ușor de data aceasta să mă informez despre biblie și din alt punct de vedere decât cel apologetic-creștin. Ce era de fapt biblia? Cum fusese scrisă? De către cine? În ce perioade de timp? Cine fuseseră autorii? Ce avea de spus metoda istorico-critică ( adică acea metodologie științifică de studiu a scripturii) despre Scriptură? Cum se redactase biblia în mod concret, având în vedere că era o colecție de scrieri antice unde mâna copiștilor avusese un rol hotărâtor? Puteau să apară greșeli neintenționate sau chiar intenționate în textul biblic? Putuse textul antic să fie manipulat intenționat prin mâna scribilor, a traducătorilor sau a clerului religios aflat la putere? Dacă da, mai era biblia în acest caz cuvântul intact al lui Dumnezeu sau doar cuvântul oamenilor și părerea oamenilor despre Dumnezeu - ceea ce, să recunoaștem, este o diferență colosală? 

   Cartea „ Răstâlmăcindu-l pe Isus ” a lui Bart Ehrman a fost catalizatorul unei noi transformări în acest sens. Citind argumentele sale ( profesor emerit în NT la o univ. americană , un om care își dedicase 27 ani din viață studiului temeinic al manuscriselor originale ale evangheliilor și epistolelor lui Pavel ), mi-am dat seama că ceea ce călăuzise viața mea spirituală până atunci fusese în foarte mare măsură o idee extrem de distorsionată față de adevăr, legată de biblie. Biblia nu era Cuvântul direct și infailibil al lui Dumnezeu, nu era nici măcar redarea aproximativă a ideilor lui Dumnezeu, ci doar redarea conceptelor omenești despre acest Dumnezeu. Un singur exemplu edificator: canonul biblic pe care îl ține în mână azi orice creștin nu fusese alcătuit de îngerul Gabriel sau de Duhul Sfânt în mod direct, ci de consiliile bisericești ale bisericii catolice din secolul 3 - 4, adică aceleași consilii care implementaseră ca dogme trinitatea, doctrina transubstanțierii vinului, a botezului pruncilor, a păcatului originar, al sfințeniei Maicii Domnului, etc, etc… O întrebare se impunea mai mult ca oricare alta: „ Cum mai putea fi în acest caz biblia considerată ca fiind inspirată divin, din moment ce era evident că omenescul fusese la lucru din plin în alcătuirea bibliei, atât în faza de concepție literară ( adică atunci când fusese redactat textul original, reflectând mentalitatea antică despre Dumnezeu a autorului ), de copiere  ( scribii făcuseră nenumărate distorsiuni intenționate sau neintenționate a textului original, sub presiunea mai mică sau mai mare a clerului ), cât și de canonizare ( prelații catolici au alcătuit după bunul lor plac canonul biblic, adică ce manuscris vechi este sau nu este potrivit să apară în versiunea oficială a Scripturii)? 

   Dincolo de Bart Ehrman sau argumentele puternice ale ipotezei documentare (felul în care a fost redactată Torah evreilor, când anume și de către cine ), faptul că fiecare biserică creștină are o interpretare teologică diferită cu privire la un subiect sau altul, fiecare dintre ele atribuindu-și cu mândrie supremația asupra celorlalte puncte de vedere, m-a pus din nou pe gânduri. Adevărul nu putea fi al adventiștilor, al baptiștilor, al mormonilor sau al oricărui alt cult religios. Adevărul, dacă exista, trebuia să fie prin definiție a-religios, apolitic, nedominațional și neomenesc, așa cum fuseseră de fapt ideile și învățăturile lui Isus Hristos. Ori biblia este tocmai reflectarea unor concepte omenești despre Dumnezeu. Trebuia prin urmare să aleg între două lucruri: ori să mă decid pentru varianta ateismului dur, respingând și aruncând biblia la coșul de gunoi al ideilor, ori să mă decid pentru o deconstrucție laborioasă și dificilă a ei, având ca arbitru rațiunea și logica. Însă cum puteam să fac o deconstrucție serioasă fără ca să țin cont de celălalt demers epistemologic, și anume cel științific? Cum puteam să știu de exemplu adevărul despre orice temă ( istorică, dogmatică sau științifică ) raportându-mă doar la biblie? Omul unei singure cărți? Nu puteam să emit pretenția că deliberez în mod just față de o temă anume dacă nu citeam și argumentele celeilalte părți, în speță argumentele științifice. Până la urma urmei, dacă Dumnezeu scrisese cu adevărat vreo carte cu mâna lui, aceea fusese cartea naturii, iar știința este instrumentul cu care poate fi citită această carte. 

