Despre prostie și proști

             

     Într-o epocă în care informația de calitate despre orice temă abundă pe internet sau în librăriile și bibliotecile publice, când există mii de documentare extrem de bine realizate sau cursuri online gratuite la marile universități ale lumii accesibile oricui, este întristător să constați cum mult prea multe persoane, indiferent de vârstă sau ocupație, se zbat într-o mocirlă intelectuală greu de definit, alegându-și surse de informare extrem de dubioase, de un conținut pseudointelectual îngrijorător și o penibilitate scriitoricească strigătoare la cer. Am șters de curând din lista de prieteni de pe Facebook destui amici sau cunoscuți din vechea mea viață religioasă, amici care publicau constant astfel de deșeuri intelectuale și o voi mai face foarte curând cu cei care au mai rămas în lista mea de „prieteni”. De data asta nu înainte de a le dedica din toată inima acest articol, care sper să-i ajute cumva să recunoască prompt prostia, și eventual chiar să renunțe definitiv la ea, dacă vor. Că asta e cel mai important: DACĂ VOR.

   Nu scriu din punctul de vedere al vreunui fost prost, care a devenit acum un mare deștept. Nici vorbă. N-am fost niciodată prost, iar acum nu mă dă afară inteligența din casă. Ci scriu din perspectiva unuia care prea mult timp din viață ( 35 ani ) a fost extrem de ignorant, considerând că are toate răspunsurile la întrebările dificile ale vieții, că datorită bibliei și credinței în biblie are … înțelepciunea bătrânilor ( pentru că așa stă scris în ea!), șamd… dar acum s-a obișnuit să trăiască cu dilemele și să le accepte ca pe o realitate inevitabilă. Poate ați observat deja un amănunt important: pentru mine ignoranța și prostia nu sunt unul și același lucru! În timp ce ignorantul se descalifică pentru că nu cunoaște ceva anume despre care vorbește însă sigur pe el, prostul se laudă cu necunoștința lui și face din ea chiar o virtute, dincolo de coeficientul de inteligență precar pe care deja îl are. În plus, dacă ignorantul ar fi dispus să discute despre un subiect fierbinte cu un adversar de idei, prostul nici măcar nu e interesat de ceva nou. El le știe deja pe toate. La ce bun altă informație, care s-o contrazică pe cea veche?!? 

   Așa cum am spus, am fost 35 de ani din viață un ignorant desăvârșit. Citisem în tot acest interval de timp, în proporție covârșitoare,  doar literatura denominațională a bisericii în care am crescut. Biblia mea era (și este ) subliniată și para-subliniată, ultratocită și chiar ruptă de atâta răsfoit, încât ai putea paria că am jucat fotbal cu ea. Atunci când citeam o carte nouă, era vorba desigur despre o carte devoțională sau apologetică a credinței bisericii mele. Începând cu 2006 m-a cuprins de exemplu febra cărților lui Elliot Waggoner și A.T. Jones, doi lideri adventiști din secolul 19 opuși sistemului religios , ale căror cărți sunt puse și azi la index de către biserica adventistă. Le-am citit aproape pe toate, și nu sunt deloc puține. Mă mândream pe atunci cu memorizarea unui pasaj sau unei idei rostite de cei doi, sau de Ellen White. A spune exact unde anume se află un verset din biblie sau un citat din „ spiritul profetic” era dovada evlaviei „adevărate”. Și toată această „ cunoștință” care purta în sine hramul unei teribile spălări pe creier era de natură să mă asigure că eu eram pe drumul cel bun, iar toți ceilalți, toți cei care gândeau diferit de mine, erau pierduți și „orbiți de cel rău”. Cunoașteți foarte bine placa, nu-i așa?… Niciun fundamentalist religios nu se va recunoaște ca atare, tot așa cum niciun bolnav psihic nu va accepta diagnosticul medicului. Mai degrabă este nebun tot personalul medical, decât el… 

    Într-o bună zi, însă, trebuie ca să-mi fi căzut niște solzi de pe creier tot așa cum lui Pavel i-au căzut de pe ochi, zice-se, în casa lui Anania. Mi-am dat seama că nu știam nimic despre felul în care funcționează lumea, universul, viața. Am realizat că nu citisem absolut nimic în afară de literatură religioasă. Că nu văzusem decât documentare care să apere creația în 7 zile. Trăisem într-o sferă intelectuală extrem de îngustă și rigidă, la fel cum o muscă este prinsă și ținută ostatică într-un borcan. Faptul că zboară ca bezmetica într-un spațiu de 10 cm cubi nu înseamnă că este liberă. Tot la fel, faptul că știam „pe dinafară” doar biblia sau Ellen White, nu mirosea deloc a inteligență și onestitate vis-a vis de adevăr. Omul unei singure cărți? Da, acesta eram, deoarece toate celelalte cărți pe care le citisem în afară de biblie veneau să confirme și să glorifice biblia. Nici nu mă atingeam de altele. Le consideram din start „necurate”. 

