Ca unul care trec personal, de 8 ani și jumătate, printr-o tragedie aproape identică cu a soților Bodnariu, cunosc foarte bine durerea indescriptibilă a acestor părinți care au avut până nu de mult 5 copii, dar care acum nu mai au ... niciunul, toți fiind „confiscați” de mai bine de o lună de statul norvegian, mai concret de Protecția Copilului din această țară ( Barnevernet ). Sunt zile în care nu mai ai chef să mai trăiești, și ai urla de durere. O durere care nu poate fi descrisă de niciun cuvânt. Și nu poate fi înțeleasă de nimeni care nu a trecut pe aici. A priva un părinte de copilul său ( sau invers ), în afară de faptul că respectivul părinte este un alcoolic violent sau vreun pedofil periculos, este în opinia mea o crimă abjectă. Sufletul părintelui sau al copilului maltratat astfel nu va mai fi niciodată la fel. Așa că emoțional vorbind sunt alături de familia de penticostali români din Norvegia. Da, și ateii sau agnosticii pot să empatizeze cu cineva aflat în suferință…
