duminică, 17 mai 2015

Evanghelia după Darwin?!? ( I )



   
    În ultimii 10 ani s-au înmulțit tot mai mult în mediul religios discuțiile legate de veșnicul conflict dintre conceptul creației biblice și teoria evoluției a lui Darwin. Având în vedere că, spre deosebire de anii din trecut, internetul livrează azi oricărui tânăr informații nelimitate despre dezbaterea cu pricina, că există documentare cu duiumul despre dinozauri și hominizi, sau o puzderie de cărți specializate în domeniul evoluției, accesibile în bibliotecile electronice de tip Amazon, etc… creștinii creaționiști se văd siliți să facă față tot mai des unui potop de întrebări din rândurile proprii în legătură cu teoria evoluției. Tinerii creaționiști mai capabili nu mai pot astăzi să ocolească întrebarea despre originile omului, de exemplu, doar pentru faptul că pastorii o ocolesc intenționat de la amvoane, de decenii întregi. Ei vor să știe adevărul dincolo de tradiții moștenite de la părinți, dincolo de lozinci convenabile și confortabile pentru simțuri. Care este adevărul, așadar, despre evoluția omului? Dar despre evoluție în general? Reprezintă ea adevărul științific pur despre realitatea vieții  sau este o minciună gogonată scornită de oamenii de știință atei? Pe de altă parte, mai putem avea încredere neclintită în raportul vechi de peste 3000 de ani ( zice-se, de pe timpul lui Moise ) despre creație, sau trebuie s-o considerăm doar un produs cultural, niște mituri antice iudaice despre creație aidoma miturilor egiptene sau sumeriene în acest sens? 



   Experiență personală cu evoluția

    Am fost crescut într-un mediu religios neoprotestant care avea ( și mai are încă ) în ADN-ul său un suprem dispreț față de teoria evoluției. De fapt, orice teorie științifică care vine în contradicție cu dogmele creștine derivate din biblie, este considerată din start o prostie, nevrednică de luat în seamă. Motivul? Ei bine, pentru că nu prezintă realitatea așa cum este descrisă ea de biblie. 

   Cel mai elocvent exemplu în acest sens mi se pare teoria Big-Bangului, adică teoria despre începuturile universului. Deși ea este, pentru cineva inițiat cât de cât în astrofizică, suprema confirmare a primului verset din Geneza „ La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul ”, am rămas mereu uimit de condescendeța cu care fundamentaliștii biblici creaționiști luptă împotriva ei. Fără ca să aibă nici cel mai mic habar despre dovezile care vorbesc în favoarea Big-bangului, fără ca să fi citit în mod serios o carte specializată despre Big-Bang, în fine… fără ca să fi dedicat timp și neuroni în mod cinstit, imparțial, înțelegerii teoriei cu pricina, prietenii creaționiști cu care am discutat în ultimii ani pe acest subiect respingeau cu toată energia faptul demonstrat și ultrademonstrat de știință, că universul a avut acum 13, 7 miliarde de ani un început. 

    Nu știu ce anume îi deranjează mai tare: numele de Big-Bang? Cifra astronomică de 13, 7 miliarde de ani? Conceptul de evoluție care stă inevitabil în spatele formării galaxiilor, sorilor și planetelor? Sau… pur și simplu, îi deranjează să se pună serios cu burta pe carte, ca să citească și să înțeleagă despre ce este vorba? Nu știu care dintre acestea. Poate toate la un loc, poate doar lenea intelectuală ( la urma urmei, dacă biblia este Cartea Cărților, ce nevoie mai e de celelate, nu-i așa?!?…). Cert este că se opuneau cu îndârjire, fără ca să știe exact de ce. Și la fel se opun și astăzi. 

     Puțini dintre prietenii mei creaționiști știu faptul că, atunci când începi să înțelegi chiar la nivel de amator fizica, matematica și chimia care stă în spatele universului, ai o revelație imposibil de descris în cuvinte. O epifanie. Și asta pentru că distanțe de 13,7 miliarde de ani-lumină încap într-o masă cerebrală de doar 1,5 kg, iar mintea poate să zburde liberă printre galaxii, atingând infinitul în cel mai concret mod cu putință. Dintr-o dată înțelegi că universul există așa cum există doar pentru că exiști tu, și poți să-l observi și să-l înțelegi. Dacă n-ai fi fost tu, atunci el ar fi fost altfel ( principiul antropic ). Ei bine, toate aceste revelații uimitoare sunt disprețuite de omul religios, datorită tiparelor de gândire moștenite în mediul din care provine. Pentru el, un lucru este cert: nu știm astăzi mai nimic, și nici nu trebuie. Ni le va spune Isus, într-o zi, pe toate…

   Ar putea ca exact la fel să stea lucrurile și în ceea ce privește teoria evoluției? Ar putea cumva ca dovezile nenumărate care indică spre evoluția vieții pe Terra să fie dinadins neînțelese, răstâlmăcite și disprețuite, doar pentru că s-au format de-a lungul vieții anumite tipare de gândire religioasă? În ceea ce mă privește, cel puțin, răspunsul este unul afirmativ. 