    Și așa a început, treptat-treptat, schimbarea mea intelectuală. Fără ca să-mi dau seama, cu fiecare carte „necurată ” citită în plus, mă îndepărtam tot mai mult de lumea mică și strâmtă în care crescusem până atunci. De ghetto-ul ideilor și dogmelor religioase, în care nu-ți este permis să gândești cu capul tău, ci trebuie musai să gândești cu capul profetului de serviciu, indiferent în ce secol ar fi trăit acesta. Nu o să intru în amănunte, aici și acum, privitoare la cărțile pe care le-am citit în ultimii 5 ani. Cei mai vechi cititori ai mei știu care sunt pasiunile mele mai noi. Dar nu pot să nu remarc șocul extrem pe care-l experimentam ori de câte ori constatam că „ lucrurile nu stau în realitate chiar așa cum le-am crezut eu cândva”. Și de ce nu stăteau așa? Tocmai datorită informației noi acumulate…

   „ Bine, bine ”… vor spune fundamentaliștii religioși în cor, „ dar pe ce bază afirmi că informația nouă, seculară, este mult superioară celei vechi, biblice? ” Aici prostia își face deja simțită prezența. A nu pricepe că o societate în care se circulă cu autoturisme ultramoderne, pe autostrăzi cu trei benzi pe sensul de mers, cu peste 120km/h… este net superioară uneia în care îți trebuia luni de zile ca să ajungi galopând de la un capăt al continentului la celălalt, este prostie. A nu pricepe că o epocă în care se explorează spațiul cosmic cu aparatură ultraperformantă și mii de sateliți artificiali puși de om pe orbita Terrei… este net superioară uneia în care se credea că la Cadiz, în sud-vestul Spaniei, este capătul pământului, este prostie crasă. Sau a te îndoi de faptul că o societate care acordă drepturi egale femeilor, negrilor, homosexualilor sau oricăror altor minorități etnice sau religioase este superioară uneia în care femeile erau obligate de preotul de la templu să bea un coctail ciudat de apă și praful de pe podeaua templului, pentru a le proba în acest fel nevinovăția în caz că erau acuzate de adulter… ei bine, asta este noaptea minții. Nici nu merită să le răspunzi la o astfel de întrebare. Biblia a fost scrisă tocmai de oameni cu o astfel de mentalitate. 

   Discutând recent cu un pastor reformist care nu privea deloc cu ochi buni noua mea „credință” în teoriile științifice ( deși aici termenul „credință” este ales de el cum nu se poate mai prost ), m-a uimit să văd cum fundamentaliștii sunt extrem de sceptici cu privire la munca de o viață a savanților într-un domeniu anume, dar sunt gata să creadă orbește inepții biblice precum oprirea soarelui de către Iosua, crearea soarelui în ziua a patra, sau că potopul ar fi fost un eveniment global în cadrul căreia s-au format lanțurile muntoase de azi. Fuga disperată de orice este explicat minuțios, metodologic, științific, și ancorarea primitivă în legende și mituri antice este o dovadă a prostiei și a rea-voinței. Scepticismul declarat din start față de teoria evoluției, fără ca să cunoști nici măcar ce e ADN-ul și ce rol are, mi se pare încăpățânare gratuită și înălțarea ignoranței la rang de virtute. Pentru astfel de oameni, toate bibliotecile lumii care susțin cu argumente puternice idei neplăcute și contrare bibliei, pot să ardă fără probleme. Toți acei savanți nenumărați care și-au dedicat zeci de ani din viață studiului naturii, al universului, al celulei, bat câmpii cu desăvârșire. Dar stupari sau zugravi care nu știu bine nici măcar să articuleze limba lor maternă, darămite să mai înțeleagă argumentele contrare aduse în discuție, au inteligența supremă dacă susțin orbește biblia până la capăt. Absolut uluitor pentru secolul 21. Dar această mentalitate cretinoidă domnește din plin în orice biserică creștină, cu foarte foarte mici excepții. 