   Să dau un exemplu edificator: cu 4-5 ani în urmă râdeam atunci când auzeam de vârsta de milioane de ani a dinozaurilor, râdeam zeflemitor atunci când citeam despre evoluție, hominizi, și alte „ prostii” de genul acesta. La un moment dat însă m-am oprit din râs și am început să cercetez personal tema: mai întâi am tradus pe blog un material ( făcut de un creștin baptist de la NASA ) despre datările radiometrice, apoi un serial despre lacunele din genealogiile biblice, apoi un serial despre Geneza ca mit sau realitate. Eram pasionat mai mult ca oricând să știu adevărul. Și rămâneam uimit, pe măsură ce citeam și mă informam tot mai mult despre evoluție și vârsta veche a vieții pe Terra, că râsul meu fusese nejustificat. Că atitudinea mea batjocoritoare fusese naivă și lipsită de onestitate: cum putusem să condamn ceva fără ca să fi citit și înțeles argumentele părții adverse? Cum putusem să deliberez despre ceva fără ca să fi intrat serios în amănuntele poveștii? Cum puteam să îmi întorc ochii de la greutatea dovezilor care vorbeau împotriva vechilor mele concepții? 

   Pentru mine a fost totuși ușor și aș spune natural să accept direcția spre care mă ducea drumul dovezilor. Din moment ce renunțasem la lanțurile grele ale dogmatismului și fundamentalismului religios, acceptarea teologiei naturale nu reprezenta acum nicio sperietoare pentru mine. Nu puteam fi supărat pe biblie, deoarece  înțelesesem clar că ea era doar reflectarea mentalității celor care au scris-o, doar cultura lor, doar informația vremii lor. Iar a spune că Dumnezeu mă mințise prin biblie ( deoarece Geneza vorbește de exemplu despre creațiune ) mi se părea cu totul deplasat. Dumnezeu nu avea nicio vină. Nu el scrisese la urma urmei biblia, ci omul antic. Treptat am cunoscut și citit cărțile unor oameni deosebit de valoroși, toți creștini remarcabili, care aleseseră teologia naturală în detrimentul teologiei clasice. Nume precum Francis Collins, John Lennox, N.T. Wright, Harald Lesch sau Hans Küng , Hugh Ross, Deborah Haarsma sau Stephen C. Meyer sunt la ora actuală nume sonore în peisajul apologeticii creștine, creștini declarați cu un intelect deosebit( astronomi, fizicieni, filozofi, teologi, geneticieni ). Toți aceștia acceptă vârsta de sute de milioane de ani a vieții. Toți acceptă faptul că omul are o istorie de peste 150.000 de ani pe Terra, și nu doar 6000 de ani. Toți sunt de acord că nu poate fi vorba despre o creațiune în 7 zile literale, iar cu excepția lui Lennox și Hugh Ross toți acceptă evoluția speciilor ca un fapt științific la fel de evident precum acela că planeta este rotundă și se învârte în jurul soarelui. Pe de altă parte, cine sunt exponenții remarcabili din modernitate al unei creațiuni literale, efectuată în 7 zile literale? Answer in Genesis, Ken Ham, Walter Veight și Ted Wilson :-). Lăsând gluma la o parte, argumentele lor despre crearea întregului univers ( !!! ) în ziua a patra ( odată cu soarele și luna ) sunt o bătaie de joc crasă la adresa cuiva care are măcar bun simț, dacă nu prea multă capacitate intelectuală. De ce bătaie de joc? Ptr că în efortul disperat de a rămâne la litera Scripturii, oamenii aceștia ridiculizează noțiuni elementare din matematică, fizică, chimie și spun niște trăsnăi că ți-e rușine de tine că ai pierdut timp să le asculți „argumentele.” Într-un cuvânt, mint de îngheață apele, doar ca să arate că biblia are dreptate, iar știința se înșeală. Iar enoriașii simpli  și igrnoranți îi cred pe cuvânt și sunt foarte sceptici cu privire la știință și teoriile științifice. Exact așa fusesem și eu, pe vremea când citeam strict doar biblia și literatură adventistă.