   Cine parcurge articole mai vechi despre subiectul evoluției de pe acest blog, va observa lesne că eram foarte sceptic cu privire la teoria darwinistă, vârsta veche de sute de milioane de ani a vieții, sau existența hominizilor de tip Australopithecus afarensis sau Neanderthal. Eram inconștient prins în tiparele creaționiste de gândire, citeam doar cărți creaționiste, site-uri creaționiste despre evoluție, și dădeam credit doar acelor „oameni de știință creaționiști ” care discreditau evoluția. Cu toate acestea, îmi plăcea să cred despre mine că sunt un om cu o minte deschisă, care sunt capabil să analizez orice temă fără prejudecăți. În realitate, eram doar un naiv, un om neinformat și cu iluzia că sunt sincer atunci când venea vorba despre evoluție. 

   „ Evoluția ” mea în ceea ce privește înțelegerea lucrurilor a fost una lentă, ca de altfel orice altă evoluție. Disprețuiam site-urile web declarat evoluționiste, dar totuși doream să știu adevărul. Așa am intrat pentru prima dată pe www. reason.org , un site al creaționiștilor OEC, înțelegând pentru prima dată, chiar din gura lor, că datările radiometrice ( vezi aici primul episod de pe blog ) folosite de savanți în datarea fosilelor erau viabile: viața pe Terra era într-adevăr veche de miliarde de ani ( la nivel bacterian și microbian ) și de 560 milioane de ani cel puțin ( la nivel pluricelular ). Acest lucru cerea la rândul său o reinterpretare masivă a conceptului de creație literală în 6 zile, preferat de mediul în care mă născusem, concept care s-a dovedit a fi fals . Ulterior, citirea cărții „ 7
Days that divide the world ” a apologetului creștin John Lennox, matematician la Oxford University, mi-a întărit această convingere: creația avusese loc în 6 etape diferite, ere îndelungate de timp, și nicidecum 6 zile literale. Faptul că biblia nu spune niciodată că ziua a 7-a ( ziua de odihnă a lui Dumnezeu ) s-ar fi sfârșit (prin repetitivul refren „ astfel a fost o seară și o dimineață; aceasta a fost ziua a șaptea ” ) era ceva nou pentru mine. Cum de nu văzusem acest lucru până atunci? Ori asta, potrivit lui John Lennox, însemna că ciclul creației se oprise, că Dumnezeu se oprise din lucrarea lui de miliarde de ani, iar acum trăim cu toții în era a 7-a, a odihnei, când Dumnezeu nu mai creează nimic.

   Cu alte cuvinte, îmi dădeam seama pentru prima dată că erau creștini care acceptau Big-Bang-ul ( directorul asociației Reasons to Believe este Hugh Ross, astronom), acceptau vârsta foarte veche a fosilelor, și de asemenea erau conștienți că vârsta reală a omului de pe terra nu trebuie să fie calculată ținând seama de genealogiile biblice, deoarece acestea prezintă lacune majore de interpretare lingvistică ( vezi serialul meu). Era o schimbare majoră în gândirea mea, dar era doar începutul. 

  A urmat descoperirea unui sait creștin și mai avangardist, http://biologos.org , care accepta de data aceasta în întregime evoluția, dar nu și evoluționismul ( ideologia potrivit căreia procesul evoluției nu este ghidat de niciun fel de inteligență , fără un scop final). Așa am înțeles pentru prima dată ce însemna evoluția teistă și faptul că există creștini onorabili, de renume mondial ( de ex. Francis Collins, directorul proiectului genomul uman ) care împărtășeau deopotrivă credința în Dumnezeu și în teoria evoluției. Din acel moment, bariera psihologică care mă îndepărtase atâția ani de studiul lipsit de prejudecăți al unor cărți de specialitate despre evoluție, căzuse definitiv. Trebuia neapărat să cercetez argumentele și să văd dovezile pentru mine însumi. Nu puteam să le refuz la nesfârșit. Nu mai puteam să mă mulțumesc doar cu argumentele creaționiste, doar cu cărțile și siturile creaționiste ( apropo, citisem până atunci exclusiv astfel de literatură și ascultasem exclusiv  „oameni de știință ” creaționiști de genul celor de la Answer in Genesis). Nu mi se părea cinstit să întorc spatele indiferent, în continuare, și celeilalte tabere. Nu mi se părea creștinește. La urma urmei, adevărul trebuie acceptat, indiferent de direcția în care te îndreaptă dovezile, mi-am zis. 