    Dar cum poate fi combătută o asemenea lipsă de onestitate intelectuală? Cum poate fi oprită avalanșa uluitoare de prostie care sugrumă bisericile și care se dă drept evlavie de la amvoane? Există vreo șansă de a scăpa de fundamentalismul religios care îi vede pe ceilalți drept demoni, iar pe sine se consideră „ bogat, îmbogățit, și că nu duce lipsă de nimic”? Răspunsul este din fericire pozitiv: educația! Doar educația poate să te salveze de la intoleranță de orice fel, mândrie, atotsuficiență, bârfă, dispoziția de a căuta și produce certuri din nimicuri, lipsă de respect față de alții diferiți de tine, dogmatism, tradiție seacă, intelectualitate precară, superstiție medievală. Din păcate, sunt foarte puțini cei dispuși să citească, să învețe ceva nou, să cerceteze adevărul din toate unghiurile sale. În lumea paralelă a religiei, prin prisma mitului edenic, curiozitatea însăși a fost întotdeauna descurajată și calificată drept un blestem. Nu e ciudat că niște părinți bigoți se bucură atunci când pruncul lor de 2-3 ani le tot pune neîncetat întrebări despre una și alta, dar se întristează de moarte dacă același copil, la 18 ani, studiază curios teoria evoluției? Dacă prostia este, așa cum spune Pleșu, „ poarta prin care răul intră în lume ” atunci curiozitatea, spiritul cercetător ar trebui în mod logic să fie calea de ieșire din copilărie sau din patologic. Lumea religiei demonizează însă curiozitatea la modul cel mai propriu, și încurajează prostia din plin. Deviza atât de înțeleaptă și de corectă „ audi alteram partem ” este privită de omul religios ca o invitație la dialog cu diavolul. Să ne mai mirăm de ce biserica s-a opus atât de vehement schimbării, de-a lungul timpului? 

    Revenind la postările de pe Facebook ale amicilor mei religioși de odinioară, nu pot să nu remarc un fenomen general extrem de trist în ceea ce-i privește: aplecarea masivă spre teoria conspirației, totala lipsă de selecție în alegerea resurselor informative, credulitate dusă până la extrem ( acordarea de credit pentru știri care anunță „carne de om la Mc Donalds”, de exemplu…), tendința către home-schooling și demonizarea educației oficiale, neputința de sesiza neseriozitatea profesională a articolelor respective, necunoașterea unei limbi străine, etc. Acești oameni sunt gata să dea crezare unor articole de doi lei, de pe bloguri de doi lei, unde abundă o publicitate enervantă cu țâțe la vedere, cu titluri kilometrice și un cuprins minuscul. Prostie la superlativ. Dar ce mai contează prostia din site-urile respective, dacă ele îi țin într-o transă continuă? Nu adevărul este important, ci visarea cu ochii deschiși. 

   Așa cum am spus, există însă speranță. Dacă eu am putut ieși din ghearele fundamentalismului orb și ale ignoranței crase, de ce nu ar putea ieși și alții? Mizez îndeosebi pe cei tineri, care sunt sătuli de apatia din biserici, de neregulile și despotismul de acolo. Mizeria morală din biserica lor, care era confirmată în comentariile de la articolul trecut de majoritatea dintre ei, ar trebui să fie catalizatorul căutărilor febrile și sincere după adevăr. Ei trebuie să înțeleagă că religia și biserica sunt domenii care urăsc adevărul și a căror singură preocupare este menținerea status-quo-ului cu orice preț. Tinerii de astăzi cunosc cel puțin o limbă străină. Având în vedere acest lucru, parcurgerea unor materiale științifice serioase , a unor cărți și documentare serioase despre nenumărate teme, ar trebui să nu mai constituie o problemă spinoasă. A fi informat corect astăzi înseamnă nu numai educație, ci și putere. Astăzi nu mai este nevoie neapărat să mergi la facultate la modul propriu, pentru a deveni un om inteligent și bine informat. Există în mediul virtual nenumărate site-uri educaționale care promovează științele de orice fel și totul este absolut gratuit! Ba mai mult, cu puțin efort și dedicare, poți obține în urma unor teste certificate de absolvire recunoscute de universități renumite din lume, de asemenea gratuite! Ignoranța nu mai are astăzi nicio scuză, iar prostia cu atât mai puțin. 

     Problema cu care se confruntă acești tineri este dilema renunțării la credința părintească. Ei își dau seama că vechile orientări și ideologii religioase nu mai pot ține apă în urma unei analize raționale riguroase, dar se lovesc imediat de latura emoțională a conflictului dintre religie-știință: întristarea părinților. Deși se simt împliniți intelectual departe de biserică, pe de altă parte  nu pot renunța așa ușor la afinitățile familiale sau la prietenii lor fundamentaliști din biserică. Este lumea lor, lumea în care au trăit o viață. Eliberarea din colivie sau din cușcă este întotdeauna însoțită de o teamă cumplită. Și nu de puține ori represaliile ghettoului sunt teribile, dacă îndrăznești măcar să-ți pui problema evadării. Am înțelegere totală pentru acești tineri, deoarece majoritatea sunt încă dependenți financiar în mod absolut de părinți, și dependenți emoțional de biserică. Adevărul, chiar dacă îi atrage, îi sperie în aceeași măsură. Ce este așadar, de făcut? 

     Aici soluția este răbdarea. Timpul le rezolvă pe toate. Maturizarea își continuă cursul ei implacabil la fel ca evoluția biologică: încet, dar sigur. Părinții nu trebuie înjosiți sau jigniți pentru lipsa lor de educație. În același timp, nu trebuie abandonat adevărul, doar pentru că el presupune din partea celui care îl acceptă o bună doză de curaj. Curajul de a te opune tradiției ,status-quo-ului, ba chiar familiei tale. Pe altarul adevărului au fost sacrificate de-a lungul secolelor milioane de victime inocente. De ce cu tine ar sta lucrurile altfel?!? 

    Citându-l din nou pe Pleșu în încheiere, prostia este un fenomen universal, de care nu sunt scutiți nici măcar oamenii deștepți. Dimpotrivă, „ oamenii inteligenți ating cote de prostie pe măsura inteligenței lor ” (vezi aici, de exemplu) . Pe de cealaltă parte, prostul autentic „ nu poate fi contrazis, având convingeri de beton.” Încăpățânarea și opinia pătimașă sunt semnalmente clare ale prostiei, pe lângă statura mereu posacă, rigid-solemnă, incapacitatea de a râde de tine însuți sau de a critica pe tine însuți. „ Proștii sunt întotdeauna sfătoși, au soluții la orice probleme și au dreptate cu o consecvență tulburătoare.” A te îndoi de ceea ce știi sau de ceea ce crezi nici măcar nu intră în discuție pentru ei.  Ideologul de serviciu are foarte puțini idei, dar caută cu disperare să și le impună altora, deoarece, după mintea lui îngustă, doar ideile lui pot salva lumea. Astfel, prin rigiditatea și inflexibilitatea lui în gândire, prostul fundamentalist devine manipulator și manipulabil, o „sursă de intrare în lume a răului ”. Iar bisericile creștine, așa cum scriam în articolul precedent, sunt majoritar formate din oameni răi. Iar întrebarea inevitabilă este aceasta: nu cumva răutatea acelor oameni se datorează prostiei lor?!? Priviți-i într-o adunare administrativă cum se aprind de o mânie patologică atunci când trebuie „tăiat” capul cuiva mai „păcătos”. Admirați-le nemintoșenia când încep să se certe ca chiorii pe subiecte extrem de „importante” precum devansarea serviciului de închinare cu o oră. Și uluiți-vă de prostia lor crasă, atunci când critică cu spume la gură soția pastorului, doar pentru că aceasta a fost văzută cu alt bărbat în mașină, în drumul spre serviciu. Oamenii ăștia nu sunt răi pentru că sunt „păcătoși”. E prea abstract. Adevărul e că oamenii aceștia sunt răi deoarece sunt proști. „Încremeniți în proiect”, cum ar spune alt intelectual român, Gabriel Liiceanu. O singură idee, dar fixă, e tot ceea ce au mai scump pe lume.

    Prostia este așadar altceva decât ignoranța. Poți combate ignoranța prin informare și educație. Dar prostia nu o poți combate prin nimic. Poate doar prin ignorarea proștilor, „depărtându-te de oamenii aceia ” și lăsându-i în lumea lor strâmtă și mică, ca să-și dea importanță unii altora. A ignora proștii e cea mai bună metodă, după părerea mea, pentru ca ei să devină o specie amenințată, pe cale de dispariție. Dacă-i bagi în seamă, încep să creadă automat despre ei că sunt importanți. Tupeul lor este infinit, tot așa după cum prostia le este infinită. Nu degeaba spunea Einstein: „ Știu că există două lucruri infinite, prostia umană și universul. Dar despre ultimul nu sunt sigur.”