     Recunosc însă că pentru persoane simple din biserică, persoane care n-au fost niciodată interesate să deschidă o carte de popularizare a științei sau nu au avut curiozitatea de a participa la un curs universitar online, sau care nu au urmărit documentare științifice, schimbarea totală de paradigmă de la încrederea necondiționată față de textul biblic antic la încrederea și respectul față de teoriile științifice este imposibil de făcut. E ca și cum ai dori să schimbi paradigma despre lume a unor aborigeni indieni din Amazon, încercând să le vinzi via Facebook, Twitter sau Google  alte informații despre lumea în care trăiesc. Nu vor înțelege nimic. Și foarte probabil că vor considera dușmănoasă inițiativa ta de educare a lor. Ce e atunci de făcut? Nu poți schimba mase de oameni îndoctrinați religios „ din fragedă pruncie ”. Nu-i poți determina să vadă în ceea ce faci ceva nobil, o intenție curată și lăudabilă, și anume aceea de a le descoperi realitatea. Te vor considera în majoritate întotdeauna un dușman care le amenință siguranța și confortul ideologic. În schimb, există prin biserici ,din fericire, și un infim număr de oameni, majoritatea mai  tineri, care doresc adevărul și numai adevărul, și care sunt conștienți că nu pot asculta așa ceva de la amvoane. De aceea schimbarea , dacă se va face vreodată vreo schimbare în adventism, se va face extrem de lent, pe parcursul a câtorva generații, exact cum se întâmplă și în evoluția universului și a speciilor. Nu poți pretinde o schimbare de mentalitate instantanee. Este absurd. 

     Închipuiți-vă următoarea parabolă: cineva din secolul 21, care trăiește în Germania, dorește să-și facă niște implanturi dentare în România, datorită prețului mai ieftin de acolo. Așa că merge la dentistul din Germania, își face repede niște radiografii , secretara i le pune de pe PC pe un stick USB, iar de acolo i le trimite prin email acasă. Pacientul le trimite la rândul său în România, tot prin email, dentistului care îi va efectua implanturile propriu-zise, pentru ca acesta să aibă o imagine concretă despre nevoile pacientului. Totul nu durează decât, să zicem, 15 minute. Ei bine, închipuiți-vă acum că la același cabinet dentar ultramodern ajunge o persoană din secolul 15. Orice vede și aude din partea doctorului este considerat instantaneu drept o amenințare. Cu greu se poate abține să stea calm și liniștit atunci când i se fac radiografiile dentare, iar el trebuie să-și înfingă dinții într-o chestie ciudată în timp ce un aparat ciudat i se învârte în jurul capului. După ce radiografiile sunt totuși făcute, el este de acord să se supună intervenției chirurgicale în țara unde costurile sunt mai ieftine, dar este sceptic cu privire la PC, stick USB și email. Dimpotrivă, consideră că e mai sigur ca radiografiile să fie trimise din Germania în România cu poșta cu cai. Până când radiografiile vor ajunge în mâna dentistului de la destinație, vor trece aproximativ două săptămâni. Cu toate acestea, el nu poate și nu știe altfel. „Altfelconstituie pentru el o amenințare. 