   Au urmat citirea unor cărți precum „ Darwin´s Gift ” de Francisco Ayala sau „ Why the evolution is true ” de Jerry Coyne. Pentru prima dată, cortina care adăpostise intrarea în sfânta sfintelor din templul științelor biologice ( genetica ), căzuse definitiv. Înțelegeam acum că dovezile în favoarea evoluției vieții dintr-un strămoș comun erau imposibil de combătut și că a aduce totuși argumente împotriva evoluției era ori cruntă ignoranță, ori șarlatanie ( de genul Walter Veight, Kent Hovind sau Answer in Genesis team ). Evoluția era un fapt incontestabil, dovezile în acest sens venind nu doar din registrul fosil, ci și/sau mai ales din genetică. Întrebarea care a urmat a fost una logică: cum trebuia atunci interpretată Geneza? Care mai era autoritatea bibliei din moment ce se dovedea așadar, că omul nu era o creație separată, specială, ci el însuși un produs al evoluției? Cum putea fi împăcată totuși biblia cu evoluția? 

   „ Oameni de știință creaționiști ”?

    De obicei, atunci când li se prezintă argumente deosebit de puternice în favoarea evoluției omului ( cum ar fi de pildă fuziunea cromozomului nr 2 la Homo Sapiens)  creaționiștii vin cu scuza că există și alți oameni de știință, laureați de premii Nobel sau membri în academii de știință, care susțin tocmai contrariul. Ceea ce acești prieteni refuză să ia în considerare este specialitatea științifică a respectivului savant. Nu de multe ori îmi sunt prezentate argumente ale unui fizician sau medic renumit care contestă evoluția, sau ale unui matematician celebru care face același lucru. Dar prea puțin sau deloc ale unui genetician sau paleontolog, care dețin cheile înțelegerii genomului unei specii, respectiv fosilelor speciei respective. Ori acest lucru nu este deloc lipsit de importanță. 

     Închipuiți-vă că v-aș recomanda să mergeți la un doctor stomatolog, atunci când aveți cancer , pe considerentul că „ tot medic e și ăla, și încă celebru ”.  Ați da curs unei astfel de recomandări… sau ați merge la un specialist? Întrebați-vă dacă v-ați sui într-un avion dacă ați ști că este pilotat de un mecanic de locomotivă. V-ar mulțumi explicația stewardezei „ ce dacă, și trenul tot un mijloc de transport este” ? De ce, atunci când avem de-a face cu aspecte practice ale vieții, nici nu trece prin cap să nu recurgem la experți în domeniu, dar atunci când vine vorba despre dezbateri teologice/ideologice despre evoluție, contează ce spune chiar un zoolog cu doctorat în cameleonii pitici? Un zoolog sau un medic sau un matematician, fie ei chiar laureați Nobel, nu vor fi niciodată geneticieni, tot la fel cum un Gheorghe Hagi nu va fi niciodată un Usain Bolt, chit că de alergat aleargă amândoi… 

     În plus, ca un făcut, în mai toate exemplele de invocări ale unor renumiți oameni de știință creaționiști mă lovesc mereu și mereu de șarlatani, iubitori ai teoriei conspirației ( Walter Veight, Kent Hovind) sau cel puțin, asociații extrem de dubioase din punct de vedere științific: Amazing Discoveries Media Ministry, Answer in Genesis, Creation Museum, Institute of Creation Research, Geoscience Research Institute, etc, etc. Ultimul dintre ele, produs adventist 100%, a făcut ca  prin maniera sa inflexibilă în ceea ce privește concluziile cercetării,  acei savanți care acceptaseră vârsta veche a Terrei și inconsistența modelului pionierilor despre potop, să-și semneze demisiile din institut, presați de dogmatismul bisericesc ( P. Edgar Hare, Richard M. Ritland ). Se pare însă că, atunci când vine vorba despre un subiect atât de delicat precum cel al evoluției, prietenii mei creaționiști, fie ei chiar independenți de vreo biserică oarecare, încă nu s-au săturat pe deplin de minciunile, dogmatismul și intransparența care domnește din plin în mediul religios. 

    Încă ceva: creaționismul nu are cum să fie o știință, tot așa cum visarea, oricât de frumoasă ar fi, nu are cum să fie realitate. Creaționismul este doar Wishfullthinking, adică o ideologie bazată pe speculații și credințe, pe dorința ca ceea ce ne place să credem să fie și real, dar nu pe fapte. În creaționism poți să crezi, sunt de acord. Dar niciodată nu-l vei putea demonstra ca fapt științific, doar dacă nu ai mai toate șuruburile la locul lor. În schimb, evoluția poate fi dovedită și a fost deja dovedită în felurite moduri, începând cu fosilele tranziționale dintre păsări și dinozauri și până la experimente moderne în laborator. În ceea ce urmează voi încerca să explic acest lucru, arătând ce face ca o afirmație oarecare să devină teorie științifică, sau altfel spus când o teorie este știință  ( adică certitudine, fapt, evidență ) și când este doar credință  (adică speculație, încredințare în ceva ce nu poate fi văzut , etc ). 

( va continua )


Un comentariu: