Sexualitatea în adventism ( IV ): concluzii

    Pornind de la concepția puritană potrivit căreia masturbarea este un viciu păcătos care ruinează mintea și trupul, Ellen White a început să caute după cauzele care provoacă acest viciu. Așa se face că, într-o epocă în care nu se știa absolut nimic despre acțiunea genelor și a hormonilor asupra corpului omenesc, a fost stabilit imediat principalul vinovat pentru hiperactivitatea sexuală: dieta necorespunzătoare, respectiv condimentele, murăturile și … mai ales carnea. Iată ce spunea ea în acest sens:

Sexualitatea în adventism ( III ) : Masturbarea

   

 Viziunea care avea să formeze mai târziu principiile reformei sănătății adventiste i-a fost dată Ellenei White în 6 iunie 1863. Atunci, se pretinde de către stafful Ellen White Estate, Dumnezeu i-a arătat în viziune, timp de 45 minute, avansuri și principii medicale moderne ale viitorului, principii care aveau să salveze mii și mii de vieți ( vezi de ex Ellen G. White: Prophet of Destiny, Rene Noorbergen, p. 98). Când cineva din secolul 21 aude o astfel de pretenție, merge cu gândul imediat la unele astfel de avansuri medicale care au revoluționat într-adevăr medicina și starea de sănătate generală a populației americane la sfârșitul secolului 19. Haideți să luăm în considerație câteva dintre cele mai importante:

Sexualitatea în adventism ( II ): energia vitală și excesul marital

    

       Înainte de a enumera ciudățeniile „spiritului profetic” despre sexualitate și a le supune unei analize raționale care să stabilească gradul lor de „inspirație” ( a se citi „ adevăr” ), permiteți-mi relatarea pe scurt a unei ultime amintiri personale. În vara anului 2008, în cadrul unor seminarii despre logodnă și căsătorie organizate de biserica reformistă, ascultam uluit cum pastorul încerca să convingă tinerii din sală că un băiat care încearcă „ să flirteze cu o fată sărutând-o pe obraz înainte de logodnă este emisarul direct al Satanei”( citat EGW redat din memorie )… Dincolo de revolta mea momentană contra unei astfel de inepții și a tragi-comicului unei astfel de situații, am realizat însă că problema era mult mai complexă. O astfel de mentalitate ( și sfaturi ) era(u) direct produsul spiritului profetic din sec 19. Mai pot fi însă aceste sfaturi luate în serios astăzi, în secolul 21?