    Ei bine, exact aceasta este atitudinea acelor creștini din secolul 21 care continuă să se agațe cu dinții de teologia tradițională creștină, scornită în secolele 3-4 d.H, și refuză să adopte o teologie naturală, adică să-și modeleze teologia după realitatea faptelor explicate atât de bine de știința care studiază natura. Ei se tem ca de moarte de o astfel de perspectivă. Datările radiometrice, existența fosilelor de hominizi, fosilele intermediare dintre păsări și dinozauri sau reptile și amfibieni, similaritățile genetice uluitoare dintre familia Homo și cimpanzei, evoluția universului, Big-Bangul, metoda istorico-critică de studiu, toate acestea și multe alte fapte și metodologii științifice sunt interpretate ca pericole majore pentru credința lor. Pentru ei, Dumnezeu ori își murdărește mâinile în lut, făcându-l pe Adam acum 6000 de ani, ori nu mai este Dumnezeu. Ori pomii din grădina Edenului sunt reali, iar Adam și Eva sunt personaje istorice reale, ori … dacă nu este așa înseamnă că Dumnezeu și-a bătut joc de noi. Desigur… ca și când Dumnezeu ar fi scris biblia. Adevărul „altfel” decât cum au auzit ei până acum este o amenințare teribilă pentru ei. Rămânerea în evul mediu, din punct de vedere spiritual și intelectual, este mai sigură. 

    Aș dori să închei cu interpretarea personală a unui sfat adresat lui Tit de către apostolul Pavel, interpretare legată de existența acestui blog . Tit era un tânăr ucenic al lui Pavel căruia i se dăduse pe mână administrarea noi- înființatei biserici creștine din Creta. Pe insula cu pricina se găseau însă, pe lângă creștinii veniți dintre neamuri, și evrei tăiați împrejur. Aceștia erau sursa tuturor dezbinărilor și conflictelor spirituale din noua biserică creștină din Creta.  În viziunea apostolului Pavel, evreii fundamentaliști tăiați împrejur sunt nesupuși, flecari și amăgitori, fiare rele, mincinoși și pântece rele. Iar cauza tuturor acestor rele este susținerea basmelor evreiești și a poruncilor omenești. Sfatul lui Pavel către Tit este ca acesta să mustre cu asprime orbirea și reaua-voință a evreilor cretani. 

      Îndrăznesc să spun, prin comparație, că după 20 de secole creștinismul organizat consideră să fie la fel de orb și încăpățânat ideologic precum evreii din Creta. Iar cauza este susținerea înverșunată a basmelor și miturilor evreiești din Scriptura creștină. Fie că e vorba despre mitul creațiunii omului din țărână, despre cel al șarpelui literal care înșeală o Evă literală, fie că vorbim despre cuceririle de noi teritorii de către evrei la comanda unui zeu tribal și violent (cuceriri care de fapt nu au lăsat niciun fel de urmă arheologică în afară de redarea lor în Torah ) , sau despre faptul că Dumnezeu își jertfește pe Fiul său ca să poată ierta pe oameni ( căci nu-i așa, nu există iertare fără vărsare de sânge) creștinii de astăzi, în imensa lor majoritate, continuă să creadă în basme evreiești. Biblia, în marea ei majoritate, este o colecție de mituri inspirate de la popoarele vecine păgâne, o colecție de profeții de glorificare națională și redarea istoriei tribului evreu în mod cu totul exagerat. Creștinii fundamentaliști de astăzi, tăiați împrejur cu inima și lipsiți de capacitatea de a raționa în mod onest cu privire la textul antic al scripturii, sunt tocmai ei cauza adevărată a căderii în ridicol , a irelevanței și sterilizării creștinismului organizat. Nimeni sănătos la cap nu mai poate privi în secolul 21 Scriptura ca fiind un text picat din cer și lipsit de erori. Nimeni care este mai cultivat și erudit nu mai poate crede într-o creațiune a universului și a diversității formelor de viață în doar 7 zile, într-un Dumnezeu tribal , gelos și violent , într-un Dumnezeu care îneacă întreaga planetă într-un potop sau încurcă limbile oamenilor la turnul Babel. Toate acestea sunt mituri și legende preistorice, pe care autorii bibliei le-au crezut și acceptat ca reale. De ce a permis Dumnezeu ca în biblie să fie introduse atâtea și atâtea erori, atât cu privire la istoria planetei și originilor vieții, cât și cu privire la caracterul său, este un alt subiect despre care mă voi ocupa în curând. Dar adevărul este că a permis! Ne interesează adevărul ( de multe ori dureros și incofortabil )sau ne interesează basmele evreiești, plăcute și care gâdilă firea? 

   Blogul acesta își propune în continuare să facă cercetări independente religios și să ofere cititorilor săi o perspectivă modernă asupra bibliei și a lui Dumnezeu. Este convingerea mea fermă că creștinismul autentic nu poate avea succes decât printr-o deconstrucție a cărții sale de căpătâi, biblia, și o reformulare cu totul nouă a ei.  Adevărul se află, așa cum spunea fondatoarea bisericii adventiste, sub molozul erorilor, al tradițiilor și interpretărilor clasice omenești. Iar cel mai ciudat lucru este să realizezi curajos cum chiar biblia, adică etalonul credinței creștine, este suma tradițiilor și interpretărilor omenești antice. Dacă încăpățânarea evreilor tăiați împrejur din primul secol de a accepta noile învățături ale lui Tit este condamnabilă, atunci cea a creștinilor fundamentaliști din secolul 21 de a accepta regândirea și reformularea textului biblic cu atât mai mult este de nedorit. Adevărul cere întotdeauna o doză de curaj, nebunie și onestitate. Mai este cineva onest în ziua de azi printre creștinii declarați? Mai este cineva dispus să stea pentru adevăr, chiar dacă s-ar nărui cerul? Pentru că „ a sta pentru adevăr ” înseamnă nu numai libertate, ci și marginalizare, izolare și răstâmăcire din partea foștilor tăi frați. Înseamnă să duci zilnic o cruce. Să fii disprețuit, necrezut și arătat cu degetul ca nebun. Dar mai dorește astăzi cineva să fie nebun pentru adevăr? Sau mai degrabă să stea la căldurica dogmei și siguranța  grupului? Acolo nu ți se cere să gândești, ci doar să zici da și amin la gândurile unuia singur, care gândește pentru tine. 


   Așadar… basme evreiești sau adevărul complicat și inconfortabil? Ce dorim mai mult? Alegerea este a noastră…

4 comentarii:

  1. "o biserică nu este interesată de căutarea adevărului, cât de menținerea status-quo-ului său dogmatic"
    de acord, buna observatie, un cult care devine institutionalizat, ierarhizat si structurat, dupa logica umana, e imposibil sa mai serveasca Domnului Dumnezeu corect. Cand banii devin o rasplata a predicarii, acea predica nu se poate compara cu vorbele sincere ale unui "om ales de Dumnezeu".
    "prezența lui Dumnezeu în biserică este o sublimă vorbă goală și o tehnică de manipulare grosolană a enoriașilor"
    de acord cu tine pt ca nu exista o cladire facuta de mana omului care sa il poata incape pe Dumnezeu cand intreg Pamantul este asternutul picioarelor Lui. Isus Hristos, a marturisit adevarat cand a zis, ca ne va trimite un alt managaietor si anume Duhul Sfant (sau Duhul Lui) iar templul Duhului stim ca este trupul omului si nu o constructie de mana omului.
    Despre biblie, intradevar este un "manunchi" de carti, cu continut similar cu toate ca a fost scrisa de-alungul a peste 2000 de ani, de autori diferiti, atat ca si localizare, cat si ca si pregatire profesionala , totusi pastreaza aceleasi caracteristici, mai multe fete ale aceluiasi Adevar. Deci pt mine, acel "manunchi" de scrieri are influiente Divine. Faptul ca biblia a suferit mici sau relativ mari schimbari, datorita oamenilor care le-au multiplicat, intentionat sau neintentionat, nu este o poticnire pt mine, deoarece acea influienta Divina se pastreaza, iar mesajul in ansamblu este acelasi. Diferentele care apar se datoeraza diferitelor interpretari ale oamenilor sau organizatiilor de oameni, dupa cum bine ai mentionat pentru: "menținerea status-quo-ului său dogmatic care îi dă o anume identitate pe scena lumii".
    Despre evolutia vietii in decursul a sute de milioane de ani, o sa bag in seama aceasta idee atunci cand se va demonstra aparitia vietii din materie moarta, pe urma discutam despre evolutia ei. Pana atunci ramane un alt fel de religie si acest curent care se vrea stiintific, dar NU ESTE.
    Stiinta in sinea ei nu este rea, dar ma pune pe ganduri un lucru: Am observat ca in toate aspectele vietii intr-o societate organizata, asa cum este a noastra, interesele oamenilor sau organizatiilor de oameni cu banii si influienta primeaza. Asa cum ai exemplificat in planul religios, tot asa si in cel, economic, medical, politic, stiintific etc... . Observ acelasi tipar in toate manifestarile acestor organizatii "canceroase" care tind sa cuprinda totul in marea lor autodistrugere.
    Adrian

    RăspundețiȘtergere
  2. ”Dar mai dorește astăzi cineva să fie nebun pentru adevăr? Sau mai degrabă să stea la căldurica dogmei și siguranța grupului?”

    Martin,

    ...”nebunii” sunt cei care pun la indoiala toate retetele medicale eliberate de medici in istorie !..spre deosebire de cei ”sanatosi” care se ascund prin biserici si inghit cu regularitate orice pastila li se pune pe masa .....

    Ma intreb, cum ar putea sa-L vada oitele pe Pastor, din moment ce toate stau bagate cu capul in fundul altora !
    Si mai este ceva . ”Iubirea”asta care se practica in toate tarcurile denominationale, ne arata de fapt pana unde putem fi bolnavi in cadrul unei sanatati declarate ...iar in adventism ti se cere sa practici o meserie, ca si cum faptul de-a trai in el n-ar fi una ! ### si inca una de salahor !!!.....din pacate pentru dansii: nimicul, tiparul, mediocritatea, idolatria, simulacrul, iluzia, nu sunt decat un balsam existential ...

    Si uite si definitia Adventismului :” O biserica plina , intr-o lume vida”...

    RăspundețiȘtergere
  3. ”De ce a permis Dumnezeu ca în biblie să fie introduse atâtea și atâtea erori, atât cu privire la istoria planetei și originilor vieții, cât și cu privire la caracterul său”?
    Răspuns: din același motiv pentru care eu am permis ca „behăilă” de exemplu, să comenteze pe blogul tău....sau cu alte cuvinte pentru că „me importa un carajo” ca să mă exprim plastic în frumoasa limbă a lui Cervantes, deci mai exact, pentru că nu îmi pasă. Cine înțelege cine a scris biblia și cum s-a format „canonul” ei, înțelege că Dumnezeu nu a avut nici un amestec în toate astea. De aia a permis, pentru că nu a avut treabă cu noi. Dumnezeu a permis toate tâmpeniile din biblie cum dealtfel permite o groază de atrocități mult mai mari de-a lungul istoriei, din simplul motiv că nu este implicat în toate astea, nu îi pasă sau nu îl interesează, luați-o cum doriți. Lui nu îi pasă de Coran, Biblie, Vedele Indiene, Cartea tibetană a morților și alte povești nemuritoare așa cum nu îmi pasă mie de limbajul în care comunică pisicile între ele când se încaieră. Nu El a scris aceste cărți, ci o serie de băieți deștepți, uneori cu intenția de a relata intervenția vreunui extraterestru văzut pe cer în OZN și confundat cu îngerul Domnului, alteori pentru a manipula masele din cine știe ce interese oculte. Cam la asta se reduce concluzia mea după mai bine de 20 de ani de studii teologice....cine citește să înțeleagă....

    Ovidiu

    RăspundețiȘtergere
  4. Matei 19:25
    Când au auzit lucrul acesta, ucenicii au rămas foarte uimiţi şi s-au întrebat: „Atunci cine poate fi mântuit?”

    RăspundețiȘtergere